Sindicatele din Educaţie ameninţă cu proteste şi boicotarea examenelor naţionale

Sindicaliştii din Educaţie sunt foarte nemulţumiţi de proiectul noii ordonanţe de urgenţă privind salarizarea. Aceştia ameninţă cu greva şi susţin că sunt şanse ca examenele naţionale programate în perioada următoare, respectiv Capacitatea şi Bacalaureatul, să fie boicotate.
Marius Neagu
18 mai 2016, 07:37
Sindicatele din Educaţie ameninţă cu proteste şi boicotarea examenelor naţionale

UPDATE. Profesorii urmează să organizeze un marș pe 1 iunie, pe traseul Piaţa Victoriei – Cotroceni sau Piaţa Constituţiei – Palatul Victoria. Simion Hăncescu a declarat pentru Digi 24 că a discutat şi cu Marius Nistor, liderul „Spiru Haret” şi că este posibil ca la protest să participe toate federaţiile din educaţie.

Preşedintele FSLI: 15.000 de profesori vor ieşi în stradă de 1 iunie

„Am cerut ca salariul maxim să fie obţinut după 25 de ani, nu după 40 de ani. Am mai cerut majorarea salariilor pentru toată lumea. Aşteptăm un proict de lege pentru salarizarea în sectorul public”, a spus Simion Hăncescu.

„În zilele următoare vom declanşa discuţii cu reprezentanţii celorlalte sindicate din teritoriu, cei ai elevilor, ai părinţilor şi ai studenţilor, vor fi proteste cu siguranţă. Mai auzim o placă: că atâta vreme cât nu creşte calitatea nu poţi acorda creşteri salariale, în justiţie nu a fost aşa. În momentul de faţă, Ministerul Educaţiei nu are forţa de a asigura necesarul de profesori pentru aceste examene„, a explicat Marius Nistor, liderul Federaţiei Spiru Haret, potrivit adevarul.ro.

La rândul său, Simion Hăncescu, şeful Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, a declarat că proiectul de ordonanţă este nul. „Ştim că există două domenii importante: sănătatea şi educaţia. Din păcate, educaţia a fost abandonată până în acest moment. Nu pot sa pronunţ cuvântul grevă, este vorba de 2% şi Guvernul face criterii de performanţă pentru acest procent. Nu a fost nicio negociere, ni s-au prezentat trei variante pe care Ministerul Muncii le-a avut în vedere„, a spus Hăncescu.

Şi Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Alma Mater, s-a arătat dezamăgit de ordonanţă. „Proiectul a venit la 16.29. Avem de a face cu cârpeli, sunt dezamagit, nu mă aşteptam să fim trataţi atât de rău. Am crezut că vor fi mai raţionali. O lipsă de transparenţă totală, o lipsă de interes faţă de sistemul educaţional, vrem cadre bune, dar nu investim în ele”, a spus Hadăr.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT