SIMONA HALEP, primele imagini după operaţie FOTO

SIMONA HALEP a fost forţată să se retragă de la turneul de la Miami, din cauza unei operaţii pe care tocmai a suferit-o la picior. Cea mai bună jucătoare de tenis din România a fost surprinsă zilele acestea de reporterii fanatik.ro într-un supermarket.
Daniel Spătaru
31 mart. 2014, 19:32
SIMONA HALEP, primele imagini după operaţie FOTO

SIMONA HALEP şi-a luat o pauză forţată în această primăvară, ea urmând să revină pe terenul de tenis în meciul de Fed Cup pe care echipa României îl va susţine pe 19 şi 20 aprilie împotriva Serbiei, la Bucureşti.

Cea mai bună jucătoare de tenis a României a renunţat la a mai participa la turneul de la Miami, ea suferind o intervenţie chirurgicală la un deget de la picior, astfel că a revenit în România în urmă cu mai bine de o săptămână. În plus, SIMONA HALEP a suferit o pierdere grea în familie, una dintre mătuşile sale trecând în nefiinţă.

Zilele acestea, reproterii fanatik.ro au surprins-o pe SIMONA HALEP la cumpărături, într-un hypermaket din zona de est a Bucureştiului. Ea era însoţită de mama sa, care poartă doliu după decesul mătuşii jucătoarei.

Deşi a atras privirile numeroşilor curioşi, nu s-a simţit deloc stînjenită, adăugînd în coşul de cumpărături apă plată, fructe, dar şi alte produse alimentare şi de uz casnic.

Citeşte şi SIMONA HALEP rupe tăcerea şi vorbeşte de cel mai controversat moment din carieră: De atunci s-a schimbat tot

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
„Îmi plac fetițele”. Starul unei echipe de Champions League din Anglia, exclus din lot pentru mesaje deocheate date unei eleve de doar 15 ani!
Capital.ro
Despăgubire record în România pentru o asigurare de viață. Peste 1,3 milioane lei plătiți în caz de boală gravă
Playtech.ro
Noi obligații pentru proprietarii de apartamente vechi. Amenzi și costuri uriașe pentru consolidări, conform unui proiect
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Răsturnare de situație la Kremlin! Vladimir Putin, dispus să negocieze cu UE. Care este condiția Rusiei
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi