Simona Halep s-a accidentat înainte de China Open

Simona Halep a declarat, vineri, că este accidentată la tendonul lui Ahile, dar va încerca să facă tot ce poate la China Open, turneul de tenis de la Beijing.
Filip Stan
02 oct. 2015, 14:30
Simona Halep s-a accidentat înainte de China Open

Simona Halep, nr. 2 WTA şi cap de serie numărul 1, va evolua cu o sportivă din calificări în primul tur al turneului de categorie Premier Mandatory de la Beijing.

„În această perioadă a anului accidentările apar pentru că am jucat foarte mult. Am ceva probleme la tendonul lui Ahile. Nu este uşor, dar încerc să fac tot ce pot”, a declarat Simona Halep într-o conferinţa de presă.

„Poţi crede că e o oportunitate să joci bine dacă eşti favorită, dar toată lumea joacă bine aici, iar săptămâna trecută am pierdut după ce am avut 5-1 în decisiv, aşa că nu este uşor să reuşeşti. Dar vreau să elimin frustrarea şi să merg înainte. Acest turneu este deschis, este foarte important pentru fiecare, aşa că pot spune că am şanse, dar e devreme să mă gândesc la asta”, a mai adăugat Simona Halep.

Serena Williams, locul 1 WTA, şi Maria Sharapova, locul 3 WTA, deţinătoarea trofeului, nu participă la această competiţie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Avem ofertele Rapidului pentru Cordea și Korenica! Neluțu Varga: „Atât costă! Să pună banii jos!”. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar joi, 30 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute
Playtech.ro
Cât de mare este riscul să iei leptospiroză în timpul unei vacanțe la mare? Explicațiile medicilor după cazul Mirunei, tânăra aflată în stare critică
Adevarul
„De ce ar trebui să beneficieze de acciză redusă cineva care conduce un SUV?” Subvenția la motorină, criticată de un expert în energie
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contactat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Asistenta medicală Mihaela Ilie s-a stins din viață în timp ce era în concendiu la mare. S-a prăbușit în fața soțului și a copilului său
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Bolojan a recunoscut că a discutat cu George Simion! Victor Negrescu: Confirmă parteneriatul PNL-AUR prin care Bolojan se menține la putere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România