Situaţie INCREDIBILĂ: Un singur doctor pentru 4.000 de sportivi din întreaga Moldovă

În toată regiunea Moldovei există un singur medic specialist în medicina sportivă la peste patru mii de pacienţi. Doctorul abia reuşeşte să facă faţă celor 50 de consultaţii pe zi.
Filip Stan
28 aug. 2013, 10:27
Situaţie INCREDIBILĂ: Un singur doctor pentru 4.000 de sportivi din întreaga Moldovă

De mai bine de o lună, singurul specialist în medicină sportivă din zona Moldovei se ocupă de pacienţi fără să aibă niciun ajutor, după ce alţi doi colegi au ieşit la pensie.

Medicul lucrează peste program, iar în loc de 10 pacienţi pe zi a ajuns să consulte de 5 ori mai mulţi. Din cauza programului încărcat antrenorii care trebuie să vină cu echipa la vizita medicală au de aşteptat minim trei luni până când specialistul îi poate primi, informează România TV.

Conducerea spitalului de recuperare a încercat să rezolve această problemă şi a scos un post la concurs, însă nimeni nu s-a arătat interesat până acum, probabil din cauza salariului mic şi a responsabilităţilor mari.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
El e singurul fan al lui Joao Paulo la CM 2026! Cu ce echipe țin ceilalți jucători de la FCSB. Video
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Orașul din România în care cei mai mulți români și-ar dori să locuiască. A depășit Clujul și Bucureștiul
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?