Sindicaliştii de la Oltchim au ieşit din GREVA FOAMEI

Sindicaliştii de la Oltchim au spus că sunt nemulţumiţi de discuţia de la Guvern, pentru că au reuşit să obţină doar o nouă întâlnire, în februarie, pe tema salariilor restante, însă şapte din cei opt grevişti ai foamei au decis să renunţe la protest.
Iulian Tudor
05 dec. 2013, 13:18
Sindicaliştii de la Oltchim au ieşit din GREVA FOAMEI

Liderul sindicatului Victoria Oltchim, Corneliu Cernev, a declarat, la finalul discuţiilor de la Guvern, că problema salariilor restante a rămas să fie analizată până în luna februarie, când a fost stabilită o nouă întâlnire, potrivit Mediafax.

Cernev a mai spus că a cerut Executivului ca, în cazul în care până la sfârşitul lunii februarie nu va exista o ofertă angajată din partea unui investitor şi dacă nu vor fi accesate resurse de capital pentru repornirea instalaţiilor, să reactiveze Ordonanţa 36 care prevede protecţie socială pentru personalul care doreşte să fie disponibilizat în aceste condiţii.

Am primit ca răspuns că vineri domnul Stoica (cancelarul premierului Victor Ponta, Vlad Stoica, n.r.) ne va face o informare în ce priveşte discuţiile pe care le va avea joi în Guvern cu Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, cele care sunt responsabile cu repunerea pe tapet a Ordonanţei 36„, a declarat Cercev, explicând că prin Ordonanţa 36 au mai plecat 939 de salariaţi din Oltchim, acest act normativ prevăzând o protecţie socială de un an sau doi, în funcţei de vechime, şi salarii de 1.540 de lei în primul an şi peste 1.000 de lei în cel de-al doilea an.

În cadrul discuţiilor de la Guvern s-a mai convenit ca sindicaliştii să fie informaţi săptămânal despre toate demersurile care se fac pentru accesarea de capital de lucru, cât şi pentru privatizare, astfel încât ei să poată informa toţi salariaţii cu privie la demersurile care se fac.

Ne-am dorit o întâlnire cu premierul. De fapt greviştii foamei au avut această solicitare pe lista de revendicări. Domnul Stoica, ca reprezentant al lui, ne-a promis că materialul va ajunge pe masa dânsului azi şi ne-a spus că calendarul nu i-a permis să fie pentru câteva minute cu noi. Am vorbit cu colegii mei imediat ce am terminat discuţiile şi şapte dintre ei sunt de acord să se suspende acţiunile de protest, dar colegul Morcoaşe vrea să continue„, a mai spus Cercev.

Sindicalistul care nu vrea să renunţe la protest a declarat că va continua din cauza faptului că a venit la Guvern cu speranţa că se vor putea întâlni cu premierul, lucru care nu s-a întâmplat.

Voiam să îi prezentăm unele lucruri pe care nu le are la cunoştinţă. Nu s-a concretizat nimic, nu avem garanţia că se va întâmpla ceva bun pentru această societate. De aceea, eu îmi menţin această formă de protest până la un răspuns din partea premierului României. Voi rămâne în această formă de protest până la un răspuns concret, pe hârtie, semnat de ambele părţi. Aşteptăm un răspuns pentru plăţile restante, care însumează trei luni şi jumătate, aşteptăm un răspuns vizavi de capitalul de lucru pe care societatea ar trebui să îl primească„, a spus protestatarul.

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, a declarat că întânirea „a fost bună pentru că a grupat toţi factorii interesaţi”.

Doina Pană a spus că oamenii nu mai au răbdare, pentru că aşteaptă de foarte mult timp, precizând că salariile restante despre care se discută reprezintă o restanţă mai veche.

Doina Pană a mai spus că o nouă întâlnire a fost stabilită pentru 15 februarie, până atunci urmând să se analizeze situaţia care a dus la neplata acelor salarii restante.

În ce priveşte repunerea în aplicare a Ordonanţei 36, cerută de sindicalişti, ministrul a spus că această solicitare va fi discutată în cazul în care privatizarea nu va reuşi.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Cristiano Bergodi și-a ieșit din nou din minți! Scandal uriaș după Dinamo – U Cluj 2-1: italianul, ținut cu greu și eliminat!
Capital.ro
Ziua care va avea 25 de ore. De ce este atât de diferită trecerea României la ora de iarnă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Se dau pensii mai mari. După doi ani de suspendare, creșterea pensiilor e semnificativă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat