Sindicaliştii din învăţământ au pichetat Ministerul Educaţiei

Peste 200 de cadre didactice din toată ţara au pichetat marţi sediul Ministerului Educaţiei din Bucureşti, cerând în principal alocarea unui procent de 6% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru învăţământ.
Romania TV
22 nov. 2011, 09:18
Sindicaliştii din învăţământ au pichetat Ministerul Educaţiei

La acţiunile de pichetare au participă atât membrii ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), cât şi cadre didactice din Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) şi din Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret”.

La protestul dascălilor s-au alăturat şi studenţii. Peste 100 de tineri au protestat alături de cadrele didactice din preuniversitar.

Uniunea Națională a Studenților din România a anunțat că va respecta calendarul acţiunilor de protest ale sindicatelor din educaţie. De asemenea, studenții spun că nu exclud organizarea unui protest de proporţii, dacă Statutul studentului nu va fi adoptat de Ministerul Educaţiei cât mai repede. Principala lor nemulţumire este că învăţământul universitar nu este centrat pe student, cum ar trebui, iar ei nu sunt reprezentaţi în forurile de decizie.

Sindicaliştii din învăţământ au început, în 15 noiembrie, protestele la sediul Ministerul Educaţiei. În prima zi de protest, sindicaliștii au depus la Registratura Ministerului Educaţiei scrisoarea cu cererile angajaţilor din învăţământ, adresată ministrului Daniel Funeriu, dar acesta nu i-a chemat la discuţii pe parcursul celor patru zile de protest. Dascălii cer guvernanților să nu înghețe salariile în 2012, să deblocheze posturile din învățământ și să aloce 6% din PIB pentru educație.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
„Nu-i convocam pe Moruțan și Cîrjan”. Alegerile lui Gică Hagi, puse sub semnul întrebării
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Pasiunea care i-a adus probleme premierului Luca Niculescu în tinerețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT