Sfânta Cuvioasă Parascheva. Lucruri mai puţin ştiute despre coroana ce împodobeşte moaştele sfintei

Puțini dintre pelerinii veniți la Iaşi să se închine la racla cu moaştele făcătoare de minuni ale Sfintei Parascheva știu că au în faţa ochilor una dintre cele mai rare și prețioase piese de orfevrerie din biserica ortodoxă. Coroana care împodobeştele moaştele Sfintei Cuvioase cântăreşte aproape 2 kilograme de aur masiv de 18 carate şi este acoperită cu pietre prețioase.
Alina Costache
13 oct. 2021, 14:15
Sfânta Cuvioasă Parascheva. Lucruri mai puţin ştiute despre coroana ce împodobeşte moaştele sfintei

Sfânta Cuvioasă Parascheva. Coroana actuală este cea de-a treia piesă de bijuterie de acest fel și a fost creată în 2007, potrivit doxologia.ro

Prima coroană ce a fost așezată pe capul preasfintei fost turnată din argint și împodobită cu câteva nestemate, în 1891, în același an în care a fost terminată și racla în care se află moaștele. Se pare că desenul de pe coroană a fost creat chiar de Mitropolitul Moldovei de la acea vreme Preafințitul Iosif Naniescu, cel care a comandat și executarea raclei.

După aproape un secol, o credincioasă din Piatra Neamț a dorit să dăruiască Cuvioasei o a doua coroană drept mulţumire pentru minunile pe care sfânta le-a făcut pentru ea. Această a doua coroană a fost turnată din aur masiv. Însă, din cauza modului de confecționare al acesteia, care era unul cu prinderi foarte rigide, cât și subțirimii stratului de metal prețios, coroana s-a fisurat în mai multe locuri.

La deteriorarea coroanei au contribuit şi manevrele executate asupra ei în timpul schimbării veşmintelor Cuvioasei. Este cunoscut faptul că veşmintele sfintei sunt schimbate de mai multe ori în decursul unui an. Din cauza lipsei de flexibilitate, coroana s-a spart în mai multe bucăți.

Citeste si Sfânta Cuvioasă Parascheva. Tradiții și superstiții. Ce este bine să faci şi de ce este bine să te fereşti în această zi ca să te ocolească relele

La ora actulă, cele două coroane, cea de argint și prima dintre cele de aur, se află în patrimoniul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Cea de-a treia coroană a fost creată la dorința Marianei Boda din București și realizată cu finanțarea acesteia și a familiei sale, drept mulțumire adusă minunilor înfăptuite de Cuvioasa Parascheva. Tot Mariana Boda a fost și cea care a donat alături de alți credinicoși, bani, aur și argint pentru restaurarea raclei precuvioasei, restaurare realizată de o firmă specializată din Grecia.

Comanda pentru coroană a fost dată la 10 iulie 2007. Coroana a fost confecţionată în atelierele Monetăriei Statului după tiparul celei vechi din anul 1891, iar pentru a fi terminată la timp, părintele Dosoftei și directorul Monetăriei, Vasile Vasile, au asigurat transportul la București al primei coroane din argint pentru a servi drept model.

Citeste si Calendar ortodox octombrie 2021. Sărbători religioase în octombrie 2021. Tradiţii şi superstiţii de Sfânta Cuvioasă Parascheva, de Lucin, de Moșii de Toamnă, de Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, de Sfântul Dimitrie Basarabov

Cea de-a treia coroană a Precuvioasei Sfinte Parascheva, care împodobește acum moaștele aflate în racla de la Iași, cântărește 1,7 kilograme și este turnată din aur masiv de 18 carate și bătută cu pietre prețioase. Turnarea și finisarea coroanei au fost făcute de două ori, prima variantă fiind retopită și refăcută după specificaţiile primite de la donatoare, fiindcă exista riscul ca și aceasta să se fisureze, în primă fază ea fiind mai puţin flexibilă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT