ŞOCANT! Reclamă controversată pentru un medicament care promovează ura faţă de bolnavii psihic

Societatea civilă este şocată de o campanie agresivă la un medicament care promovează ura faţă de bolnavii psihic. Pe reţelele de socializare Twitter şi Facebook, oamenii comentează şi condamnă reclama extrem de periculoasă. Mai mult, Colegiul Medicilor şi zeci de asociaţii ale persoanelor cu autism cer interzicerea publicităţii, pe care o consideră mincinoasă şi violentă.
Romania TV
10 oct. 2012, 08:21
ŞOCANT! Reclamă controversată pentru un medicament care promovează ura faţă de bolnavii psihic

Uraste.ro este pagina de prezentare a unui medicament care promovează ura faţă de bolnavii psihic. „Urăşte-ţi băieţelul care te enervează şi nu te ascultă! Urăşte-i autismul„, „Urăşte-ţi tatăl care a devenit un străin nerecunoscător. Urăşte-i Alzheimerul” sunt mesajele campaniei de promovare pentru un suplimente care, potrivit producătorilor, are capacitatea „de a îmbunătăti activitatea cerebrală şi legăturile neuronale şi poate, împreună cu tratamentul prescris de medic, să limiteze efectele bolilor neurodegenerative: Alzheimer, Parkinson, scleroza, senilitate”.

Suplimentul se găseşte în farmaciile din România de o săptămână, însă Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA) a cerut interzicerea comercializării lui şi sancţionarea producătorilor.

„FEDRA si partenerii noştri de la centrul de resurse juridice dezaprobăm acest gen de campanie şi acest gen de mesaj, pentru că discriminează persoanele cu autism şi persoanele care suferă de afecţiuni psihice, precum Alzheimer şi depresie. Cerem interzicerea şi sancţionarea unei astfel de campanii, pentru că, până la urma, este vorba şi de chestiuni discriminatorii care intră sub incidenţa prevederilor legale. Există un articol în Codul penal, care spune că instigarea la ură pe temei de rasă, naţionalitate şi dizabilitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, a declarat pentru ROMÂNIATV.NET, preşedinta FEDRA, Andreea Sorescu.

„Considerăm că mesajul este discriminatoriu şi eronat în ceea ce priveşte şi trăirile părinţilor cu autism şi trăirile familiei altor oameni care suferă de afecţiuni psihice. Şi expunerea într-o farmacie şi prezentarea unui produs care nu are în spate nicio bază ştiinţifică, în ceea ce priveste autismul, este total nefondată„, a mai adăugat aceasta.

Există mai multe mituri legate de persoanele cu autism, iar unul dintre ele spune că această afecţiune poate fi tratată cu medicamente. Este adevărat că terapia pentru un autist poate fi sprijinită şi de medicaţie, dar acest lucru depinde şi de specificul afecţiunii la acel individ. Însă, până acum, cercetările nu arată că medicaţia poate să vindece autismul.

„Această campanie, prin reprezentarea unui părinte tipic de copil cu autism, vrea să evidenţieze trăirilor prin care acesta trece. Campania nu are legătură cu realitatea. Nu ne urâm copiii, ceea ce facem pentru ei este făcut din iubire„, a conchis Andreea Sorescu.

Campania de prezentare a medicamentului a strârnit discuţii aprinse pe reţelele de socializare şi nu puţini sunt cei care au criticat în termeni duri mesajele de promovare.

De câteva zile, pe Twitter, utilizatorii şi-au exprimat uimirea faţă de reclamă, pe care, iniţial, o considerau o glumă.

Pentru uraste.ro ar trebui să se facă o categorie pentru „Cea mai proastă campanie a anului””, este mesajul unui utilizator.

Uraste.ro te face să urăști! Te urâm, uraste.ro!„, a scris un alt utilizator.

Am crezut că uraste.ro e ceva glumă dusă la extrem, dar ăştia chiar vând ceva!„, a scris o utilizatoare a reţelei Twitter.

13 organizaţii care fac parte din Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist, alături de Active Watch, au trimis o petiţie la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care reclamă violenţa mesajului şi atrag atenţia că poate fi considerată reclamă mincinoasă, informează rfi.ro.

Şi Colegiul Medicilor a deschis o anchetă şi va sesiza organismele europene. „Pe de o parte e reclamă mincinoasă, nu există medicament valabil pentru atâtea boli şi în general nu există medicament pentru autism. (…) Cel mai grav mi se pare faptul că promovează ura. Şi aşa suntem o societate atomizată, o societate conflictuală. Dacă mai vii şi cu mesaje violente de felul ăsta, care sunt urmărite deopotrivă de adulţi şi copii, ura devine un sentiment care pare normal şi, de ce nu, benefic pentru societate. E foarte grav, extrem de periculos, trebuie să luăm atitudine. Astfel de reclame trebuie interzise”, a spus preşedintele Colegiului Vasile Astărăstoaie .

 

Potrivit zoso.ro, campania este semnată de agenţia Propaganda şi este copiată dupa una asemănătoare, din Italia.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ilie Dobre, la un pas de moarte! A făcut preinfarct și a fost operat. Prima reacție a celebrului crainic radio. Exclusiv
Capital.ro
Mihai Gâdea provoacă valuri în televiziune. Scandalul ar fi fost unul național: S-a încercat să fiu cumpărat cu geanta de bani
Playtech.ro
Punctul de amendă se modifică în 2026. De când cresc amenzile pentru șoferi
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
Ce a spus Trump despre întâlnirea cu Nicușor Dan. Se negociază "la sânge"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet