Senatul SUA numeşte la Ministerul Sănătăţii un reprezentant care se opune programului asigurărilor medicale iniţiat de Obama

Senatul SUA l-a confirmat vineri pe reprezentantul Tom Price pentru a conduce Ministerul american al Sănătății. Astfel, președintele Donald Trump se va putea baza pe un opozant ferm al Obamacare, programul de asigurări de sănătate emblematic al predecesorului său Barack Obama dar pe care Trump s-a angajat să-l abroge.
Filip Stan
10 feb. 2017, 09:07
Senatul SUA numeşte la Ministerul Sănătăţii un reprezentant care se opune programului asigurărilor medicale iniţiat de Obama

Senatorii au votat cu 52 la 47 în favoarea instalării lui Price, reprezentant conservator al statului Georgia și chirurg ortoped în vârstă de 62 de ani, în fruntea uriașului Minister al Sănătății și Serviciilor, cu un buget anual de peste o mie de miliarde de dolari.

În noua sa funcție, Price va avea autoritatea de a revizui normele de implementare a Affordable Care Act (Legea asigurărilor de sănătate accesibile), cum este numit oficial programul Obamacare, adoptat în 2010. Ministrul ar putea lua rapid măsuri pentru a modifica reglementările Obamacare chiar înainte ca republicanii din Congres să-și pună în aplicare angajamentul de a anula complet acest program. Deocamdată, republicanii majoritari în Congres nu au reușit să convină asupra unei variante de înlocuire a programului prin care 20 de milioane de americani au obținut asigurări de sănătate.

Citeşte şi SUA: Trump desfiinţează sistemul de asigurări de sănătate iniţiat de Obama

Primul decret semnat de președintele Donald Trump în ianuarie, imediat după învestirea sa, a fost de altfel unul vizând minimizarea „poverii financiare” a Obamacare, pe care în timpul campaniei electorale a promis să o abroge.

Democrații au criticat investițiile lui Price în acțiunile unor societăți din domeniul medical, ca și opoziția sa față de Obamacare, ideile sale de restructurare a programului Medicare consacrat vârstnicilor și faptul că a susținut tăierea fondurilor federale pentru organizația pro-avort Planned Parenthood.

Ministerul pe care îl va conduce Tom Price supervizează atât Medicare cât și Medicaid, programul guvernamental de asigurări de sănătate pentru categoriile defavorizate. Ministerul său are de asemenea în subordine Centrul pentru controlul și prevenirea bolilor și Administrația pentru alimente și medicamente.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT