Show Samael de excepţie la Maximum Rock Festival

Seara de vineri a fost deschisă de formaţiile autohtone Psycho Symphony, God şi White Walls. Dacă primele două s-au făcut cunoscut încă din a doua jumătate a anilor ’90, White Walls de-abia şi-au lansat primul album şi au un grup de fani în creştere de la concert la concert.

Nu este prima oară când Atrocity au concertat în România, dar recitalul de la Maximum Rock Festival a oferit un cu totul alt fel de „răsfăţ” pentru fanii trupei decât cel oferit acum câţiva ani la Sibiu. Dacă la Artmania, Atrocity au cântat doar coveruri după hituri pop ale anilor ’80, care au fost înregistrate pe albumele Werk 80 I şi II, la Bucureşti playlistul a conţinut piese de pe albumele death-metal, cu care au devenit cunoscuţi la începutul anilor ’90, „Blut”, „Hallucinations” sau „Todessehnsucht”.

Unor piese precum „Necropolis”, „Bloodstained Prophecy” li s-au adăugat cele de pe albumul „Okkult”, lansat anul acesta: „Death by Metal” şi „Satans Braut”. Atât calitatea muzicii, cât şi vivacitatea vocalistului Alexander Krull au făcut ca publicul să fie foarte entuziasmat de prestaţia formaţiei, care s-a încheiat cu excepţionala „Reich of Phenomena”.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Punctul culminant al serii l-a reprezentat concertul Samael. Elveţienii reprezintă unul dintre puţinele nume din black-metalul Europei continentale comparabil ca valoare cu ceea ce au produs scandinavii în acest gen, Samael păstrându-şi în acelaşi timp un stil aparte, care a atras şi interesul fanilor de industrial metal.

Alte articole

EXCLUSIV – Victor Ponta: Trebuie cât mai repede să avem un guvern. Dacă e un guvern la fel de rău sau poate chiar mai rău decât cel care a picat, sigur, în toamnă ne trezim iarăși fără guvern

DIGI SPORT ONLINE FCSB – FC BOTOŞANI LIVE VIDEO STREAM: 1-1. Baraj pentru Conference League

Atmosfera s-a încins încă de la primele piese pe care le-au interpretat elveţienii, „Shining Kingdom” şi „My Saviour”. Bineînţeles că nu au lipsit piesele de pe albumul „Ceremony of Opposites” (1994), care i-a consacrat definitiv, iar entuziasmul la ajuns la apgeu odată cu „Into the Pentagram”.