Sindicalişti Tarom protestează faţă de intenţia de privatizare purtând panglici tricolore

Angajaţi Tarom, membri ai Sindicatului Naţional Tehnic Tarom, protestează marţi şi miercuri, în timpul Zilelor Porţilor Deschise care au loc în cadrul companiei, purtând panglici tricolore, nemulţumiţi de politica impusă de FMI şi BCE, dar şi de intenţia de privatizare.
Romania TV
18 sept. 2012, 11:44
Sindicalişti Tarom protestează faţă de intenţia de privatizare purtând panglici tricolore

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” a anunţat, marţi, că salariaţii Tarom poartă panglici tricolore, în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilelor Porţilor Deschise, în semn de protest faţă de intenţia de privatizare a companiei. Iiniţiativa aparţine Sindicatului Naţional Tehnic (SNT) Tarom, care consideră că cea de-a 58-a aniversare a companiei „este umbrită de jocuri politice murdare”.

Reprezentanţii SNT Tarom susţin că angajaţii poartă panglicile în semn de nemulţumire faţă de politica impusă de FMI, BCE, Consiliul Investitorilor Străini, Camera de Comerţ Româno-Americană, dar şi pentru că nu înţeleg de ce Tarom se află pe lista de privatizare a FMI, atâta timp cât compania nu are datorii la bugetul de stat.

„Tarom nu trebuia să fie pe lista de privatizare. Administraţia spune că am mai putea sta liniştiţi cel puţin trei ani. Nu înţelegem de ce trebuie să fim pe listă”, a declarat secretarul general SNT Tarom, Aurel Curdov.

De altfel, salariaţii spun că nu sunt de acord cu strategia de privatizare a companiilor naţionale româneşti şi amintesc faptul că Ministerul Transporturilor, care a elaborat strategia de privatizare a Tarom în anul 2011, a primit aviz negativ din partea Comisiei tripartite de Dialog Social. „De ce actualul guvern nu a reluat discuţiile pe marginea acestei strategii? Oare e mai important să mulţumeşti miliardarii din FMI, BCE, Consiliul Investitorilor Străini şi ai Camerei de Comerţ Româno-Americane, decât să ai grija avuţiei naţionale?”, se precizează într-un comunicat de presă.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de Legea Dialogului Social, care le interzice dreptul la grevă.

„Nu suntem de acord cu politica «pumnului în gură» promovată de Legea 62/2011. Practic această lege a interzis dreptul la grevă”, se mai arată în comunicatul transmis de sindicat.

Membrii SNT Tarom susţin că sunt solidari cu salariaţii companiilor naţionale care au fost şi sunt supuşi „presiunilor mafiei politice, respectiv Oltchim, CFR Marfă, Portul Constanţa, Societatea Aeroporturi Bucureşti, Transgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica”.

Citeşte şi Ponta: Tarom va fi prima companie cu manager privat, posibil străin

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Care este cel mai mare regret pe care îl are Gică Hagi. Și-ar fi dorit să joace o singură partidă
Capital.ro
Alertă pentru părinți! Un produs pentru bebeluși, retras urgent de la vânzare. Există risc de sufocare, iar clienții sunt rugați să îl returneze imediat
Playtech.ro
Românii care rămân fără șomaj dacă refuză acest lucru. Regula puțin cunoscută
Adevarul
Propagandiști pro-Kremlin cer pedepse cu închisoarea pentru rușii care au filmat atacul cu drone asupra Moscovei
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în industria muzicii hip-hop. Tay Keith, producătorul lui Travis Scott, a fost găsit fără suflare la 29 de ani
iamsport.ro
”Selymeș nu a primit Mercedes pentru că era ungur?”. Componentul Generației de Aur a spus lucrurilor pe nume: ”Ne-a strâns la hotel”
MediaFlux
Război total în PNL! Partidul și Ilie Bolojan, dați în judecată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?