Sindicatele din Educaţie AMENINŢĂ cu sabotarea deschiderii anului şcolar

Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" solicită Guvernului să nu amâne majorarea salariilor profesorilor, stabilită pentru luna septembrie 2020, potrivit unui comunicat remis, vineri, RomaniaTV.net.
Romania TV
14 aug. 2020, 12:05
Sindicatele din Educaţie AMENINŢĂ cu sabotarea deschiderii anului şcolar

Anul şcolar ar putea începe cu protestele profesiorilor din cauza amânării majorărilor salariale. „În caz contrar, având în vedere situaţia actuală, apare un mare semn de întrebare privind implementarea oricărui scenariu pentru începerea anului şcolar. Varianta propusă ieri de Guvern seamănă izbitor de mult cu ceea ce s-a întâmplat în 2008, când cadrelor didactice li s-a mai refuzat o majorare salarială stabilită printr-o lege”, se arată în comunicatul citat.

Din punctul de vedere al sindicatelor, prin această decizie de amânare a creşterilor salariale Guvernul îşi arată incapacitatea de a gestiona începerea anului şcolar în condiţii de siguranţă maximă şi încearcă să creeze un conflict la nivelul sistemului, pentru a avea vinovaţi de serviciu, respectiv cadrele didactice, care ar trebui să intre, de la 14 septembrie 2020, la clase, cu şanse foarte mari de a contacta noul virus.

LOVITURĂ grea pentru dascăli înaintea noului an şcolar. Creşterea salariilor, prevăzută la 1 septembrie, amânată pentru 2021

„Prin acţiunile întreprinse în ultimele luni, s-a observat clar că actualul Executiv nu ştie cum să gestioneze situaţia din învăţământ. Faptul că ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, ne anunţă acum că nu erau cuprinşi în buget bani pentru majorările salariale stabilite prin lege este o minciună grosolană, în condiţiile în care, după finalizarea bugetului pentru anul 2020, chiar el declara că fondurile sunt prinse în buget. În plus, prin proiectul făcut public ieri seara (joi, n.r.), se încalcă orice principiu al dialogului social, partenerii nefiind informaţi despre această intenţie. Prin toate deciziile luate de la începutul pandemiei, acest Executiv a demonstrat că nu este interesat/capabil să găsească soluţii viabile pentru sistemul educaţional, fiind preocupat doar de aranjamente politice. Un exemplu în acest sens este schimbarea peste noapte a inspectorilor şcolari şi a directorilor pe criterii de apartenenţă politică”, a afirmat Marius Nistor, preşedintele federaţiei, citat în comunicat.

La ora actuală, începerea cursurilor este pusă sub semnul întrebării, nu numai de angajaţi, care pot bloca începutul anului şcolar, ci şi de Guvern, care nu reuşeşte să vină cu soluţii clare, coerente, susţine el.

„Se clamează achiziţia de laptopuri/tablete pentru elevi, însă acestea vor ajunge cel mai devreme în luna octombrie; multe din cadrele didactice nu au participat la cursuri de formare pentru predarea online, nu pentru că nu au dorit, ci pentru că nu li s-a oferit posibilitatea; până la ora actuală, nu există niciun proiect prin care cadrelor didactice să li se pună la dispoziţie echipamente IT pentru desfăşurarea orelor online. Prin toate (IN)deciziile din ultima perioadă, Guvernul pune sub semnul întrebării atingerea dezideratelor din proiectul „România Educată” al Preşedintelui României şi vrea să transforme ţara într-o Românie needucată. Sper însă că, în al 12-lea ceas, Guvernul se va trezi şi, analizând ceea ce s-a întâmplat în 2008, îşi va reconsidera poziţia faţă de angajaţii din învăţământ”, a adăugat Nistor.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” consideră că acţiunile actualului Guvern vin să arate că, de fapt, învăţământul continuă să nu fie o prioritate naţională şi că nu se doreşte finanţarea corespunzătoare a sistemului de învăţământ.

Aceasta întrucât „se anulează drepturi instituite prin lege; pentru a se încadra în costul standard, unităţile de învăţământ trebuie să constituie formaţiunile de studiu la nivel maxim şi chiar peste, ajungându-se astfel la clase de 35-40 de elevi; avem deficit de personal atât didactic de predare, cât şi didactic auxiliar şi nedidactic; se desfiinţează centre de excelenţă, se disponibilizează personal, se doreşte renunţarea la unele materii – totul din raţiuni pur economice). Şi toate acestea după ce, la începutul acestui an, la Palatul Cotroceni, în prezenţa Preşedintelui şi a membrilor Guvernului, reprezentanţii OECD au atras atenţia asupra necesităţii creşterii alocaţiilor bugetare pentru educaţie”, se mai arată în comunicatul sindicatelor.

Potrivit proiectului de rectificare bugetară publicat joi de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), măsura de aplicare devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art.38 alin.(41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se va aplica de la 1 septembrie 2021.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Jucătorul dat ca și rezolvat de FCSB a plecat în vacanță fără să semneze! Exclusiv
Capital.ro
Regula care poate aduce bani în plus la pensie. Totul începe cu 100 de lei pe lună. Dan Sulică: Este aur curat
Playtech.ro
Planta pe care mulți o consideră o buruiană, dar care poate proteja culturile de dăunători
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
”Am vrut să fac un bine!”. Trădare la FCSB: jucătorul a fost dat afară de antrenorul pentru care a girat la Gigi Becali
MediaFlux
Fără CASS, dar și pensii și indemnizații mai mari. Anunțul zilei
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți