Simona Halep: „Aveam în stomac nişte fluturaşi pe care nu puteam să-i controlez”

Simona Halep a vorbit, la Jurnalul pentru copii de la Digi 24, despre copilărie şi începutul carierei sale. Se pare că cel mai mare susţinător este tatăl ei. A crezut în ea de la bun început şi a fost convins că Simona va ajunge o mare campioană a României încă de pe vremea când avea doar patru ani.
Romania TV
18 oct. 2015, 10:13
Simona Halep:

Simona Halep este cel mai bun ambasador al României şi al tenisului. Ascensiunea ei din ultimii ani a readus la viaţă sportul alb din ţara noastră şi a făcut ca sute de mii de copii din întreaga lume să-şi dorească să-i calce pe urme. „Sunt copii care văd că îşi doresc să facă ceva în tenis, să joace cât de bine vor ei şi de ce nu să fie campioni într-o zi. Întotdeauna este o atmosferă deosebită când sunt printre copii. Îi ador. Mă simt bine cu ei, îmi aduc aminte de momentul când eram şi eu ca ei, pe teren de tenis, când am început tenisul. Eu l-am avut ca idol pe Andrei Pavel, fiind tot din Constanţa, şi atunci când îl vedeam eram şi mai emoţionată ca ei, dar n-am avut şansa să joc cu el atunci când eram mică. Aceşti copii sper să-şi îndeplinească visul. În primul rând trebuie să-şi pună singuri un obiectiv în viaţă şi dacă vor să joace tenis pentru că este un sport greu… este un sport care cere foarte multe sacrificii, dar şi care îţi dă înapoi de mii de ori mai mult.

TURNEUL CAMPIOANELOR 2015. Cinci motive ale WTA pentru a o urmări pe SIMONA HALEP

Simona Halep a început să joace tenis la patru ani. Pe atunci, nimeni nu îşi imagina că va ajunge numărul doi mondial şi că meciurile ei vor fi urmărite de o ţară întreagă. În schimb, tatăl ei, Stere Halep, a avut întotdeauna încredere în ea şi a ştiut de la bun început că acesta este drumul fiicei sale.

Tatăl meu a venit întotdeauna cu mine la fiecare turneu… şi mama atunci când putea, dar mai aveam un frate acasă pe care trebuia să-l aibă în grijă. Tata întotdeauna mă certa când aveam emoţii pentru că trebuia să mă bucur de joc, să joc doar de plăcere. Ceea ce eu înţelegeam, dar nu puteam să fac acest lucru. Eram un copil şi nu înţelegeam ce înseamnă emoţiile. Aveam în stomac nişte fluturaşi pe care nu puteam să-i controlez. A fost o perioadă deosebită. Tatăl meu m-a sprijinit enorm şi a crezut enorm în mine. Nu este o perioadă uşoară pentru că îţi doreşti foarte mult să câştigi trofee şi turnee, dar nu este cel mai important lucru la momentul respectiv. Este importantă pregătirea, formarea, ca atunci când ajungi la seniori să ai toată baza pentru a performa la un nivel foarte înalt.

Acum, în România sunt de trei ori mai mulţi copii care joacă tenis comparativ cu anul 2013, când antrenorii se rugau de părinţi să-şi aducă puştii la antrenamente. Doar în capitală au venit peste 150 de copii la selecţia municipală de tenis. Simona Halep şi Irina Begu au fost alături de ei. „Au venit foarte mulţi copii şi m-am bucurat să văd că aleg acest sport. Toţi au spus că joacă tenis, dar foarte mulţi nu ştiau nici măcar să ţină racheta. Ei văd meciurile noastre la televizor şi au senzaţia că deja joacă tenis. Să-i lase să aleagă ei ceea ce vor să facă. Dacă vor să facă tenis sau nu. Să nu-i certe când au emoţii pentru că orice copil are emoţii atunci când intră pe teren şi trebuie să arate ce a învăţat până la momentul respectiv. Să-i susţină, să-i încurajeze, să nu-i certe niciodată atunci când pierd. Copilul trebuie încurajat întotdeauna şi cumva părintele trebuie să-i arate susţinerea permanentă indiferent de rezultat. Eu am avut sprijinul părinţilor şi cred că acest lucru m-a ajutat să am încredere în mine la un nivel mai înalt şi să mă simt tot timpul în siguranţă.

Pentru Simona Halep urmează acum Turneul Campioanelor, de la Singapore, transmis în direct la DigiSport, din 25 octombrie. După retragerea Serenei Wiliams, specialiştii spun că românca are toate şansele să-şi adjudece, anul acesta, cel mai important trofeu al carierei.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
La trei ani de la moartea marelui fotbalist, soția acestuia a făcut un anunț neașteptat: ”Vorbește din nou cu el”
Capital.ro
Montarea repartitoarelor de căldură. Măsura care se pregătește pentru românii conectați la încălzirea centrală. Când ar putea deveni obligatorie
Playtech.ro
'Mira-m-aș' sau 'miram-aș'? Cum se scrie corect și care este explicația
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”