Sindicaliştii Federaţiei Sanitas, protest în faţa Ministerului Sănătăţii. Pintea: Nu vor fi concedieri în sistemul sanitar UPDATE

Peste 150 de sindicalişti ai Federaţiei Sanitas au protestat miercuri în faţa Ministerului Sănătăţii. O delegaţie a sindicaliştilor a intrat, în jurul orei 12:00, la discuţii cu Sorina Pintea. La finalul întâlnirii, ministrul Sănătăţii a declarat că nu se vor face concedieri în sistem.
Romania TV
13 mart. 2019, 10:40
Sindicaliştii Federaţiei Sanitas, protest în faţa Ministerului Sănătăţii. Pintea: Nu vor fi concedieri în sistemul sanitar UPDATE

UPDATE: Reprezentanţii Sanitas spun, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, că apreciază reluarea dialogului cu factorii de decizie şi intenţia asumată de a organiza o întâlnire la nivelul Guvernului, însă anunţă că, până atunci, vor continua protestele. Raportarea sporurilor la salariul din 2019, pentru toţi angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială, precum şi eliminarea sporului de continuitate din plafonul de 30% sunt condiţii ne-negociabile, subliniază ei, precizând că în 20 martie vor picheta Ministerul Muncii, iar în aprilie vor organiza un miting de amploare în Capitală.

Sindicaliştii din Sănătate ameninţă cu greva generală: Nu putem îngriji pacientul pe bani mai puţini

UPDATE: Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat, miercuri, după discuţiile cu reprezentanţii protestatarilor din sistemul sanitar, că nu se vor face concedieri în sistem, nici acolo unde se va schimba numărul de paturi în unele secţii. Pintea spune că „nu ar trebui să continue aceste pichetări”, iar protestatarilor nemulţumiţi de majorarea salarială le-a transmis că „o sută de lei este o majorare salarială, nu este o scădere, până la urmă”.

„Nu discutăm despre plafonarea sporurilor. Este Ordonanţa 114 care spune foarte clar că sporurile se acordă în limita celor acordate în decembrie 2018. Am vorbit azi despre creşterile salariale conform Legii salarizării, acei aproximativ 25%, am discutat despre modalitatea de finanţare a acestora precum şi de nevoia de restructurare, astfel încât fiecare spital să-şi adapteze serviciile medicale, nevoii de servicii medicale din zonă”, a afirmat Sorina Pintea, la finalul discuţiilor cu liderii sindicatelor din sistemul sanitar.

În acest context, întrebat dacă se vor face concedieri în sistemul sanitar, ministrul Sănătăţii a negat.

„Nu, nici vorbă (de concedieri – n.r.). Noi vom găsi soluţii, iar sindicatele ne vor ajuta să oferim serviciile medicale de care are nevoie zona respectivă pe care o deservesc. (…) Aş reveni la chestiunea cu concedierea. Aş vrea să vă explic: dacă într-un spital avem 30 de paturi de chirurgie care sunt utilizate în proporţie de 50 la sută şi medicina internă care are un grad de utilizare peste sută la sută, este clar că trebuie să transformăm paturi de chirurgie în medicină internă. Deci nu este vorba de concediere, ci pur şi simplu de adaptare la nevoia de servicii medicale din zonă”, a explicat Sorina Pintea.

Referindu-se la regulamentul de sporuri care îi nemulţumeşte pe protestatari, ministrul a explicat că acesta a fost agreat de comun acord cu sindicatele, se aplică încă de anul trecut şi va face obiectul altor discuţii.

Pintea le-a răspuns şi celor care acuză că majorările salariale de care au beneficiat sunt sub aşteptări.

„O sută de lei este o majorare salarială, nu este o scădere, până la urmă” a spus Sorina Pintea.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Peste 150 de membri ai Federaţiei Sanitas au protestat, miercuri dimineaţa, în faţa Ministerului Sănătăţii, nemulţumiţi de efectele OUG 114/2018 şi ale Legii 153/2017 asupra celor care activează în domeniul sănătăţii, asistenţei sociale şi medicinei şcolare.

La protest au participat reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas din judeţele Harghita, Cluj, Brăila, Timiş, Hunedoara, Arad, Constanţa, Bacău şi Iaşi.

O delegaţie a reprezentanţilor Federaţiei Sanitas a intrat miercuri, în jurul orei 12:00, la discuţii cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Mitingul din faţa Ministerului Sănătăţii este a doua acţiune dintr-o serie de proteste programate de liderii Sanitas, ca reacţie la efectele reglementărilor Legii 153/2017 şi ale OUG 114/2018 asupra drepturilor salariale ale membrilor sindicatului. Cu o săptămână în urmă, sindicaliştii din sănătate au pichetat sediul Ministerului de Finanţe.

În calendarul de proteste stabilit de sindicalişti, Sanitas anunţă pichetarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale pe 20 martie şi organizarea unui miting de amploare în Bucureşti la începutul lunii aprilie.

Preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu, a avertizat că sindicatele din Sănătate vor declanşa greva generală în cazul în care comunicarea şi dialogul social cu Guvernul vor rămâne la fel de proaste şi în luna aprilie.

„Rămâne stabilit un miting uriaş în aprilie, indiferent de dată. Şi apoi, dacă lucrurile stau tot aşa, facem grevă. Grevă, pentru că vrem să facem Parlamentul să înţeleagă că nu trebuie să te joci cu sănătatea pacienţilor, a oamenilor, şi să nu îţi baţi joc de cei care trebuie să ofere sănătate – bună, rea, cum o consideră unii, ea trebuie oferită tuturor. Dacă vom avea un miting în 9 aprilie şi comunicarea va rămâne la fel de proastă şi dialogul social va fi la fel de prost, sigur ajungem la grevă generală”, a afirmat Leonard Bărăscu.

Reprezentanţii Sanitas consideră că OUG 114 afectează grav salariile angajaţilor din sănătate şi din asistenţa socială. De altfel, pe una dintre pancate este scris „Stop discriminărilor! Peste 90% din personalul sistemului sanitar e supus unei forme de discriminare privind veniturile, faţă de alţi colegi”.

„(…) Legea 153/2017 a creat un nivel ridicat de aşteptare, iar OUG 114/2018 a produs o gravă afectare a evoluţiei fireşti a veniturilor salariaţilor din sănătate şi asistenţa socială, (…) actele normative cu caracter salarial din ultimii doi ani sunt contradictorii şi au prevederi interpretabile care au condus la aplicarea lor neunitară şi discriminatorie, (…) ianuarie 2019 nu a adus creşteri reale de venituri salariaţilor care, conform Legii 153/2017, urmau să beneficieze de acestea, iar celor care au beneficiat de creşteri în martie 2018 limitele impuse de OUG 114/2018 le-au produs pierderi importante de venituri”, susţine Sanitas, într-un comunicat.

Sindicaliştii critică şi lipsa de reacţie a responsabililor guvernamentali la solicitările repetate de a organiza dezbateri şi consultări cu partenerii sociali pentru armonizarea reglementărilor salariale şi identificarea de soluţii pentru readucerea echilibrului în sistemul sanitar şi de asistenţă socială în materie salarială.

Revendicările sindicaliştilor din sănătate vizează eliminarea din plafonul de 30% a indemnizaţiei de hrană şi a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, calcularea sporurilor şi a gărzilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, includerea contravalorii indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă şi pentru concediile medicale în suma salariilor de bază de la nivelul ordonatorului de credite, eliminarea inechităţilor în ceea ce priveşte aplicarea regulamentului de sporuri, corectarea inechităţilor din Legea 153/2017 şi includerea în Anexa II a tuturor categoriilor de personal din sănătate şi asistenţa socială, precum şi negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului „Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare”.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
Dorian Popa, la un pas de moarte în Japonia! Influencerul a trecut prin clipe cumplite
Fanatik.ro
Florin Tănase, pus la punct de Dani Coman: „Nu e în măsură să discute”
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Proprietarii trebuie să fie despăgubiți. Asociația va suporta costul acestor reparații
Playtech.ro
Val de căldură neobișnuit în Europa la final de iarnă! Temperaturile ajung la 30 de grade
Adevarul
Războiul din Iran lovește în investițiile românilor din Dubai. Economist: „E un avertisment că anumite lucruri s-ar putea întâmpla”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de un an și cinci luni din Bistrița a intrat în stop cardiorespirator după ce a înghițit o alună
iamsport.ro
Milionarul român anunță că va investi din nou la o echipă de tradiție din SuperLiga: ”Am vorbit cu ei, voi reveni în perioada următoare cel mai probabil”
MediaFlux
Vedete din România blocate în mijlocul conflictului din Iran. Horia Brenciu și Anca Țurcașiu nu se pot întoarce în țară
stirilekanald.ro
VIDEO 28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj