Sever Voinescu, propus pentru EXCLUDERE din PDL. Blaga: Vom analiza joi situaţia de la Constanţa

Sever Voinescu a fost propus să fie exclus din PDL. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că propunerea a fost făcută de Organizaţia PDL Constanţa şi urmează să fie discutată joi la Constanţa, şi că săptămâna viitoare în BPN se vor face "propunerile necesare". Şi liderul PDL Constanţa, Gigi Chiru, a spus că Sever Voinescu trebuie demis.
Filip Stan
14 ian. 2013, 09:22
Sever Voinescu, propus pentru EXCLUDERE din PDL. Blaga: Vom analiza joi situaţia de la Constanţa

Întrebat dacă se va discuta situaţia lui Sever Voinescu în şedinţa de luni a BPN a PDL, Blaga a răspuns: „Există o solicitare în acest sens a Organizaţiei PDL Constanţa. Nu mai departe de joi cred, vom analiza situaţia de la Constanţa pe baza unui program pe care-l va aproba Biroul Permanent Naţional şi o să discutăm la faţa locului. După ce ne lămurim din toate punctele de vedere, luni o sa face propunerile necesare în Biroul Permanent. Astăzi nu vorbim”.

Liderul PDL a mai spus că fapta lui Sever Voinescu este „nestatutară”, dar că va fi discutată săptămâna viitoare.

„Nu m-aş fi aşteptat de la un coleg din conducerea partidului, vicepreşedinte, să facă campanie pentru un candidat al unui alt partid. Este nestatutar, dar vom discuta lucrurile astea cu toate datele săptămâna viitoare”, a mai spus Vasile Blaga.

El a adăugat că nu vrea să îngrădească nimănui dreptul la opinie, dar că ar fi corect ca aceia care au ceva de spus să spună în interiorul partidului.

la rândul lui, preşedintele PDL Constanţa, Gigi Chiru, a declarat că Sever Voinescu ar trebui demis din partid.

„Atât eu, cât şi Organizaţia PDL Constanţa considerăm că domnul Sever Voinescu ar trebui demis”, a spus Chiru.

Liderii PDL s-au reunit în prima şedinţă din 2013.

Disputele din partid în jurul lui Sever Voinescu au început încă de săptămâna trecută. Catalogându-l pe Sever Voinescu drept „trădător”, prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda îi arată acestuia uşa.

„Singurul lucru pe care îl poate cere este să fie dat repede afară din partid”, a declarat pentru RTV.NET, liderul democrat-liberal.

Cezar Preda îl acuză pe Voinescu de faptul că, în campania electorală, a susţinut candidatura fostului deputat PDL Maria Stavrositu chiar şi după ce aceasta a decis să candideze din partea PPDD. Tocmai la presiunea filialei PDL Constanţa, Sever Voinescu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PDL în prima şedinţă a Colegiului Director de după alegerile din decembrie. La acea dată, Vasile Blaga anunţa că pedeliştii care au susţinut făţiş alte formaţiuni politice vor fi înlăturaţi. „Cei care au colaborat pe faţă cu USL sunt ‘out’. Afară! Ce să le mai facem?” explicase Blaga pentru RTV.NET.

Trio-ul intelectualilor PDL, Cristian Preda-Sever Voinescu-Theodor Paleologu, a reacţionat la atacul declanşat de către prim-vicepreşedintele Cezar Preda.

„Să vezi. Ma trezesc de dimineaţă si la clipa dulce a cafelei, dau buzna la telefon o gramadă de tineri şi tinere din presă să mă anunţe că un anume Cezar Preda strigă la mine, dă cu picioarele, se infoaie, sare să muşte şi ca ce zic eu. Zic: „Cine-i Cezar Preda?” şi mă gindesc ca o fi o noua farsă din acelea cu care se mai îndeletniceşte presa uneori, cind nu sint subiecte si vor sa mai anime ştiri…le. „Cezar Preda de la Buzau”, vine precizarea. Tot nu ştiu. Stau si ma gândesc cine-o fi. De cind am intrat in politică, am cunoscut mulţi oameni. Citiva politicieni – nu e printre ei. Citiva oameni de administratie – nu e printre ei. Citiva oratori – nu e printre ei. Citiva facatori de legi – nici printre ei nu e. E drept, am cunoscut si multa pleavă guralivă, golanaşi, zurbagii, făcători zgomotosi ai nimicului, dar multimea asta e atit de pestriţă în memoria mea incit greu pot identifica chipuri. Vă rog să mă ajutati sa-mi amintesc cine e acest Cezar Preda – ca să-l pot baga în seamă trebuie întâi să mă asigur că există. Există?”, scrie pe Facebook, Sever Voinescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT