Sindicaliştii din transporturi publice protestează miercuri în Piaţa Constituţiei

Sindicaliştii din transporturi şi servicii publice protestează, miercuri, în Piaţa Constituţiei. Marţi dimineaţă angajaţii de la metrou au fost în grevă de avertisment timp de două ore.
Iulian Tudor
17 sept. 2013, 06:52
Sindicaliştii din transporturi publice protestează miercuri în Piaţa Constituţiei

Mitingul de protest este organizat, miercuri, de la ora 13.00, în Piaţa Constituţiei, de Federaţia Sindicatelor din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice „ATU – România”, scrie Mediafax.

Potrivit preşedintelui federaţiei sindicale, Ion Rădoi, sindicaliştii cer modificarea legislaţiei sociale în vigoare şi reclamă imposibilitatea negocierii contractelor colective de munca, fondul de salarii fiind blocat la nivelul anului 2008.

Mitingul de protest are loc la o zi după ce sindicaliştii de la metrou au fost, marţi dimineaţă, între orele 04.00 şi 06.00, în grevă de avertisment.

Sindicaliştii ameninţă că dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate, în 30 septembrie vor opri lucru pe termen nelimitat, atât la metrou, cât şi la RATB.

Ion Rădoi a spus că greva de avertisment a fost organizată din cauza eşecului înregistrat în urma negocierilor din 12 septembrie cu administraţia Metrorex.

„În cazul nesoluţionării prezentului conflict colectiv de muncă, în data de 30 septembrie va fi declanşată greva propriu-zisă, pe termen nelimitat”, a precizat Ion Rădoi, care este şi preşedintele Unităţii Sindicatului Liber Metrou.

Conducerea Metrorex a solicitat, luni, salariaţilor să renunţe la grevă, precizând că administraţia a dat dovadă în permanenţă de disponibilitate şi deschidere în ceea ce priveşte negocierea Contractului Colectiv de Muncă.

„Mijloacele de presiune nu trebuiesc exercitate prin afectarea acelor categorii de populaţie cărora le este adresat acest mijloc de transport. Consecinţele celor prezentate mai sus pot fi producerea de incidente cauzate de aglomeraţia din staţiile de transport public de suprafaţă şi traficul general supraaglomerat din oraş, incidente ce pericliteză sănătatea şi viaţa oamenilor”, a arătat Metorex, într-un comunicat de presă.

Administraţia Metrorex a precizat că, în conformitate cu prevederile Legii 62/2011 a Dialogului social, cu modificările şi completările ulterioare, „nu pot constitui obiect al conflictelor colective de muncă revendicările angajaţilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ”.

„Este prejudiciată imaginea companiei, în contextul în careMetrorex face eforturi remarcabile de modernizare şi dezvoltare, de adaptare continuă la solicitările pieţei. Concluzionând, administraţia apreciază că dreptul la grevă trebuie exercitat numai în condiţiile şi limitele prevăzute de lege şi cu respectarea strictă a garanţiilor stabilite de legiuitor în scopul asigurării unor servicii esenţiale pentru comunitate şi ocrotirii unor interese generale. Conducerea Metrorex a dat dovadă în permanenţă de disponibilitate şi deschidere în ceea ce priveşte negocierea Contractului Colectiv de Muncă, propunând la fiecare rundă de negociere încheierea unui nou CCM în concordanţă cu prevederile legale în vigoare, astfel încât activitatea societăţii Metrorex să se desfăşoare în continuare în condiţii normale, fără afectarea publicului călător. Sperăm ca toţi salariaţii Metrorex să răspundă solicitării administraţiei de a renunţa la grevă, întrucât este spre binele nostru comun, al salariaţilor şi al călătorilor deopotrivă”, a mai arătat Metrorex în comunicatul semnat de directorul Aurel Radu.

Ministerul Transporturilor a anunţat, în 5 septembrie, că dezaprobă intenţia sindicatelor de la metrou de a intra în grevă generală, şi a cerut administratorului reţelei de metrou, Metrorex, soluţii de rezolvare imediată a revendicărilor angajaţilor.

Ion Rădoi anunţa în 4 septembrie, că după greva de avertisment de la metrou, din 16 septembrie, protestele sindicaliştilor vor continua în 18 septembrie cu un miting organizate de federaţie, inclusiv de sindicatele Metrorex şi RATB, iar în 30 septembrie va fi greva generală.

Liderul sindical preciza că la greva generală de la metrou se vor solidariza şi sindicatele de la RATB, astfel că în 30 septembrie traficul public în Capitală va fi blocat până la ora 16.00.

Sindicaliştii reclamă lipsa de comunicare a Guvernului, susţinând că din ianuarie şi până în prezent au fost trimise lunar premierului Victor Ponta adrese în care era explicată situaţia transportatorilor.

Citeşte şi GREVĂ generală la METROU la sfârşitul lunii septembrie. Ar putea urma RATB

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Lovitură pentru Gigi Becali! Golgheterul dorit la FCSB, negocieri avansate cu altă echipă
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Mulți români fac această greșeală la ATM în Grecia. Pot pierde zeci de euro la o singură retragere
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?