Un jurnalist american RĂSTOARNĂ TEORIA MORŢII lui Bin Laden. Care a fost reacţia Casei Albe

Casa Albă a infirmat în mod categoric, luni, afirmațiile 'nefondate' ale jurnalistului american Seymour Hersh, potrivit căruia Administrația SUA ar fi mințit în legătură cu circumstanțele morții lui Ossama Ben Laden, ucis în mai 2011, în Pakistan, informează AFP, citată de Agerpres. 
Filip Stan
11 mai 2015, 19:10
Un jurnalist american RĂSTOARNĂ TEORIA MORŢII lui Bin Laden. Care a fost reacţia Casei Albe

Washingtonul infirmă versiunea controversată a jurnalistului Seymour Hersh privind moartea lui Ben Laden. ‘Există prea multe inexactități și afirmații nefondate în acest articol, pentru a răspunde punct cu punct’, a spus Ned Price, purtătorul de cuvânt al National Security Council (NSC).

Casa Albă a afirmat mereu că Islamabadul a fost informat doar după operațiune. ‘Fals, la fel ca numeroase alte elemente din relatarea Administrației Obama’, notează Seymour Hersh la începutul articolului său care, afirmă jurnalistul, se bazează pe informații oferite de un înalt responsabil al serviciilor americane de securitate, astăzi în rezervă.

Reafirmând că acest raid a fost ‘o operațiune americană de la un capăt la altul’, Ned Price subliniază că ‘doar un cerc foarte restrâns’ de responsabili americani erau informați și că președintele american Barack Obama a decis, de la bun început, să nu informeze alte guverne, inclusiv pe cel pakistanez.

Citeşte şi Mărturia cutremurătoare a fostului puşcaş marin care l-a ucis pe Bin Laden: L-am împuşcat de trei ori, în faţă

Seymour Hersh, unul dintre cei mai celebri jurnaliști în viață, a publicat un articol șocant în ‘London Review of Books’, în care explică faptul că moartea lui Ossama Ben Laden, survenită la 11 mai 2011, nu s-a derulat câtuși de puțin după cum pretinde versiunea oficială americană.

Potrivit lui Hersh, Ben Laden nici nu se ascundea în Pakistan: el era, din 2006, prizonier al armatei pakistaneze, în arest la locuința sa din Abbottabad, în apropiere de Islamabad. De asemenea, raidul american nu a stârnit furia pakistanezilor, pentru că, în realitate, ei erau complici ai operațiunii, fiind cei care l-au vândut SUA pe Ben Laden, în schimbul unui ajutor militar crescut. Pakistanezii l-ar fi putut preda, însă au preferat să fie organizată o punere în scenă: faimosul raid, explică jurnalistul.

Arestarea lui Ben Laden nu a devenit posibilă datorită informațiilor obținute prin intermediul interogatoriilor violente precum cele prezentate în filmul ‘Zero Dark Thirty’, ci pentru că teroristul a fost denunțat de un informator atras de o recompensă de 25 de milioane de dolari.

Citeşte şi Se schimbă istoria: Bin Laden a fost ARESTAT în BRAZILIA

Membrii trupelor SEALS ai Marinei americane nu au avut nicio problemă să găsească încăperea unde dormea teroristul și este puțin probabil ca acesta din urmă să fi avut, după cum afirmă versiunea oficială, timp să pună mâna pe o armă.

Nu în ultimul rând, trupul neînsuflețit al lui Ben Laden nu a fost, probabil, aruncat în mare, după cum atestă versiunea oficială, ci ar fi fost purtat de un elicopter deasupra munților Hindukush.

Seymour Hersh s-a făcut remarcat în trecut prin dezvăluirile sale cu privire la masacrul din My Lai în timpul războiului din Vietnam sau la scandalul din închisoarea Abou Graib din Irak, însă controversele pe care le-au declanșat multe dintre articolele sale i-au afectat imaginea în SUA.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Cum s-a afișat iubita lui Jude Bellingham. Ipostaza cu care i-a înnebunit pe fani
Capital.ro
Schimbări pentru asociația de proprietari. Reguli noi pentru grădinile de bloc. Se obține acordul a minimum 50% + 1 dintre proprietari
Playtech.ro
Programul mall-urilor de Paște 2026. Unde poți face cumpărături chiar pe 12 aprilie
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată și-a pierdut viața în Câmpina, după ce a intrat cu mașina într-un copac. Avea doar 28 de ani
iamsport.ro
Banciu cere desființarea unei echipe din SuperLiga: ”O chestiune de prioritate națională, ai dovada clară!”
MediaFlux
Persoana secretă din spatele lui Donald Trump. I-a șocat pe toți când l-a comparat pe președintele SUA cu Iisus Hristos VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj