Sindicaliştii francezi, chemaţi să protesteze împotriva planului de austeritate

Francezii sunt chemaţi marţi să manifesteze împotriva celui de-al doilea plan de austeritate al guvernului, anunţat la începutul lunii noiembrie de primul ministru François Fillon.
Romania TV
13 dec. 2011, 09:17
Sindicaliştii francezi, chemaţi să protesteze împotriva planului de austeritate

După ziua de mobilizare din 11 octombrie, marcată de manifestaţii şi greve limitate, confederaţiile sindicale nu se aşteaptă la o participare masivă, cu câteva luni înaintea alegerilor prezidenţiale, notează Agerpres.

În total, 145 de adunări sunt programate să se desfăşoare în întreaga ţară, a indicat Confederaţia Generală a Muncii. La Paris, o manifestaţie va avea loc la ora locală 14.00 (13.00 GMT) pe podul Concordiei, în faţa Adunării Naţionale (camera legislativă inferioară), unde vor fi prezenţi liderii principalelor confederaţii sindicale.

Cu o oră mai devreme, CGT organizează o adunare, urmată de un marş spre Adunarea Naţională. La manifestaţie va participa şi sindicatul studenţesc UNEF. Alte adunări sunt programate în provincie, mai ales în faţa Prefecturii din Marsilia, la Lyon şi la Lille.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT