Sfidare maximă la adresa lui Vladimir Putin. Avionul care îl protejează în caz de război nuclear a fost prădat de hoţi, situaţie de urgenţă la Moscova

Poliţia rusă şi Kremlinul au anunţat miercuri deschiderea unei anchete după furtul de echipamente care se aflau la bordul unui avion militar prevăzut să servească drept punct de comandă în caz de conflict nuclear şi refugiu pentru preşedinte şi alţi înalţi responsabili din conducerea ţării.
Daniel Spătaru
09 dec. 2020, 19:27
Sfidare maximă la adresa lui Vladimir Putin. Avionul care îl protejează în caz de război nuclear a fost prădat de hoţi, situaţie de urgenţă la Moscova

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a calificat incidentul drept „situaţie de urgenţă” şi a cerut luarea de măsuri. Într-un comunicat, filiala Ministerului rus de Interne din regiunea Rostov-pe-Don a confirmat că a primit sesizarea privind furtul de pe un aeroport al unei companii din oraşul Taganrog. Aparatul Iliuşin Il-80 este destinat să-l protejeze pe Vladimir Putin în caz de război nuclear, urmând să-i servească drept centru de comandă.

Potrivit autorităţilor, citate de The Guardian, materiale în valoare de „peste 1 milion de ruble (11.200 de euro) au fost furate dintr-un aparat Iliuşin Il-80, fără alte precizări cu privire la natura echipamentului furat.

Agenţia de presă rusă Interfax, citând o sursă anonimă, indicase anterior că au dispărut în special echipamente radio de la bordul aparatului care se afla de la începutul anului 2019 în reparaţii şi lucrări de modernizare.

Citeşte şi Vladimir Putin, „cadou” de nuntă de 380 milioane dolari. Cum a cumpărat ginerele preşedintelui Rusiei, cu 100 de dolari, acţiuni de aproape jumătate de miliard

Canalul rusesc de televiziune REN-TV afirmase marţi că 12 persoane au fost interogate de poliţie, adăugând că hoţii au lăsat în urma lor amprente ale degetelor şi de încălţăminte. Contactate de AFP, Ministerul rus de Interne şi compania de stat Beriev, unde a avut loc furtul, au refuzat să comenteze.

Realizat pe baza avionului Il-86 din anii 1980, în epoca sovietică, Il-80 este destinat să servească drept centru de comandament aerian şi refugiu pentru înalţi responsabili din conducerea ţării, între care preşedintele, în caz de război nuclear. Conceput să poată rezista la o undă de şoc atomică, aparatul este lipsit de hublouri şi are ferestre doar în carlingă.

Potrivit mai multor mass-media, Rusia dispune doar de patru astfel de aparate. Supranumite „avioane ale Judecăţii de apoi”, ele sunt echivalente în SUA cu E-4B Nightwatch, construit de Boeing.

Expertul militar rus Pavel Felghengauer apreciază că metalele preţioase conţinute în aceste echipamente ar fi „motivul cel mai probabil” al furtului. „Există o întreagă economie subterană pentru extragerea aurului şi argintului din vechile echipamente sovietice„, a indicat el pentru AFP , afirmând că „nu este sigur” ca acest aparat să poată să fie utilizat din nou, dată fiind vechimea sa.

Un alt expert rus, Mihail Hodarenok, a afirmat la rândul său pentru site-ul informativ Gazeta.ru că acest incident ar putea fi periculos, întrucât constituie „o scurgere de informaţii foarte confidenţiale”. Specialist în probleme militare la Şcoala superioară de economie din Moscova, Vasili Kaşin, susţine că „vor cădea capete” după acest furt, dar că nu trebuie exagerată dispariţia „vechilor fiare sovietice”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a lansat un nou atac la adresa Cristinei Petre! Ce a transmis de această dată
Fanatik.ro
Cum pot fi prevenite cazurile de insolvență din fotbal! Unde au greșit CFR Cluj și Petrolul, aflate în situații critice
Capital.ro
Bani de la stat pentru blocuri. Noul program intră în vigoare azi, 19 august. Ce pot solicita proprietarii
Playtech.ro
Cât câștigă un electrician în Norvegia. Salariul pe oră și cât primește în plus pentru orele suplimentare
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
11 victime pe un drum din Timiș, după un eveniment rutier cu două autoturisme și un microbuz. Un bărbat și-a pierdut viața
iamsport.ro
Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul
MediaFlux
Trump anunță un nou teritoriu american! Decizia președintelui SUA
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat