Severin: Comparaţiile între cazul meu şi al austriacului Strasser sunt speculative şi forţate

Eurodeputatul Adrian Severin a declarat că paralele între cazul său şi al fostului europarlamentar Ernst Strasser, de asemenea implicat în scandalul "Sunday Times" şi condamnat luni în Austria la patru ani de închisoare cu executare, sunt "speculative şi forţate".
Romania TV
15 ian. 2013, 08:51
Severin: Comparaţiile între cazul meu şi al austriacului Strasser sunt speculative şi forţate

„Nu se pot face paralele sau, dacă se fac, trebuie să le facem complet diferit. Să facem comparaţii în toate direcţiile, nu în una singură. Cel mai repede s-a mişcat justiţia spaniolă, care l-a scos din cauză pe colegul spaniol şi el implicat de «Sunday Times», iar acum se află aici, cu mine, la Strasbourg. Iar justiţia austriacă sunt convins că nu s-a pronunţat pe baza alegaţiilor din «Sunday Times», ci pe baza propriei cercetări. Oricum, condamnarea domnului Strasser nu este definitivă, iar eu nu am cum să mă pronunţ, chiar şi după aceea, pentru că nu cunosc detaliile”, a afirmat Severin.

El a subliniat din nou că nu a comis vreo ilegalitate, adăugând că întârzierea concluziilor de către procurorii DNA nu este în interesul său.

„Este exclus că m-ar proteja DNA pe mine, procurorii au cercetat cazul meu, nu al domnului Strasser. Din moment ce nu au anunţat vreo concluzie, înseamnă că îşi continuă cercetările. (…) Nu mă avantajează prelungirea sub nicio formă. Atât timp cât se prelungeşte această situaţie, normal că există tot felul de suspiciuni legate de mine, există o stare de incertitudine, de instabilitate. Până în acest moment nu am a face plângeri în ceea ce priveşte activitatea DNA, nici laude, dar aştept şi îi las să îşi facă treaba în linişte. Nu am încălcat nicio lege şi, prin urmare, cred că lucrurile ar trebui să se închidă în felul acesta”, a spus Severin.

Severin a menţionat că al patrulea coleg eurodeputat implicat în 2011 în scandal, slovenul Zoran Thaler, care a demisionat din PE acuzând presiunile psihologice, se află în aceeaşi fază cu el a cercetărilor, nefiind încheiată ancheta.

„Fiecare caz a avut specificul lui, inclusiv în «Sunday Times». Fiecare răspunde pentru faptele lui, eu nu pot să răspund pentru ce a făcut altul şi nici pentru ce nu am făcut eu. Este posibil şi regretabil ca printre colegii mei europarlamentari unii să fi comis ilegalităţi. E perfect posibil, dar nu sunt eu dintre aceia. În principiu, cine se simte vinovat, pleacă”, a argumentat europarlamentarul, adăugând că tocmai din acest motiv el şi colegul spaniol, Pablo Zalba Bidegain, nu şi-au prezentat demisia din PE.

Întrebat despre cel de-al doilea caz deschis de procurorii DNA pe numele său, în 2012, privind facilitarea obţinerii pe nedrept de către apropiaţi ai săi a sumei de 436.663 de euro din bugetul Parlamentului European, Severin a spus că nu mai ştie nimic despre evoluţia dosarului după audierea din luna iulie a anului trecut.

„Am colaborat în totalitate, am prezentat tot ce am avut de prezentat. Eu nu ştiu ce fac procurorii DNA pentru că nu am cum să ştiu, nu m-am mai reîntâlnit cu ei din acel moment. Presupun că lucrează şi, când vor ajunge la o concluzie, o vor prezenta”, a spus Severin, care a mai ţinut să menţioneze că este singurul europarlamentar obligat să prezinte explicaţii despre modul în care şi-a cheltuit suma forfetară.

În primăvara 2011, reporterii de la «Sunday Times» au înregistrat o discuţie cu europarlamentarul Adrian Severin, în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care eurodeputatul vorbeşte despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană.

Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi – un român, un sloven şi un austriac – să le plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat, relata atunci AFP. Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: „Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp”. La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru „servicii de consiliere”.

În 20 martie 2011, Parlamentul European (PE) a anunţat deschiderea unei anchete privind acuzaţiile de corupţie aduse de publicaţia britanică «The Sunday Times» împotriva celor trei eurodeputaţi. Conservatorul austriac Ernst Strasser şi fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler au demisionat, europarlamentarul român refuzând să părăsească postul de la PE.

Adrian Severin şi-a dat demisia însă din PSD. El a fost de asemenea exclus din grupul S&D, în care ocupa funcţia de vicepreşedinte, după ce anterior anunţase intenţia de a se retrage. Severin a rămas în continuare europarlamentar neafiliat, refuzând să renunţe la această calitate, în pofida solicitărilor şi criticilor primite.

În 5 aprilie 2011, prin intermediul Ministerului Justiţiei, DNA a solicitat preşedintelui PE ridicarea imunităţii lui Severin, cât şi o opinie juridică referitoare la incidenţa unor dispoziţii procedurale prevăzute în Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.

În plus, în 12 aprilie 2011, procurorul şef al DNA a solicitat preşedintelui PE să ia toate măsurile pentru conservarea bunurilor, documentelor, computerelor şi a altor mijloace de probă aflate în birourile Parlamentului European, cât şi datele stocate în serverele instituţiei, necesare desfăşurării anchetei penale. Tot atunci, DNA a reiterat cererea de a comunica o opinie juridică în legătură cu unele proceduri prevăzute în Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.

În 23 iunie 2011, Parlamentul European a hotărât ridicarea imunităţii lui Adrian Severin şi a încredinţat preşedintelui PE sarcina de a transmite imediat această decizie autorităţilor competente şi lui Severin.

În 2012, procurorii DNA au extins cercetările în cazul europarlamentarului Adrian Severin, fiind acuzat, pe lângă luare de mită şi trafic de influenţă, şi de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, pentru a înlesni unor persoane apropiate obţinerea pe nedrept a sumei de 436.663 de euro din bugetul Parlamentului European.

Potrivit Ordonanţei de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, în perioada 2007 – 2010, Adrian Severin a folosit şi a prezentat în Parlamentul European documente, declaraţii false ori inexacte, contrar reglementărilor legale (art. 43 din Normele de aplicare a Statutului deputaţilor în Parlamentul European – Decizia Biroului din 19 mai 2008 şi 09 iulie 2008).

„Documentele prezentate se referă la o serie de contracte de consultanţă încheiate cu şase societăţi comerciale româneşti, înfiinţate anume cu scopul de a justifica prestări de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanţă. În felul acesta, învinuitul Severin Adrian a înlesnit unor persoane apropiate obţinerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European”, notează procurorii DNA în documentul citat.

În 16 iulie 2012, procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Adrian Sverin noile acuzaţii.

Fostul ministru şi eurodeputat austriac Ernst Strasser, judecat pentru acte de corupţie, a fost condamnat luni la patru ani de închisoare cu executare, a relatat AFP.

Strasser a respins permanent toate capetele de acuzare pentru corupţie.

„Clientul meu a avut suspiciuni de la început asupra interlocutorilor, apreciind că ar putea fi membri ai serviciilor secrete, dar a decis să îşi joace rolul până la capăt pentru a-i demasca”, a declarat avocatul său, Thomas Kralik.

„Această afirmaţie este una dintre cele mai aventuroase pe care le-am auzit în cei 20 de ani de experienţă. Niciun tribunal din Austria nu ar crede aşa ceva”, a răspuns judecătorul Georg Olschak.

DailyBusiness
Guvernul anunță vouchere pentru plata facturii la electricitate pentru românii cu venituri mici. 4,5 milioane de persoane vizate
Spynews
Povestea cuplului londonez care a renunțat la carierele de succes din Marea Britanie pentru a locui pe Riviera Franceză. De ce au luat această decizie
Bzi.ro
Irina Columbeanu, dispusă să se angajeze în România! Ce a determinat-o să ia această decizie
Fanatik.ro
Horia Ivanovici – Dumitru Dragomir, schimb de replici incendiar după dezmățul de la Beach, Please: „Selly, tu dormi bine? Doar bani, bani, bani, n-ai și tu niciun pic de moralitate?” / „Derbedei! Trebuie arestați!”
Capital.ro
UE schimbă regulile. România trebuie să verifice vârsta pe internet. NU toți românii vor mai avea acces
Playtech.ro
Orașul din România care a fost capitala a trei țări. Locul era cunoscut drept „Orașul de Aur”
DailyBusiness
Andreea Bostănică a primit un cadou de lux de 300.000 de euro. Influenceriţa are doar 20 de ani FOTO
Adevarul
Cine este Iulia Sviridenko, propusă de Zelenski pentru funcția de premier. Cariera discretă a unei tehnocrate cu influență în cercul prezidențial
wowbiz.ro
Alertă maximă! A revenit CIUMA! Primul deces înregistrat în ultimii 18 ani! Autoritățile sunt ÎNGROZITE
Spynews
Geanina Ilieș, dezvăluiri din culisele interviului cu Jennifer Lopez! Ce subiecte a abordat prezentatoarea în discuția cu artista
Spynews
Polițiștii au descins la casa uneia dintre fostele iubite a lui Emil Gânj, bărbatul care ar fi ucis-o pe Anda. Când l-a văzut ultima dată. Femeia se teme pentru viața ei
Evz.ro
Românii n-au avut noroc. Majorarea TVA putea fi evitată
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Gabriela Ruse a renunțat la inhibiții şi a postat imagini cu ea în costum de baie din vacanță
kanald.ro
Accidentul aviatic din India ar fi fost provocat intenționat de pilot. Acesta ar fi suferit după moartea mamei sale
Cancan.ro
Pilotul Air India ar fi prăbușit intenționat aeronava cu 260 de pasageri la bord. Care este motivul descoperit abia acum
Playsport.ro
Zăcământul uitat care transforma România într-o superputere. Poate salva Europa de criza...
Capital.ro
Doliu în televiziune. S-a stins cel mai iubit și celebru prezentator: Am fost uniți în jurul lui
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prințesa Kate Middleton a purtat, la câțiva metri de Simona Halep, o bijuterie primită cadou de la Prințul William acum 11 ani
stirilekanald.ro
„Inima mea nu acceptă cât te-ai chinuit pe un pat de spital” Familia tânărului ucis de un luptător K1 își strigă durerea și cere să se facă dreptate
Horoscop zilnic pentru toate zodiile – 13 iulie 2025. O zi de duminică plină de surprize
MediaFlux
O nouă lovitură pentru șoferi! Amenzi de 607 lei pentru viteză prea mică
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai îngustă mașină din lume are lățime de doar 50 cm. A fost proiectată de un mecanic din Italia