Cazul Mircea Diaconu: Senatul a luat act de încetarea mandatului, într-o şedinţă fără cvorum

Senatul a luat act, marţi, de încetarea mandatului senatorului PNL Mircea Diaconu, în lipsa cvorumului de lucru, la şedinţă participând aproximativ douăzeci de parlamentari.
Romania TV
04 dec. 2012, 09:12
Cazul Mircea Diaconu: Senatul a luat act de încetarea mandatului, într-o şedinţă fără cvorum

La începutul şedinţei, preşedintele Senatului, Crin Antonescu (PNL), a invocat decizia 972/2012 a Curţii Constituţionale, referitoare la sesizarea formulată de preşedintele CSM privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senat, pe de altă parte.

„Suntem astăzi în faţă formalităţii de a închide acest conflict printr-o hotărâre a Senatului”, a precizat Antonescu.

După dezbateri, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, nu a mai supus la vot proiectul de Hotărâre a acestei Camere.

„Mulţumesc foarte mult celor care aţi făcut acest efort şi vă doresc succes în campania electorală”, a mai spus Antonescu înainte de a închide şedinţa.

Hotărârea Senatului, prezentată plenului de către preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă, precizează că – având în vederea deciziei 3104 a ICCJ din 12 iunie 2012, dar şi decizia CCR 972/2012, referitoare la sesizarea preşedintelui CSM, privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională – Senatul ia act de încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu începând cu data de 19 iunie şi declară vacant locul de senator în Circumscripţia electorală 3 Argeş, colegiul uninominal 1.

Mircea Diaconu îşi pierde mandatul de senator, după ce Curtea Constituţională a admis sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind punerea în executare de către Senat a hotătârii judecătoreşti referitoare la incompatibilitatea politicianului.

În 31 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării conflictului juridic de natură constituţională constatat în legătură cu refuzul Senatului de a pune în executare hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu.

CSM arăta în sesizare că Senatul a refuzat să pună în executare hotărârea instanţei prin care s-a confirmat, irevocabil, starea de incompatibilitate a senatorului PNL Mircea Diaconu.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţională în cazul lui Diaconu la solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

ANI arăta că a solicitat în mod repetat Parlamentului să dispună cu celeritate aplicarea prevederilor legale, ca urmare a deciziei definitive şi irevocabile din 21 iunie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legată de starea de incompatibilitate a lui Diaconu.

În 27 ianuarie 2011, ANI a informat că senatorul liberal Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara” din Capitală, funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale. Ulterior, Diaconu şi-a dat demisia din funcţia de director de teatru, iar parchetul a declanşat o anchetă privind conflictul de interese în care s-a aflat parlamentarul.

În 21 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât irevocabil că senatorul Diaconu s-a aflat în incompatibilitate, iar ANI a solicitat Senatului să pună în aplicare sentinţa judecătorească.

Parlamentul a dat vot negativ, astfel că forul magistraţilor, Consiliul Superior al Magistraţilor s-a adresat Curţii Constituţionale.

Curtea a admis că este un conflict juridic de natură constituţională, decizia sa fiind general obligatorie din momentul publicării în Monitorul Oficial.

În urma deciziei Curţii Constituţional, plenul Senatului trebuie să se întrunească de urgenţă şi să constate revocarea senatorului.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Mesajul pe care Marius Șumudică i l-a dat lui Mihai Rotaru înainte de Craiova – KuPS Kuopio. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 14 august. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Premiu record la Loto 6/49. Un român a câștigat peste 10 milioane de euro cu un bilet de doar 8,50 lei
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
 CFR Cluj intră oficial în insolvență! Jurnalistul Liviu Alexa a anunțat informația încă de la final de iulie
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat