Situaţie explozivă în Israel. Guvernatorul Ierusalimului a fost arestat sub suspiciunea de terorism

Guvernatorul palestinian al Ierusalimului, Adnane Gheith, a fost arestat de poliţia israeliană, fiind pentru prima oară obiectul unei anchete pentru "terorism", a indicat luni avocatul său
Filip Stan
20 iul. 2020, 15:22
Situaţie explozivă în Israel. Guvernatorul Ierusalimului a fost arestat sub suspiciunea de terorism

Adnane Gheith, responsabil al Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), este arestat cu regularitate – iar apoi eliberat în zilele următoare – pentru activităţi considerate ilegale în Israel. ANP, cu baza în Cisiordania, teritoriu ocupat de statul israelian, nu are nicio putere de a acţiona în Ierusalim, conform legii israeliene. Gheith a fost arestat duminică la domiciliul său în Ierusalimul de Est, a declarat avocatul său Mohamed Mamdouh. El a fost arestat pentru „încălcarea legii asupra suveranităţii (israeliene) şi planificarea unui act terorist„, a spus acesta.

Este pentru prima oară când Gheith este arestat sub suspiciunea de „terorism”, în plus faţă de cea de activităţi ilegale, a afirmat avocatul, fără a intra totuşi în detalii. Numeroase infracţiuni pot fi considerate ca acte de „terorism”, conform legii israeliene.

Citeşte şi Proteste în Israel faţă de restricţiile anti-COVID. Mii de oameni au ieşit în stradă şi au mers acasă la Benjamin Netanyahu

Contactat de AFP, serviciul de securitate internă (Shin Beth) nu a comentat aceste informaţii pentru moment. Poliţia israeliană a confirmat arestarea, precizând că guvernatorul este „interogat de forţele de securitate”, potrivit purtătorului de cuvânt Micky Rosenfeld. Adnane Gheith mai fusese deja arestat în aprilie, iar apoi eliberat în ziua următoare, pentru activităţi legate – potrivit lui – de lupta împotriva noului coronavirus.

Israelul ocupă Ierusalimul de Est, sector palestinian al oraşului, din 1967. Statul israelian a anexat apoi unilateral Ierusalimul de Est, decizie care nu a fost recunoscută niciodată de comunitatea internaţională.

Circa 320.000 de palestinieni trăiesc în Ierusalimul de Est şi speră să stabilească acolo capitala statului la care el aspiră.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT