Severin dă vina pe Parlamentul European pentru scandalul mitei, declanşat de Sunday Times

O reclamaţie a europarlamentarului Adrian Severin la adresa conduitei PE în scandalul izbucnit după publicarea articolului din Sunday Times se află pe rolul ombudsmanului european, acesta cerând, printre altele, acces la birourile sale şi crearea unui organism al PE care să apere eurodeputaţii.
Romania TV
09 apr. 2012, 21:01
Severin dă vina pe Parlamentul European pentru scandalul mitei, declanşat de Sunday Times

Potrivit Ombudsmanului european, cazul a fost deschis la 31 ianuarie, în urma sesizării făcute de un europarlamentar implicat în scandalul declanşat de cei de Sunday Times.

Plângerile europarlamentarului vizează Parlamentul European, acuzat că nu a respectat regulile de securitate, permiţând astfel ca doi jurnalişti de la Sunday Times să acţioneze sub acoperire în incinta Legislativului, unde au făcut înregistrări video şi audio cu dispozitive de înregistrare neautorizate. De asemenea, Parlamentului European i se impută faptul că nu a formulat o acţiune penală împotriva publicaţiei Sunday Times şi că nu a informat procurorul competent de pătrunderea ilegală în incinta sa.

De asemenea, Parlamentului i se impută faptul că nu l-a apărat pe reclamant de acuzaţiile la adresa lui şi că nu i-a oferit asistenţă juridică. „Mai mult, Parlamentul nu dispune de un organ specializat sau de o procedură de apărare a unui parlamentar faţă de acuzaţii defăimătoare”, se arată în plângere.

Reclamantul mai acuză PE că, atunci când i-a sigilat biroul, Parlamentul a acţionat fără o bază juridică şi că Legislativul european nu a respectat imunitatea şi dreptul la apărare al reclamantului.

La rubrica pretenţii, sursa citată menţionează că, în opinia reclamantului, Parlamentul ar trebui să investigheze încălcarea regulilor sale de securitate şi să ia o decizie potrivită.

De asemenea, reclamantul consideră că Parlamentul ar trebui să adopte reguli clare care să facă obligatorie asistarea juridică a eurodeputaţilor acuzaţi de comiterea de ilegalităţi de către părţi terţe sau a căror conduită este investigată de alte instituţii UE. Nu în ultimul rând, reclamantul consideră că Parlamentul ar trebui să restabilească de îndată accesul liber la birourile sale.

Potrivit unor surse europene, reclamantul în acest caz este Adrian Severin, iar Ombudsmanul ar urma să dea un răspuns până la sfârşitul acestui an.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT