UPDATE Ungaria a renunţat la plafonarea preţului carburanţilor pentru a creşte importurile

Situaţia aprovizionării cu combustibili este "critică" în Ungaria, unde cererea a crescut vertiginos, iar cumpărarea indusă de panică a dus la un deficit de ofertă pe piaţă, a afirmat marţi grupul de petrol şi gaze MOL, adăugând că singura soluţie este crearea condiţiilor pentru creşterea importurilor.
Filip Stan
07 dec. 2022, 09:28
UPDATE Ungaria a renunţat la plafonarea preţului carburanţilor pentru a creşte importurile
UPDATE

Gergely Gulyas, directorul de Cabinet al premierului Viktor Orban, a anunţat marţi seara că Executivul a trebuit să anuleze imediat plafonarea preţurilor, la recomandarea grupului ungar de petrol şi gaze Mol.

Jucătorii străini şi-au redus livrările de combustibili spre Ungaria, după ce autorităţile au plafonat preţurile la benzină şi motorină la 480 de forinţi (1,22 dolari) pe litru.

Guvernul condus de premierul Viktor Orban a introdus plafonarea preţului carburanţilor în luna noiembrie a anului trecut, dar problemele apărute pe partea de aprovizionare au forţat Executivul de la Budapesta să reducă amploarea schemei de plafonare în luna iulie, astfel încât cei care conduc automobile de firmă nu mai pot cumpăra carburanţi la preţuri plafonate. Plafonarea preţurilor la carburanţi urma să expire la finalul acestei luni.

Ştirea iniţială: 

MOL a repornit rafinăria Dunai Finomító din oraşul Százhalombatta după efectuarea lucrărilor de întreţinere, atingerea capacităţii depline va dura însă câteva săptămâni, a declarat, marţi, directorul executiv al societăţii MOL Ungaria postului public ungar Radio Kossuth. El a explicat însă că problemele de aprovizionare nu se vor rezolva de pe o zi pe alta.

Furnizorii străini au redus livrările de combustibili către Ungaria de când guvernul a plafonat preţul benzinei şi al motorinei la 480 de forinţi (1,22 dolari) pe litru, în urmă cu un an.

”MOL rămâne dedicat angajamentului de a menţine securitatea aprovizionării cu propriile produse, totuşi asigurarea completă a aprovizionării pe piaţă nu poate fi realizată fără creşterea importurilor de produse în mediul actual”, a spus compania într-un comunicat.

Directorul general al MOL, Gyorgy Bacsa, a adăugat ulterior, într-o declaraţie trimisă prin e-mail, că MOL încearcă să importe mai multe produse de la rafinăria sa din Slovacia, dar ”a atins limitele capacităţilor sale logistice”.

Citeşte şi: Germania va plăti în luna decembrie ajutorul energetic de urgență. O serie de modificări legislative intră în vigoare luna aceasta

Compania a declarat luni că în weekend s-a confruntat cu un deficit de stocuri de combustibil în aproape întreaga sa reţea de staţii de alimentare, deoarece mulţi oameni au început să cumpere şi să depoziteze din cauza panicii.

Plafonul pentru preţul combustibilului se aplică în prezent şoferilor de vehicule private, vehiculelor agricole şi taxiurilor şi urmează să expire la sfârşitul lunii decembrie.

Guvernul a declarat că va decide dacă va extinde măsura pe baza informaţiilor de la MOL cu privire la posibilitatea companiei de a asigura aprovizionarea.

Guvernul nu a răspuns la întrebările Reuters exprimate luni şi marţi.

MOL a mai spus că a început să intensifice procesarea ţiţeiului la rafinăria sa de la Dunăre şi că se aşteaptă să atingă capacitatea maximă în câteva săptămâni.

Din cauza lucrărilor de întreţinere, rafinăria a funcţionat la 50-55% din capacitate, afectând toate produsele MOL.

Citeşte şi: Şantajul Austriei cu spaţiul Schengen! Cum vor să ne jupoaie şi să ne oblige să modificăm legea offshore pentru gazele din Marea Neagră

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT