Sfaturi pentru o vacanţă fără probleme

În vacanță, ultimul lucru pe care ți l-ai putea dori sunt problemele de sănătate. Dacă suferi de boli cronice, mergi la medicul de familie, atât pentru un control de rutină, cât şi pentru eventuale sfaturi de care ai putea avea nevoie în funcţie de destinaţia de vacanţă.
Romania TV
10 iul. 2017, 09:42
Sfaturi pentru o vacanţă fără probleme

Rău de mașină? Există soluții!

Neplăcere manifestă prin stări de greață și de vomă, răul de mașină apare din cauza neconcordanței dintre stimulii primiți de creier de la receptorii vizuali și cei ai echilibrului. Pentru a-l preveni, este indicat ca, în mașină sau autocar, să îți găsești un punct în exterior la care să privești.

Dacă știi că răul de mașină îți creează o stare de rău generală, poți încerca anumite medicamente speciale, dar doar la recomandarea medicului. La farmacie găsești și preparate homeopate, iar preventiv poți face și un tratament cu infuzie de păducel.

Expune-te progresiv la soare

Este bine de știut că, dacă nu bei suficientă apă și te expui la soare, este posibil să te confrunți cu stări de amețeală. Expune-te treptat la soare, câte o jumătate de oră în primele zile, după care creşti treptat durata. Dacă ai pielea sensibilă sau dacă ai fototip 1 sau 2 (păr roşcat sau blond, piele albă, ochi verzi sau albaştri), foloseşte în primele zile creme cu SPF ridicat (40 sau 50+), după care le poţi utiliza pe cele cu SPF 30. De asemenea, nu uita nici de cremele calmante după plajă.

Nu te expune la soare dacă ai avut operații chirurgicale recente și nici dacă ai boli precum lupus eritematos sistemic.La aproximativ 70% din acești bolnavi, expunerea îndelungată la razele soarelui favorizează apariţia leziunilor cutanate, a durerilor articulare şi a oboselii. Au contraindicaţie la expunerea la soare și cei cu alergie solară, porfirie cutanată (manifestată prin apariţia unor vezicule pline cu lichid), melanom malign şi cei cu herpes recidivant.

Ce trebuie să conțină trusa de prim ajutor

Cu câteva zile înainte de a pleca în vacanță, pregăteşte-ţi trusa medicală. Aceasta trebuie să conţină dezinfectante, comprese sterile, leucoplast, foarfecă, faşă elastică, garou, medicamente antalgice, antiinflamatoare, antispastice, antidiareice, antivomitive, antipiretice, laxative şi antihistaminice. Din trusă nu trebuie să îţi lipsească nici unguentele anibacteriene, loţiunile contra insectelor şi pentru calmarea înţepăturilor (alcool mentolat), plasturii și gelurile pentru atenuarea durerilor (în caz de lovituri, contuzii).

Atenție!

Din cauza schimbării alimentației, unii turiști se pot confrunta cu diaree sau cu constipație.

Dacă pleci în străinătate

În cazul în care pleci peste hotare în această vară, informează-te dacă este nevoie să te vaccinezi. Necesară este și asigurarea medicală de călătorie, căreia trebuie să îi verifici cu atenție clauzele, pentru a nu avea surprize.

De ce să mai ții cont

√ Nu cumpăra mâncare de la vânzătorii ambulanți.

√ Dacă urmezi un tratament de lungă durată, asigură-te că ai medicamente la tine pe toată durata vacanței.

√ Citește pe prospect temperaturile la care trebuie păstrate medicamentele sau diverse alte produse farmaceutice de care ai nevoie când ești în concediu.

Citește ce să nu faci înainte de a pleca în vacanță pe clicksanatate.ro.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
”Mi s-a spus că aș mai avea 2-3 ani de trăit”. Mărturii cutremurătoare ale unei campioane europene care a aflat că are cancer la doar 33 de ani
Capital.ro
Undă verde pentru tranzacția anului. Pavăl Holding poate prelua Carrefour România
Playtech.ro
Cât costă porumbul românesc la început de sezon. Comercianții spun că prețurile vor scădea în următoarele săptămâni
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?