Sociabilitatea unei persoane, detectată de cei din jur în doar 20 de secunde

Gena sociabilităţii, o predispoziţie genetică specială care îi face pe oameni să fie sociabili, este detectată în mod instinctiv de persoanele din jur, în primele 20 de secunde ale contactului vizual, potrivit unui studiu american ce a fost publicat luni.
Romania TV
15 nov. 2011, 11:44
Sociabilitatea unei persoane, detectată de cei din jur în doar 20 de secunde

Această predispoziţie este asociată cu structura genei receptoare de ocitocină, un hormon denumit uneori „al iubirii”, întrucât este secretat mai ales în timpul actului sexual şi favorizează raporturile sociale.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii de la Universitatea Oregon din Statele Unite ale Americii au realizat un experiment la care au participat 23 de cupluri, al căror patrimoniu genetic nu era cunoscut de oamenii de ştiinţă.

Ei au cerut unei persoane din fiecare cuplu să povestească partenerului ei de viaţă un episod dureros din viaţa ei.

Observatorii, care nu îi cunoşteau pe participanţi, au analizat vizual timp de 20 de secunde comportamentul persoanei care asculta relatarea partenerului de viaţă, fără să aibă posibilitatea de a auzi ceea ce spuneau aceştia.

Înainte de începerea experimentului, cercetătorii au testat persoanele care urmau să fie monitorizate pentru a vedea dacă acestea erau purtătoare ale combinaţiilor GG, AG sau AA de pe gena receptoare de ocitocină.

În 90% din cazuri, observatorii au identificat în mod corect persoanele care erau „cel mai puţin atente” ca fiind cele care purtau varianta A a genei.

În schimb, 60% dintre persoanele considerate „cel mai angajate din punct de vedere social” prezentau combinaţia GG a genei, au precizat autorii acestui studiu, publicat în Proceedings of the National Academy of Science.

De fapt, cei care prezintă combinaţia GG sunt în general percepute ca persoane care dau dovadă de mai multă compasiune în comparaţie cu ceilalţi oameni.

„Concluziile noastre ne arată faptul că o variaţie genetică, oricât de mică ar fi ea, are consecinţe reale asupra comportamentului, iar aceste diferenţe de comportament sunt rapid sesizate de cei din jur„, a precizat Aleksandr Kogan de la Universitatea din Toronto, unul dintre autorii studiului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
„I-am zis să nu vină la Craiova!“. Tatăl lui Răzvan Sava rupe tăcerea despre situația fiului său la Universitatea: adevărul despre cele 2,5 milioane de euro. Exclusiv
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi dintre cei trei frați dispăruți din Sălaj au fost găsiți în județul Cluj. Al treilea copil este căutat în continuare
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT