Microbuzul implicat în accidentul din Ungaria efectua un transport ilegal de persoane

Microbuzul implicat în accidentul din Ungaria în care trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte cinci au fost rănite efectua un transport ilegal. Şoferul era taximetrist de meserie, în Iaşi. Supravieţuitorii accidentului spun că au plătit călătoria până în Italia, dar nu au primit nicio chitanţă.
Romania TV
11 nov. 2011, 21:12
Microbuzul implicat în accidentul din Ungaria efectua un transport ilegal de persoane

Microbuzul implicat în accident era înmatriculat în Iaşi. Maşina aparţinea unei persoane fizice şi nu avea licenţă de transport.
Concubina şoferului a declarat că bărbatul plecase în Italia să-şi achiziţioneze cauciucuri, nu să transporte persoane. Ea a mai spus că ştia că microbuzul nu are licenţă pentru transportul persoanelor şi, de aceea, fusese scos la vânzare.

„Nici microbuzul şi nici remorca pe care acesta o transporta nu figurează în baza noastră de date ca fiind licenţiat, ceea ce plasează autovehiculul în afara domeniului de activitate a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”, a declarat Florian Coman, şeful Autorităţii Rutiere Române.

Cele 8 persoane care se aflau în microbuz ar fi trebuit să ajungă în Italia. La 80 de km de Budapesta, microbuzul în care se aflau a fost lovit de un camion slovac. Trei oameni, doi bărbaţi şi o femeie din Iaşi au murit, alţi cinci au fost răniţi.

Două dintre victime au rămas internate în spital. În urmă cu două săptămâni, o altă tragedie s-a petrecut pe o autostradă din Ungaria. Atunci, 14 români au murit după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un TIR. Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a dispus de atunci controale la firmele de transport.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT