Situaţie îngrijorătoare: Creşte numărul accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool

La nivel naţional, numărul accidentelor rutiere grave provocate de şoferi care au condus sub influenţa alcoolului a crescut în ultimii patru ani, de la 226 de cazuri în anul 2013 la 247 înregistrate anul trecut, potrivit datelor furnizate.
Iulian Tudor
24 feb. 2018, 11:02
Situaţie îngrijorătoare: Creşte numărul accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool

Numărul accidentelor rutiere provocate de şoferi băuţi la volan a crescut în ultimii patru ani. În 2017, au fost înregistrate 247 de accidente rutiere grave pe fondul consumului de alcool, în urma cărora au fost 63 de decese, iar alte 249 de persoane au fost rănite grav.

La nivel naţional, în anul 2013 au fost 226 de accidente rutiere grave cauzate de şoferi care au condus sub influenţa băuturilor alcoolice, în urma cărora au decedat 53 de persoane, iar 269 au fost rănite grav. În anul de referinţă, accidentele provocate de conducerea sub influenţa alcoolului erau pe locul al nouălea în topul cauzelor accidentelor rutiere.

În anul 2014, la nivel naţional au fost 234 de accidente grave care s-au soldat cu 49 de morţi şi 235 de victime. Conducerea sub influenţa alcoolului a urcat pe locul al zecelea, în 2014, comparativ cu 2013, în clasamentul cauzelor accidentelor grave, potrivit Mediafax.

 Un număr de 239 de accidente s-au petrecut în ţară în anul 2015 cauzate de şoferi care au urcat băut la volan, ceea ce a dus la 34 de decese şi 256 de persoane rănite grav. Accidentele produse de conducerea în stare de ebrietate s-au clasat pe locul al doisprezecelea în topul cauzelor accidentelor în 2015.

Citeşte şi Dana Săvuică a călcat pe bec. Vedeta a fost la o degustare de vin, iar apoi s-a urcat la volan FOTO

Potrivit datelor Poliţiei Române, la nivel naţional, în anul 2016 s-au înregistrat 223 de accidente cauzate de şoferi băuţi, în urma cărora au murit 56 de persoane şi alte 223 au fost rănite grav. Pentru 2016 coliziunile provate de şofatul sub influenţa alcoolului a ocupat locul al unsprezecelea în clasamentul cauzelor accidentelor, potrivit Mediafax.

Deşi sunt considerabil mai puţine cazuri în care au existat, la nivel naţional, accidente rutiere provocate de şoferi care s-au suit la volan sub influenţa drogurilor, numărul acestora a înregistrat o uşoară creştere. Astfel, Poliţia Română a centralizat pentru anul 2015 un singur accident cauzat de conducerea sub influenţa drogurilor care a dus la un deces şi rănirea gravă a altei persoane, în timp ce în 2017 au fost înregistrate două accidente rutiere grave din cauza conducerii sub influenţa drogurilor, în urma cărora două persoane au fost rănite grav. În anii 2013, 2014 şi 2016 nu a fost înregistrat niciun accident rutier grav care să fi fost cauzat de condusul sub influenţa drogurilor.

„În perioada 2013- 2017, la nivel naţional, conducerea pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a reprezentat a unsprezecea cauză de producere a accidentelor rutiere, în timp ce conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive se situează pe locul 33, din totalul de 42 de cauze generatoare.La nivel naţional, în perioada 2013-2017, conducerea pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice a fost a unsprezecea cauză de producere a accidentelor rutiere, iar accidentele provocate de şoferi care s-au urcat la volan sub influenţa drogurilor se situează pe locul 33, din totalul de 42 de cauze generatoare” au precizat reprezentanţii Poliţiei Române la solicitarea MEDIAFAX.

Cel mai recent caz al unui şofer care s-a urcat băut la volan s-a petrecut chiar sâmbătă dimineaţă, in Capitală, când un poliţist de la Brigada Rutieră a Capitalei a fost transportat la spital după ce a fost lovit de o maşină în timp ce verifica actele unui şofer. Accidentul a avut loc în jurul orei 04.00, la intersecţia Bulevardului Unirii cu Splaiul Independenţei, în timp ce poliţistul oprise un şofer ca să-i verifice actele. Potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ovidiu Munteanu, în timp ce agentul verifica documentele respectivului conducător auto a fost lovit de un autoturism al cărui şofer nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers. Poliţistul a fost transportat la spital cu răni uşoare, însă nu a rămas internat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.70 mlg/l alcool pur în aerul expirat.

DailyBusiness
Alexandru Rafila: Amploarea și viteza cu care se răspândesc mesajele antivaccinare au devenit alarmante
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Imagini incredibile cu Andreea Esca în Grecia! Nimeni nu se aștepta să pozeze așa – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Legenda care și-a vândut medaliile de aur olimpice și casa, ca să se mute definitiv din țară. Destinația spectaculoasă aleasă pentru a începe o nouă viață
Capital.ro
Trecerea la ora de iarnă 2025. Când se dau înapoi ceasurile din casă. Nu toată lumea e obligată să schimbe ora
Playtech.ro
Cum verifici câți bani ai strâns la pensia privată – pașii de urmat
Adevarul
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, răvăşitoare în costum de baie în Bora Bora
kanald.ro
El este bărbatul de 40 de ani care a murit ars de viu, după ce s-a prăbușit cu mașina de pe podul de pe Centura Capitalei. Ar fi suferit din dragoste
Cancan.ro
Evenimentul anului! Moștenitorul Cris Tim a scris istorie în lumea bună! Timiș Jr., botez de 1 mil. € pentru Adam Ştefan!
iamsport.ro
E revoltat că fiul său e numit ”nepotul lui Ilie Balaci”. Tiradă uluitoare: ”E băiatul meu! Sunt lucruri foarte grave, mă dor”
MediaFlux
Lista românilor scutiți de plata CASS!
stirilekanald.ro
Cristian și Adelin au murit în accidentul de la Budeasa. Aveau 21 și 23 de ani și erau studenți cu planuri mari de viitor. O fată e în stare gravă: "Se ducea la facultate să dea examen"
substantial.ro
Știai că trezitul la ora 3 sau 4 dimineața este un semn clar de…