Sfatul nutriţionistului: După mesele de Crăciun ar trebui să urmeze o alimentaţie apropiată de post. Cum trebuie să mănânci de Revelion

Nutriţioniştii ne sfătuiesc să încercăm, după mesele încărcate din zilele de Crăciun, să adoptăm o alimentaţie asemănătoare celei de post zilele acestea, consumând mai multe legume, supe sau lactate uşoare, pentru ca sistemul digestiv să poată lua o pauză înainte de Revelion.
Romania TV
28 dec. 2017, 06:45
Sfatul nutriţionistului: După mesele de Crăciun ar trebui să urmeze o alimentaţie apropiată de post. Cum trebuie să mănânci de Revelion

„În principiu, ar trebui să încercăm să nu continuăm festinul din zilele de Crăciun, să o luăm mai uşor, asta înseamnă cu mai puţine grăsimi, zahăr sau alcool. Chiar dacă ne-au rămas de la masa de Crăciun bunătăţi, ori să mâncăm mai puţin, ori să nu le mai mâncăm deloc. Să mergem către o alimentaţie mai apropiată de post, mai pe vegetale, ca să lăsăm tubul digestiv să intre în pauză, să îşi revină. Sunt recomandate salatele, tocăniţele de legume, supele şi lactate uşoare”, a declarat nutriţionistul Damian Şerban pentru Mediafax.

Această cură uşoară este recomandată tocmai pentru că urmează perioada Anului Nou, când sunt pregătite, din nou, multe preparate bogate în calorii şi proteine.

„Masa în noaptea dintre ani este o mare problemă, tocmai pentru că ieşim dintr-un ritm normal şi intrăm într-unul nespecific, nenatural, să mâncăm mult dintr-o dată, consistent şi gras. Este bine să îţi alegi un fel sau două care îţi plac şi să te limitezi la ele sau să guşti câte puţin din toate, dar să nu încerci să mănânci porţii întregi”, recomandă nutriţionistul.

De asemenea, alcoolul trebuie consumat în cantităţi reduse.

„Dacă vrei să ai o atitudine corectă, ar trebui să mănânci mai multe verdeţuri şi mai puţine proteine. Eu îi sfătuiesc pe oameni să mănânce câte puţin din ceea ce le place decât să consume numai verdeţuri, de exemplu. Totuşi, anul nou este o plăcere, un moment de socializare. Dulciurile şi sucurile să fie cât mai puţine, ca întotdeauna şi să fie cât mai uşoare. Adică, dacă e să alegi între un tort de ciocolată şi unul de fructe, mai bine ceva cu fructe”, a adăugat Damian Şerban.

Specialiştii spun că trebuie să fim atenţi şi la ce consumă cei mici în noaptea de Revelion, precizând că pentru copii e suficient să mănânce masa de seară pentru că ei oricum nu reuşesc să stea treji până noaptea.

Părinţii trebuie să ştie că organismul copiilor este mult mai afectat decât cel al adulţilor atunci când vine vorba de mese îmbelşugate.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
„Averea mea? Au fost 2 milioane de euro și i-am terminat pe toți! Nu mai am niciun prieten”. Nicolae Mitea, confesiuni tulburătoare despre cariera de fotbalist
Capital.ro
Ajutor de încălzire 2026-2027. Pensionarii pot primi bani pentru lemne, gaze și curent. Până când se depune cererea
Playtech.ro
Prognoza meteo până în noiembrie. Vin surprize de la vreme, unde va fi mai cald decât în mod normal
Adevarul
„Mașinile de sex” ale istoriei. Bărbații care au avut sute de copii și au lăsat urme în ADN-ul lumii
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru Mircea Vasilache! Membrul Ansamblului Trăistuța a sfârșit într-un teribil incident rutier
iamsport.ro
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
MediaFlux
Horoscop 7 octombrie 2026. Mijlocul săptămânii aduce o veste neașteptată! Unele zodii fac rost de bani, altele schimbă complet o decizie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte