Sinecuri și pentru minoritățile naționale. Oamenii de care n-ai auzit, dar care încasează peste 10.000 de lei lunar de la stat

Minoritățile naționale recunoscute oficial de Guvern au instituții, aflate în subordinea Executivului, menite să ajute la respectarea drepturilor lor, să elaboreze strategii, să asigure incluziunea acestora. În realitate, sunt niște instituții politizate, menite să mențină zona în sfera de influență a puterii.
Alina Costache
25 iun. 2025, 17:09
Sinecuri și pentru minoritățile naționale. Oamenii de care n-ai auzit, dar care încasează peste 10.000 de lei lunar de la stat

Minoritățile naționale recunoscute oficial de Guvern nu sunt uitate de Guvernul României, care le asigură reprezentanților acestora sinecuri calde, în loc de a face ceva propriu-zis pentru comunitățile etnice din țară.

Minoritățile naționale primesc sinecuri ca să nu deranjeze Guvernul

Guvernul a dezvoltat în subordinea sa mai multe instituții pentru cele 20 de minorități etnice. Cinci dintre organisme sunt finanțate din bugetul Secretariatului General al Guvernului, iar alte două sunt în subordinea Ministerului Culturii.

Instituțiile, despre care majoritatea celor ce fac parte din minoritățile naționale nici nu știu, sunt politizate și nu au numai scopul de a promova relația dintre minorități și stat, ci mai mult de a menține zona în sfera de influență a puterii politice.

Citește și : Bogații care dictează austeritatea. Cine sunt CEI MAI ÎNSTĂRIȚI MINIȘTRI din cabinetul Bolojan

Agenția Națională pentru Romi (ANR), care „elaborează politica și strategia Guvernului în domeniul respectării, promovării și afirmării drepturilor minorității romilor” dar și „implementează, monitorizează și evaluează măsurile din domeniile sectoriale de intervenție, cuprinse în Strategia Guvernului României privind incluziunea minorității romilor”, este condusă de președintele Iulian Paraschiv, care are rang de secretar de stat.

Sursă foto : Facebook / Agenția Națională pentru Romi

Sursă foto : Facebook / Agenția Națională pentru Romi

Iulian Paraschiv este fost director de cabinet la ANR, prim-vicepreședinte al Asociației Partida Romilor Pro-Europa, a fost vicepreședinte al Consiliului Economic și Social și consilier parlamentar.

Deși mulți membri ai acestei minorități nici nu știau că sunt reprezentați de acesta, el încasează de la ANR 116.808 lei anual, deci aproape 10.000 de lei lunar, 24.340 de lei anual de la Fondul Român de Dezvoltare Socială unde este membru în Consiliul Director, dar și 48.511 lei anual de la Asociația Partida Romilor Pro-Europa, unde este analist teritorial.

ANR are în organigramă 25 de posturi și un buget pe anul 2024 de 9,822 de milioane de lei, deci de aproape 2 milioane de euro.

Centrul Național de Cultură a Romilor „Romano Kher” ține de Agenția Națională pentru Romi și are ca sarcină promovarea culturii tradiționale și moderne rome. Centrul are și el în organigramă vreo 25 de posturi care se subordonează unui director pe nume Mihai Neacșu.

Acesta are un salariu de bază de 11.055 de lei lunar, un spor de „condiții vătămătoare” de 1.500 de lei, o indemnizație de hrană de 346 de lei și vouchere de vacanță de 1.600 de lei, pentru anul 2024.

Sursă foto : cncr.gov.ro

Sursă foto : cncr.gov.ro

Departamentul pentru Relații Interetnice

Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI) promovează politica Guvernului României față de minoritățile naționale.

Acesta este condus de Dincer Geafer, subsecretar de stat numit la DRI acum patru ani, fost consilier județean la Constanța. El încasează anual suma de 102.216 de lei și exercită de aproape doi ani și atribuțiile secretarului de stat. El provine din Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România.

Sursă foto : gov.ro

Sursă foto : gov.ro

Celălalt subsecretar de stat este președintele Forumului Democrat al Germanilor din Brașov, Thomas Șindilariu, care primește 102.216 lei anual, precum și o indemnizație de 58.404 lei de la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților).

Sursă foto : Thomas Șindilariu / Facebook

Sursă foto : Thomas Șindilariu / Facebook

Numărul posturilor din cadrul DRI a fost mărit, în decembrie 2024, de către guvernarea Marcel Ciolacu, la 25, instituția având un rol important pentru că gestionează repartizarea sumelor destinate sprijinirii organizațiilor cetățenilor ce aparțin de minoritățile naționale.

Citește și : Boierie și la Primăria Capitalei! Șefii primesc 1.500 de lei spor pentru ”factori nocivi”. Cum ajung unii să-și DUBLEZE LEFURILE

Cele 20 de asociații care reprezintă minoritățile naționale au primit aproape 300 de milioane de lei, cei mai mulți bani fiind alocați pentru UDMR care a primit peste 64 de milioane, urmată de Asociația Partida Romilor „Pro-Europa“ cu 41 de milioane, și Forumul Democrat al Germanilor cu aproape 23,5 milioane de lei.

Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale (ISPMN)

ISPMN funcționează la Cluj-Napoca, în coordonarea Departamentului pentru Relaţii Interetnice și în subordinea Guvernului. Obiectivele sale sunt „studierea şi cercetarea inter şi pluridisciplinară a păstrării, dezvoltării şi exprimării identităţii etnice, aspectelor sociologice, istorice, culturale, lingvistice, religioase sau de altă natură ale minorităţilor naţionale şi ale altor comunităţi etnice din România”.

Organigrama sa cuprinde 35 de posturi, iar institutul îl are în frunte pe Csaba Zoltán Novák, fost senator UDMR, președinte al ISPMN din 2022. El încasează 108.049 de lei lunar din această funcție, iar de la Universitatea de Arte și de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie, ambele din Târgu Mureș, unde predă, mai primește 102.162 de lei și respectiv 6.572 de lei.

Sursă foto : Csaba Zoltán Novák / Facebook

Sursă foto : Csaba Zoltán Novák / Facebook

Vicepreședinta sa, Estera Roxana Hetea, are și ea un venit de 102.216 lei anual.

DailyBusiness
Melania Trump și Putin comunică în legătură cu copiii afectați de război în Ucraina
Spynews
Mark Zuckerberg a anunțat schimbări importante pe Instagram! Toți utilizatorii sunt vizați
Fanatik.ro
Legenda care a câștigat de două ori aurul olimpic a renunțat la viața de la oraș și s-a mutat într-un sat aflat la 40 de km de capitală. Trăiește foarte liniștit acum
Capital.ro
25 de ani de pușcărie pentru Călin Georgescu. Se cere arestarea lui. Avocata Ingrid Mocanu a făcut anunțul
Playtech.ro
Cât de înalt poți ridica gardul față de vecin. Ce spune legea și ce amenzi riști
Adevarul
Latura întunecată a celui mai faimos geniu al secolului XX. Amănuntele șocante despre cum se comporta cu femeile din viața sa
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
A renunțat la meserie pentru a face avere din imaginile cu ea: „Am câștigat în 24 de ore mai mult decât în toată cariera”
kanald.ro
A murit Marinela Chelaru! Actrița s-a stins la vârsta de 66 de ani
Cancan.ro
Cauza morții Marinelei Chelaru. Actrița nu a mai respectat sfatul medicilor și a comis două greșeli fatale
iamsport.ro
Momentul în care Ion Țiriac s-a temut pentru viața lui: ”Am văzut bombardamentele deasupra capului meu”
MediaFlux
Vine iarna în România. Anunțul a fost făcut de ANM în urmă cu puțin timp. Unde va ninge și cât vor scădea temperaturile
stirilekanald.ro
Emil Gânj a ieșit din locul în care s-a ascuns. Unde i-au găsit polițiștii urmele
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025