SMURD pentru animale, adăposturi transformate în centre de adopții. Un proiect îndrăzneț așteaptă să fie adoptat

Proiectul de hotărâre privind interzicerea animalelor sălbatice în circuri, care face parte din "Strategia pentru protecţia şi bunăstarea animalelor din Municipiul Bucureşti” elaborată de consilierul general ALDE Tudor Ionescu, se va afla pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, potrivit primarului general al Capitalei, Gabriela Firea.
Filip Stan
13 ian. 2017, 14:59
SMURD pentru animale, adăposturi transformate în centre de adopții. Un proiect îndrăzneț așteaptă să fie adoptat

„Susţin acest proiect. De câteva luni de zile, domnul consilier general, Tudor Ionescu, mi-a prezentat proiectul şi am fost de acord cu el. Lucrurile s-au precipitat acum, având în vedere evenimentul total neplăcut şi tragic de ieri, când a avut loc incendiul de la adăpostul din Petricani. Lucrurile trebuie să intre în linie dreaptă. De câteva luni de zile analizăm proiectul domnului consilier general şi îl susţinem cu toţii. Îl vom promova în prima şedinţă de Consiliu, care va avea loc în ultima săptămână din luna ianuarie”, a declarat, vineri, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, aflată în vizită la adăpostul de câini de la Bragadiru.

Potrivit news.ro, consilierul general din partea ALDE Tudor Ionescu a precizat că proiectul face parte din „Strategia pentru protecţia animalelor din Municipiul Bucureşti”, care cuprinde două componente: una ce tratează problema animalelor fără stăpân, având în vedere sterilizarea lor şi prevenţia abandonului, şi cealaltă care tratează partea de educaţie.

Tudor Ionescu a spus că adăposturile de animale ar trebui transformate în centre de adopţii, unde oamenii care vor să adopte câini să poată interacţiona cu ei.

„Aceste adăposturi ar trebui transformate în centre de adopţii, unde să putem să venim în weekend să ne plimbăm cu familia, să interacţionăm cu animalele”, a spus Tudor Ionescu.

Consilierul a precizat că, prin această strategie se va înfiinţa un sistem de tip SMURD pentru animale, Serviciu Municipal de Urgenţă şi Resuscitare Veterinară – SMURV, cu clinici mobile care să poată interveni în cazul animalelor rănite.

„(…) Înfiinţarea unui Serviciul Municipal de Urgenţă şi Resuscitare Veterinară – SMURV pentru animale, cu clinici mobile care să poată interveni rapid peste tot prin Bucureşti, pentru că sunt animale care sunt lovite şi la care nu se poate ajunge imediat sau care nu pot fi transportate imediat. Proiectul mai cuprinde o poliţie a animalelor, care să ia măsuri în cazul abandonului, pentru că nu este normal să abandonăm pur şi simplu pe stradă nişte animale”, a mai spus consilierul.

De asemenea, potrivit lui Tudor Ionescu, strategia mai cuprinde şi un centru educaţional, unde copiii să poată interacţiona cu animalele.

„Desigur, strategia mai are şi un centru educaţional care să fie, poate, în periferia Bucureştiului, unde să putem să mergem cu copiii să experimenteze interacţiunea cu animale într-un mediu controlat”, a spus Ionescu.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Transfer de 1,5 milioane de euro la Universitatea Craiova! El este atacantul francez adus de la locul 5 din campionatul Portugaliei. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Vârsta de pensionare ar putea crește până la 70 de ani. Cine e vizat
Playtech.ro
Cum îţi dai seama că aparatul de aer condiţionat are mucegai? Nu mirosul urât apare prima oară
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?