Şerban Mihăilescu, achitat definitiv de ICCJ în dosarul armelor de vânătoare

Senatorul UNPR Şerban Mihăilescu, fost şef al SGG, a fost achitat definitiv de instanţa supremă, luni, pentru faptele de primire de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în dosarul în care era acuzat de DNA că ar fi primit necuvenit nouă arme de vânătoare.
Romania TV
11 iun. 2012, 18:19
Şerban Mihăilescu, achitat definitiv de ICCJ în dosarul armelor de vânătoare

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a achitat pe Mihăilescu pentru fapta de primire de foloase necuvenite pe motiv că aceasta nu există, iar pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, deoarece faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

Totodată, instanţa a dispus ridicarea sechestrului de pe şapte arme, puşti de vânătoare.

Procurorul DNA le-a cerut luni judecătorilor ICCJ condamnarea definitivă a lui Şerban Mihăilescu, zis Miki Şpagă, la doi ani de închisoare cu executare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pedeapsa urmând să fie dată ca exemplu şi să-i „inhibe” pe viitorii demnitari.

Procurorul le-a arătat judecătorilor că la completul de trei al instanţei supreme au fost reţinute în mod greşit circumstanţe atenuante în sarcina fostului demnitar.

„Pedepsele au fost greşit individualizate, la fel ca şi cuantumul lor. Reţinerea circumstanţelor atenuante s-a făcut în mod greşit. Deşi s-au reţinut ca şi fapte comise primirea de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, instanţa a stabilit doar cinci luni de închisoare cu suspendare pentru prima faptă şi un an cu suspendare pentru a doua. Instanţa a reţinut conduita bună avută de inculpat înainte de săvârşirea faptelor, dar a ignorat o serie de împrejurări ce denotă clar caracterul de pericol public precum calitatea acestuia, suma foloaselor primite în mod necuvenit, dar şi alte aspecte”, a declarat procurorul, în sala de şedinţă.

În ultimul cuvânt, Mihăilescu, în prezent senator UNPR, şi-a susţinut din nou nevinovăţia şi faptul că acuzaţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) sunt nefondate. Totodată, el a precizat că este bucuros că nu „a tras” pe nimeni după el.

Avocaţii lui Mihăilescu au arătat, în faţa instanţei, că în cazul schimbării încadrării juridice a faptelor imputate clientului său, ar interveni prescripţia.

În replică, procurorul DNA le-a arătat judecătorilor că încadrarea juridică a fost corect făcută de procurori şi, ulterior, de instanţa de fond, astfel că nu se poate pune problema discutării atingerii unui eventual termen de prescripţie.

În decembrie 2011, instanţa supremă l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare pe Şerban Mihăilescu, în dosarul în care acesta este acuzat de fapte de corupţie în legătură cu primirea mai multor arme de vânătoare de la fostul său consilier Fănel Păvălache.

Decizia de la finalul anului trecut a fost atacată cu recurs de procurori.

Potrivit procurorilor, în perioada 12 aprilie 2002 – 30 mai 2002, deţinând funcţia de ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului (SGG), Şerban Mihăilescu a primit de la Fănel Păvălache nouă arme de vânătoare, în valoare totală de 264.000.000 lei vechi, după ce, prin Ordinul nr. 352/15.10.2001, l-a numit pe acesta în funcţia de consilier. În perioada aprilie-octombrie 2002, armele au fost deţinute, fără drept, de către Mihăilescu, fiind depozitate la Vila de protocol nr. 5 din Snagov.

Şerban Mihăilescu a fost iniţial trimis în judecată în 10 mai 2006. În 14 aprilie 2008, prin decizie definitivă, ICCJ a decis restituirea la DNA a dosarului pentru îndeplinirea procedurilor legate de procedura specială de urmărire penală aplicabilă miniştrilor. În 10 iunie 2009, Senatul a adoptat Hotărârea nr. 8/2009, prin care cerea urmărirea penală a lui Şerban Mihăilescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT