Situaţie alarmantă privind pensiile private: Autorităţile nu pot spune când şi cum vor fi daţi banii

În numele a peste 6,4 milioane angajaţi din România s-au pompat obligatoriu, conform legii, peste 17,5 miliarde de lei, în cele şapte fonduri de pensii private (Pilon2), în cei şapte ani de la lansarea sistemului, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Administratorii fondurilor au adăugat la valoarea acestora mai mult de 21,6 miliarde de lei, bani care sunt mai ales în titluri de stat şi  în acţiuni la Bursa din Bucureşti, însă autorităţile nu pot spune când şi cum vor fi distribuite.
Romania TV
29 iul. 2015, 06:31
Situaţie alarmantă privind pensiile private: Autorităţile nu pot spune când şi cum vor fi daţi banii

După aproape patru ani de la redactarea celui mai recent proiect de lege care ar trebui să reglementeze sistemul de plată al pensiilor private, acesta nu a obţinut decât avizul Ministerului Muncii, care l-a elaborat şi (probabil) cel al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), care supraveghează piaţa, potrivit răspunsurilor celor două instituţii.

La solicitarea ECONOMICA.NET, ASF nu a reuşit să spună decât că  „elaborarea si promovarea proiectului de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private este in atributia Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Astfel, vă putem informa că forma finală a proiectului de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private se regăseşte în proces de avizare interinstituţională, urmând ca la finalizarea acestui proces să fie supus aprobării Guvernului României”.

Citeşte şi Câţi români vor beneficia de bani din PENSIA PRIVATĂ

La rândul său, Ministerul Muncii s-a justificat cu aceeaşi „avizare interministerială” şi s-a scuzat că „timpul desfășurării procesului de avizare poate varia, de la minister la minister iar documentul poate suferi modificări de formă și fond”. Ulterior, la insistenţele  ECONOMICA.NET oficialii Ministerului Muncii au precizat că acesta a avizat proiectul de lege şi că la trimis (surpriză!) la ASF. ASF nu a făcut nici o precizare.

Citeşte continuarea pe ECONOMICA.NET.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
David Popovici, finala de 200 m liber LIVE la CE de natație Paris 2026. La ce oră luptă pentru AUR românul și cum poți vedea la TV
Capital.ro
Cardul de carburant pentru persoanele cu handicap în 2026. Cine primește până la 1.500 de lei și cum se acordă banii
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat