Simona Halep, declaraţii după ce s-a calificat în optimi la Wimbledon: Am simţit fiecare minge. Mi-am simţit picioarele

Românca Simona Halep, cap de serie N.5, a estimat că a "jucat un tenis bun" în fața olandezei Kiki Bertens și este "fericită" că a putut câștiga în două seturi, calificându-se în optimile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, informează Reuters.
Filip Stan
02 iul. 2016, 17:36
Simona Halep, declaraţii după ce s-a calificat în optimi la Wimbledon: Am simţit fiecare minge. Mi-am simţit picioarele

Halep (24 ani, 5 WTA) s-a impus într-o oră și 9 minute în fața unei adversare dificile, Bertens (24 ani, 28 WTA) fiind cap de serie numărul 26 la al treilea turneu de Mare Șlem al anului.

Românca, semifinalistă la Wimbledon în 2014, a început cu stângul meciul cu olandeza, pierzându-și serviciul. Apoi, Halep a revenit și a condus cu 2-1, Bertens a egalat (2-2), dar Simona s-a desprins la 4-2. Batava, semifinalistă anul acesta la Roland Garros, a revenit și a egalat, 4-4. A cincea favorită a preluat din nou conducerea, cu 5-4, iar apoi a încheiat setul pe serviciul adversarei (6-4).

Halep a început în forță setul al doilea și a condus cu 3-0, după care Bertens a reechilibrat disputa și s-a mers cu serviciul. La 5-3 pentru Simona, Bertens a avut o minge de break, dar românca a anulat-o cu un serviciu excelent, iar apoi s-a impus cu 6-3, sub privirile fostului mare fotbalist englez David Beckham.

Fiecare jucătoare a avut câte 11 mingi direct câștigătoare, dar diferența la erori neforțate a fost evidentă, 11 Halep, 18 Bertens.

Simona Halep, locul 5 WTA, a trecut în două seturi de Kiki Bertens, locul 28 WTA, în turul III de la Wimbledon, scor 6-4, 6-2.

Singura dată când Halep a mai obținut trei victorii consecutive la All England Club, ea a ajuns în semifinale, în 2014, notează Reuters, care crede că există semne bune pentru româncă.

„Sunt cu adevărat încântată că voi juca în optimi”, a declarat Halep. „A fost extraordinar azi, am jucat un tenis bun și sunt fericită că am putut câștiga în două seturi. Am simțit fiecare minge. Mi-am simțit picioarele. Terenul a fost în stare foarte bună și mi-a plăcut cu adevărat că a fost acoperit”, a spus românca.

„Meciul acesta a fost important pentru mine. A fost o mare provocare. Știam că Bertens e în formă. A reușit lucruri frumoase la Roland Garros, așa că avea mare încredere în ea înaintea acestui meci”, a adăugat Halep, care pierduse singura confruntare de până acum cu olandeza în circuitul WTA.

Halep poate fi mulțumită de ce a realizat săptămâna aceasta, după ce a renunțat la turneul de la Birmingham din cauza unor dureri la tendoanele lui Ahile.

„Pot să spun că acum mă simt bine”, a afirmat jucătoarea, care în acest an nu a pierdut niciun set la Wimbledon. „Uneori nu știu ce se întâmplă cu tendoanele lui Ahile, dar azi am fost la capacitate maximă și sper că la fel va fi la meciul următor”, a continuat ea.

Halep și Bertens s-au mai înfruntat de două ori până acum. Halep s-a impus în 2010, în sferturile turneului ITF de la Torhout (Belgia), cu 7-6 (2), 6-2, iar Bertens a învins în 2012, în semifinale la Fes (Maroc, WTA), cu 6-3, 6-4.

Simona Halep, învinsă anul trecut în primul tur la All England Club, și-a asigurat un cec de 132.000 de lire sterline și 240 de puncte WTA.

În optimi, Halep va juca împotriva învingătoarei dintre franțuzoaica Alize Cornet și americanca Madison Keys, cap de serie numărul 9. Cornet are 3-1 în meciurile cu Halep, iar Keys și Simona sunt la egalitate, 1-1.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Fiul lui Lucian Bălan, interviu sfâșietor: „Tatăl meu și-a distrus picioarele și sănătatea pentru Steaua!”. Video exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
Playtech.ro
Românii care au făcut armata nu vor mai putea deveni rezerviști voluntari. Cine va mai putea intra în sistem, conform unui nou proiect
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
PAPARAZZI Daniela Györfi, în oraș la cafele și prăjituri după ce a slăbit! Cum arată artista la 57 de ani FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi