Seppo Maula, Kittilä, Finlanda:"Mina de aur a readus la viaţă comunitatea noastră, iar turismul s-a dezvoltat"

– Când aţi fost primar la Kittilä?

Din 1994 şi până în 2010. Am prins toată povestea exploatării miniere.

– Cât de greu a fost să vă convingeţi concetăţenii de siguranţa exploatării aurului cu cianură şi de seriozitatea angajamentelor oficiale?

– Concetăţenii mei sunt oameni hotărâţi, care îşi cunosc interesul şi care nu pot fi duşi cu vorba. Suntem oameni ai Nordului, Kittilä este pentru dumneavoastră dincolo de Cercul Polar. Noi cunoaştem valoarea vieţii.

– Şi cum aţi fost convinşi?

– Autorităţile naţionale şi compania Agnico-Eagle Mines Limited au venit, au explicat şi au explicat şi iar au explicat. Şi am întrebat şi ni s-a răspuns.Am discutat, am discutat şi am discutat iarăşi. Au fost vreo 20 de întâlniri între locuitori şi oficiali din 2007 şi până în 2009, când a fost dechisă mina.

– Care a fost argumentul decisiv, care a atârnat cel mai greu, când oamenii păreau să ezite cel mai mult ?

– Seriozitatea răspunsurilor. Sinceritatea şi onestitatea lor. Aşa poţi să-i câştigi de partea ta. Altfel, dacă nu îi ai de partea ta, este cel mai rău lucru. Locuitorii pot fi cei mai mari susţinători, dar şi cei mai înverşunaţi oponenţi.

– Cum se trăia în Kittilä înainte de începerera exploatării?

– Oamenii au vrut să cunoască bine care sunt pericolele pe care le poate aduce mina şi să cântărească bine. Kittilä, o municiplatitate de 6.500 de locuitori, suferea de o rată a şomajului de până la 30%. Oamenii mergeau după un loc de muncă până la Helsinki, 900 de kilometri spre sud. Tinerii părăseau locurile natale. Staţiunea de ski de la Levi, din apropiere, care avea numai 7.000 de locuri de cazare, nu oferea suficiente şanse. Acum, la patru ani de la deschiderea minei, la extracţia aurului lucrează, numai din Kittilä, peste 500 de oameni. Iar turismul s-a dezvoltat până la 24.000 de locuri de cazare şi dă de lucru la 1.300 de oameni. Iar în primi trei ani mina a dat de lucru la şi mai mulţi locuitori.

– Cât de departe este staţiunea de mină?

– Levi este la 75 de kilometride mină şi la 20 de Kittilä. Putem spune că acum avem două mine de aur. Cea care scoate metalul preţios şi staţiunea, care se dezvoltă mână în mână. Aş putea spune că mina de aur susţine şi mina turistică.

– În ciuda cianurii?

– Asta a fost posibil tocmai datorită tehnologiei care a conferit siguranţă maximă. Avem un lac de 50 de hectare, dar acolo cresc peşti acum. Limitarea zonelor de exploatare la suprafaţă a fost importantă. Regiunea este populată de mari turme de reni. Acolo sunt crescători de reni, al căror cuvânt a fost auzit, căci traseele sezoniere ale turmelor lor treceau prin zona minieră şi trebuia să o ocolească.

– Au primit despăgubiri?

– Sigur. Şi ei şi deţinătorii de terenuri sau de locuinţe de vacanţă. Aceştia din urmă nu au fost prea mulţi, dar nu au fost trataţi cu superficialitate. S-a acordat şi 100.000 de euro / casă. Şi ţineţi seama că un ren costă cam 8.000 de euro.

– Care sunt beneficiile pentru municipalitate si pentru oameni, in general?Veniturile din taxe ale municipalităţii Kittilä au crescut cu 15% după deschiderea minei, şomajul a scăzut sub 10%, tinerii rămân acasă, iar turismul aduce venituri de 200 de milioane de euro.

– Cum au reacţionat locuitorii din alte zone ale Finlandei la vestea că în frumuseţea sălbatică a regiunii va apărea o carieră uriaşă?

– Au susţinut ideea, după ce au aflat detaliile, faptul că totul se va desfăşura în deplină siguranţă. Au fost solidari cu noi.

– Cum vă explicaţi asta?

– Primele discuţii cu municipalitatea au început demult. Primul depozit de aur a fost descoperit în 1986. Forajele şi explorarea s-a terminat în anii ’90. Nici o întrebare pusă de atunci încoace nu a rămas fără un răspuns sincer, convingător şi oamenii au avut încredere în autorităţi şi au căpătat încredere şi în compania minieră. S-a dovedit că pe bună dreptate.

Seppo Maula, Kittilä, Finlanda:”Mina de aur a readus la viaţă comunitatea noastră, iar turismul s-a dezvoltat”