Sindicaliştii din penitenciare o pun la punct pe Elena Udrea după mesajele acesteia în care condamnă sistemul de detenţie: „Se transformă din infractoare dovedită în instanţă morală”

Sindicaliştii din sistemul penitenciar critică în termeni duri mesajele transmise public de Elena Udrea, aflată în detenţie. Oficialii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) o acuză pe Udrea că, prin afirmaţiile sale, face pe lângă instituţiile fundamentale ale statului ”presiuni constante” care minimalizează scopul executării pedepselor.
Filip Stan
07 sept. 2022, 21:54
Sindicaliştii din penitenciare o pun la punct pe Elena Udrea după mesajele acesteia în care condamnă sistemul de detenţie:

”Elena Udrea se transformă din infractoare dovedită în instanţă morală pentru deţinuţi. Din închisoare, Elena Udrea continuă să-şi folosească influenţa şi presiunile pe lângă instituţiile fundamentale ale statului român pentru a modifica legea de executare a pedepselor în favoarea deţinuţilor, existând riscul ca închisoarea să nu-şi mai atingă scopul de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, cu consecinţe dezastruoase asupra siguranţei cetăţenilor. Recent, deţinuta Elena Udrea a lansat în spaţiul public o informaţie potrivit căreia «legea actuală nu face nici o diferenţă între un bărbat condamnat pentru omor cu premeditare, care nu are nici copii şi o mamă condamnată pentru furt din magazine ori abuz în serviciu».

Este adevărat că legea nu face nicio diferenţiere între deţinuţi, nici nu ar fi constituţional, legal şi nici moral. Este cinic, însă nu şi surprinzător, ca persoana privată de libertate să-şi mascheze intenţia de a scăpa de puşcărie în spatele luptei pentru păstrarea şi consolidarea relaţiilor cu familia şi pentru nevoia de a sprijini dezvoltarea psiho-emoţională a propriului copil”, transmite FSANP printr-un comunicat dat publicităţii miercuri.

Angajaţii din penitenciare sunt de părere că, ”dacă era atât de interesată de soarta propriului copil, Elena Udrea ar fi trebuit să anticipeze consecinţele faptului că infracţiunile săvârşite de aceasta îi prevesteau statutul de persoană privată de libertate”, care i-ar pune în dificultate relaţia cu fiica sa.

”În ciuda acestui fapt, Elena Udrea a ales să facă un copil. În acest context, cine este vinovatul pentru apariţia unor sincope în dezvoltarea psiho-emoţională a fiicei acesteia? Statul român sau propriile decizii?”, mai scriu sindicaliştii.

Citeşte şi: Bombă în justiţie, Elena Udrea ar putea scăpa de dosarele penale, din cauza legislaţiei. Condiţiile extrădării din Bulgaria, verificate de o judecătoare de la Curtea de Apel

Sindicaliştii amintesc că ”bazele actualei legi a executării pedepselor, aprig criticată de Elena Udrea din calitatea de infractoare dovedită, au fost puse în mandatul guvernării Boc din care a făcut parte” ei susţinând că, ”la acea vreme, fostul ministru era interesat să taie salariile bugetarilor cu 25%, măsură care a afectat inclusiv poliţiştii de penitenciare îngrijoraţi de soarta propriilor copii, în contextul creşterii inflaţiei şi ratelor la bănci”.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) precizează că va reacţiona ori de câte ori un deţinut ”afectează direct sau indirect imaginea poliţiştilor de penitenciare şi încearcă, prin influenţă şi presiuni, să modifice legile din România, astfel încât să îngreuneze buna funcţionare a poliţiei penitenciare şi exercitarea atribuţiilor profesionale ale angajaţilor din sistemul penitenciar”.

Fostul ministru Elena Udrea, condamnată definitiv la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, afirmă, într-o postare pe Facebook, că are o problemă cu modul în care principiul menţinerii legăturii cu familia este legiferat la noi. Udrea susţine că mamele nu pot lua legătura cu copiii, nu-i pot vedea, ceea ce duce la adevărate drame umane care pot avea efecte pe termen lung asupra copiilor.

Citeşte şi: Informații grave despre Clotilde Armand. Primarul USR poate ajunge la închisoare

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Scandalul de la Sepsi – Dinamo ia amploare! Doi primari îi dau replica lui Andrei Nicolescu. Ce spune șeful CNCD
Capital.ro
CFR Călători anunță modificări în circulația trenurilor în perioada 27-29 octombrie. Ce trebuie să știe pasagerii
Playtech.ro
Dronele, noua amenințare din Marea Neagră. De ce sunt atât de greu de oprit și ce trebuie să se întâmple pentru ca România să ceară ajutorul NATO
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Abigail, eleva din Bistrița implicată într-un grav eveniment rutier, și-a pierdut viața la doar 18 ani: „A plecat să cânte în corul îngerilor”
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT