Sepsi a învins, susţinută de Viktor Orban din tribună. Nedifuzat la tv, meciul din Conference League a fost transmis pe Youtube, cu comentariu în limba maghiară

Sepsi Sf. Gheorghe a câştigat meciul jucat joi seara, în prima manşă a Conference League, scor 3-1 cu Olimpia Ljubljana. La pauză slovenii conduceau cu scorul de 1-0.
Daniel Spătaru
21 iul. 2022, 23:05
Sepsi a învins, susţinută de Viktor Orban din tribună. Nedifuzat la tv, meciul din Conference League a fost transmis pe Youtube, cu comentariu în limba maghiară

Premierul maghiar Viktor Orban a preferat să facă drumul până la Sfântu Gheorghe şi să o susţină pe Sepsi, deşi avea la doar 50 km de Budapesta un alt meci de Conference League, cel pe care MOL Fehervar l-a jucat contra celor de la Qabala, din Azerbaidjan (scor 4-1).

În ce o priveşte pe Sepsi, pentru al treilea meci consecutiv ea a făsut o a doua repriză excelentă şi, după meciul din Supercupă câştigat contra CFR-ului şi egalul din prima etapă scos la Craiova, acum a reuşit să întoarcă de la 0-1 soarta meciului cu Olimpia Ljubljana.

Formaţia condusă de Cristiano Bergodi a reuşit să se impună cu 3-1 după ce în minutul 4 al întâlnirii era condusă cu 1-0. Oaspeţii au reuşit să înscrie prin tânărul Svit Seslar, care l-a învins cu capul din capul din colţul careului de 6 metri pe portarul Roland Niczuly.

După deschiderea scorului, câştigătoarea Cupei României a început să preseze din ce în ce mai mult, ratând ocazii prin Bălaşa (minutul 18), Ion Gheorghe (21) şi Păun (31). Dar prima şansă cu adevărat importantă de a egala i-a aparţinut lui Bălaşa, cel care în minutul 34 a trimis cu capul de la aproximativ 11 metri, dar mingea a fost respinsă de un fundaş advers de pe linia porţii. A fost apoi rândul lui Mario Rondon să treacă pe lângă gol, în minutul 44 mingea trimisă de el tot cu capul lovind bara transversală.

Citeşte şi Fotbalul românesc, ruşine naţională. După umilinţa CFR-ul, FCSB a fost învinsă de Saburtalo şi s-a făcut de râs în Georgia. Reacţia lui Gigi Becali

Sepsi OSK a continuat să atace şi în minutele de prelungire, iar insistenţa a dat roade, Mihai Bălaşa reuşind să obţină o lovitură de la 11 metri după un fault al lui David Sualehe, care a fost şi avertizat cu cartonaş galben.

Marius Ştefănescu a executat lovitura de pedeapsă, dar mingea a fost respinsă în faţă de portarul Matevz Vidovsek. Ştefănescu a avut însă reacţie şi a reuşit în cele din urmă să trimită mingea în plasă din 4 metri aducând egalarea (45+4).

Repriza a doua a început în aceeaşi notă de dominare a celor de la Sepsi, primele şanse de a prelua conducerea pe tabelă fiind semnate de Golofca. Mai întâi în minutul 46, când mingea sa trimisă de el a trecut puţin peste poartă, iar 4 minute mai târziu şutul său a fost respins în corner de portar.

Olimpija Ljubljana a renunţat aproape definitiv la acţiunile ofensive, rezumându-se la apărare. Însă chiar şi aşa, Sepsi a reuşit să creeze pericol aproape la fiecare acţiune a sa. În minutul 66, formaţia covăsneană a beneficiat de al doilea său penalty obţinut de Alexandru Tudorie. Acesta a fost faultat în careu din postura de ultim apărător de Svit Seslar, care a primit cartonaşul roşu.

Citeşte şi Viktor Orban, premierul Ungariei, și selecționerul maghiarilor, Marco Rossi, în tribune la Sepsi – Olimpija Ljubljana

Sepsi OSK nu a reuşit însă să preia conducerea. Portarul sloven Matevz Vidovsek a apărat şi al doilea penalty al meciului, respingând în lateral şutul slab al lui Alexandru Tudorie.

Cu un om în plus, câştigătoarea Cupei României a continuat să preseze, Damaşcan (76) şi A. Dumitrescu (77) ratând la rândul lor ocazii importante.

Golul de 2-1 a venit în minutul 84 în urma unui corner de pe partea dreaptă. Andres Dumitrescu a prelungit cu capul la colţul lung, iar Nicolae Păun din plonjon a reuşit să trimită cu capul în plasă.

Scorul final a fost stabilit în minutul 90+3 prin autogolul lui Mateo Karamatic, care a trimis cu genunchiul în proprie poartă o centrare a lui Cosmin Matei.

Manşa secundă este programată la Ljubljana, în 28 iulie, de la ora 20:00.

 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Decăderea Ştiinţei, în cifre! Andrei Vochin trage zece concluzii după două înfrângeri. „De ce principalul adversar al Craiovei este chiar Craiova”
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
5 motive pentru care aerul condiționat miroase a mucegai. Problema pe care nu trebuie să o ignori
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
A treia dronă rusească doborâtă de MApN după ce a intrat pe teritoriul României. Președintele Nicușor Dan, anunț de ultim moment
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România