Soarta lui Mircea Geoană, decisă azi de conducerea PSD

Zi decisivă pentru Mircea Geoană. Soarta acestuia este decisă la această oră de către membrii Comitetului Executiv Naţional, for de conducere care analizează şi supune la vot decizia luată în urmă cu o săptămână de către Biroul Permanent Naţional al partidului privind excluderea lui Geoană din rândurile social-democraţilor. Vezi LIVE declaraţiile de la PSD
Romania TV
22 nov. 2011, 08:24
Soarta lui Mircea Geoană, decisă azi de conducerea PSD

Decizia privind excluderea lui Geoană pare iminentă, conform declaraţiilor liderului PSD, Victor Ponta, care a reafirmat, în ultimele zile, că nu dă înapoi în acest sens. Mai puţin clar pare viitorul lui Mircea Geoană în fruntea Senatului, în condiţiile în care acesta nu mai are sprijin din partea partidului, dar şi într-un moment în care Uniunea Social Liberală a decis începerea procedurilor de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

În această după-amiază, liderii PSD s-au întrunit în şedinţa Comitetului Executiv pentru a decide dacă îl exclud sau pe actualul şef al Senatului, Mircea Geoană.

Biroul Permanent Naâional al PSD a decis, în urmă cu două săptămâni, înlocuirea lui Mircea Geoană cu Titus Corlăţean la conducerea Senatului. Mircea Geoană a catalogat iniţiativa ca fiind greşită. Conducerea partidului l-a acuzat de încălcarea Statutului, prin nerespectarea deciziei BPN. Preşedintele formaţiunii, Victor Ponta, a sesizat Comisia de Integritate a formaţiunii în cazul fostului preşedinte al PSD.

Comisia de integritate a PSD a decis, pe 14 noiembrie, cu 43 de voturi pentru, cinci împotrivă şi două abţineri, să recomande Comitetului Executiv Naţional excluderea lui Mircea Geoană din partid. Decizia a fost luată înainte ca Geoană să ajungă la sediul partidului, unde fusese invitat ca să îşi susţină punctul de vedere.

Într-un recent comentariu, postat pe blog, Mircea Geoană susţine că în pragul suspendării preşedintelui ‘contravine logicii ca PSD să cedeze cea de-a doua funcţie în stat Puterii’.

Mircea Geoană şi-a luat la revedere de la colegii senatori din PSD. El le-a spus, luni, că, indiferent care va fi decizia Comitetului Executiv de marţi în ceea ce priveşte excluderea sa din partid, vor rămane prieteni.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
„7 din 7, cifrul Științei!” Cronica lui Marius Mitran după victoria campioanei cu FC Botoșani: „Universitatea Craiova își caută adversari”
Capital.ro
Hainele viitorului ar putea avea ecrane tactile. Cercetătorii au creat o țesătură care afișează videoclipuri și notificări
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Cum arată casa de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău și a lui Adi Rus. Imaginile care i-au surprins pe fani: „Mobila este făcută toată la comandă”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT