Şi Franţa creşte TVA, până la un nivel record

Preşedintele Franţei, Nicholas Sarkozy, va anunţa duminică o creştere a taxei pe valoare adăugată, de 1,6 puncte procentuale, potrivit Le Monde.
Romania TV
28 ian. 2012, 15:12
Şi Franţa creşte TVA, până la un nivel record

Sarkozy va anunţa o creştere a cotei standard a TVA de 1,6 puncte, potrivit mai multor surse citate de publicaţia franceză. Majorarea va duce nivelul acestei taxe la 21,2%, nivel care nu a mai fost atins până acum în Franţa. Majorarea, de o amploare mai mică decât se prevăzuse, va intra în vigoare în acest an. Cotele reduse de TVA rămân neschimbate.

În schimb, nu va mai fi majorat nivelul contribuţiilor sociale.

Preşedintele francez va mai anunţa şi introducerea unei taxe generalizate pe câştigurile de capital, momentan nefiind disponibile detalii referitoare la modalitatea de aplicare a acesteia.

Confruntate cu constrângeri bugetare, tot mai multe guverne europene au crescut TVA în ultimii ani, aceasta fiind una dintre taxele cele mai uşor de administrat, cu efecte directe asupra veniturilor bugetare. Printre ţările care au recurs la o majorare a TVA se numără Grecia, Ungaria, Marea Britanie, Finlanda, Portugalia, România, Italia.

 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Gigi Becali l-a făcut praf pe Târnovanu pentru gafele din FCSB – Auda 2-3: „Trebuie să plătească! Nu mai am încredere în el!”
Capital.ro
Card sau numerar? Specialiștii trag un semnal de alarmă. Ce se întâmplă când plătiți doar cu cardul
Playtech.ro
Unde este mai sigur să-ți ții economiile? Românii au două favorite clare, aşa încearcă să nu piardă bani din cauza inflației
Adevarul
Incident la Palatul Cotroceni. O femeie militar a leșinat în timpul vizitei președintelui Indiei
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
A aflat despre plecarea lui Borza și a izbucnit: ”Rapid minte că aduce și vinde de foame de bani! Ce rușine de administrație”
MediaFlux
Statul acordă câte 1.000 de lei lunar, sprijin pentru tineri. Guvernul a aprobat o primă de angajare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România