Sindicaliştii ameninţă cu o nouă grevă la metrou. Ion Rădoi (USLM): „Oricând se poate întâmpla o altă oprire voluntară a lucrului, dacă Metrorex taie salariile”

O nouă grevă ar putea fi declanşată de angajaţii Metrorex, în afara sindicatului, în cazul în care conducerea metroului va recurge la disponibilizări sau la tăieri de salarii. Anunţul a fost făcut joi de Ion Rădoi, preşedintele ''Unitatea'' - Sindicatul Liber din Metrou (USLM).
Razvan Mihalascu
22 apr. 2021, 15:33
Sindicaliştii ameninţă cu o nouă grevă la metrou. Ion Rădoi (USLM):

Ion Rădoi a precizat o nouă grevă la metrou ar putea avea loc oricând. Preşedintele USLM a subliniat că sindicatul va demara paşii legali pentru declanşarea protestului.

„În acea zi nu a fost grevă, nu a organizat nimeni o grevă, pentru că greva se face, juridic, aşa: se face o negociere cu Administraţia, o conciliere cu Ministerul Muncii, o grevă de avertisment de două ore, după care greva propriu-zisă. Acestea sunt procedurile când faci o grevă. Numai că de data asta nu avem de-a face cu o grevă, sindicatul nu s-a implicat, nu a avut nicio problemă, ci s-a întâmplat altceva: a fost oprire voluntară a lucrului, care se poate întâmpla oricând, şi azi, şi mâine, şi poimâine. Şi aia nu este problema sindicatului”, a afirmat Ion Rădoi, conform Agerpres.

Liderul USLM a precizat că sindicaliştii vor demara paşii legali pentru declanşarea grevei în situaţia în care Metrorex va tăia salariile angajaţilor sau va face disponibilizări.

„(În cazul în care Metrorex taie salarii sau face disponibilizări, n.r.) sigur facem grevă, adică vom respecta legea, în ordinea menţionată. Dacă vor fi daţi oameni afară sau li se ia din salariu, începem procedurile pe care vi le-am spus mai devreme”, a menţionat Ion Rădoi, potrivit sursei citate.

Citeşte şi: Ion Rădoi, sindicalistul care a blocat Capitala, explică protestul: „Directorul general a fost administrator pe la Piaţa Obor, dar ne vom judeca pentru spaţiile comerciale

Sindicaliştii ameninţă cu o nouă grevă la metrou. „Cine să-i controleze? Că nu sindicatul a organizat acţiunea”

Preşedintele USLM a amintit că nu sindicatul a organizat oprirea lucrului petrecută la finalul lunii martie.

„Oricând (mai pot apărea astfel de acţiuni, n.r.). Dacă se iau măsuri de către Drulă (ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, n.r.) să dea oameni afară, să le ia din salarii, ne aşteptăm oricând (la oprirea lucrului, n.r.), pentru că nu e problema mea, a liderului de sindicat. Când este grevă organizată, atunci o treime (din circulaţia trenurilor, n.r.) trebuie asigurată. Şi greva organizată înseamnă negociere cu administraţia, cu Ministerul Muncii, să faci o grevă de avertisment şi pe urmă greva propriu-zisă. Atunci eşti obligat să asiguri o treime. Dar nu în condiţiile în care oamenii au făcut o oprire voluntară a lucrului. Cine să-i controleze? Că nu sindicatul a organizat acţiunea”, a susţinut Ion Rădoi.

Citeşte şi: Ministrul Cătălin Drulă acuză „interese mafiote“, după greva la metrou: O acțiune ilegală dă peste cap viața unui întreg oraș

Liderul sindical a ţinut să precizeze că niciun sistem de metrou din lume nu este rentabil şi a afirmat că actualele conduceri ale Ministerului Transporturilor şi Metrorex nu vor reuşi să facă rentabil metroul din Bucureşti.

„Dumnealor, în necunoştinţă de cauză, spun că facem disponibilizare de 1.700 de locuri, trebuie să băgăm metroul în insolvenţă. Unde s-a pomenit aşa ceva în toată lumea? Niciun metrou din lume nu este rentabil. Dânşii vor să-l facă rentabil. Succes! Să vedem cum? Noi nu avem cu cine să lucrăm”, a adăugat Ion Rădoi.

În 26 martie, circulaţia trenurilor de metrou a fost blocată de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a pus protestul pe seama anunţului privind eliberarea spaţiilor comerciale şi i-a sfătuit pe angajaţii de la metrou să nu se lase amăgiţi.

Citeşte şi: Cătălin Drulă a depus plângere la DNA în cazul grevei de la metrou. „Acțiunea ilegală a unui grup mafiot de a lua un oraș ostatic nu poate rămâne fără un răspuns ferm”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT