Socialiştii europeni îngheaţă relaţiile cu PSD până când Guvernul României se angajează să respecte statul de drept. Reacţia PSD

Partidul Socialiștilor Europeni (PES) a anunţat că a îngheţat relaţiile cu PSD până când Guvernul României va da semnale clare că respectă statul de drept şi urmează recomandările Comisiei Europene, se arată într-un comunicat de presă PES. În iunie se va lua în discuţie apartenenţa PSD la Partidul Socialiştilor Europeni. În replică, PSD susţine că anunţul liderului socialiştilor europeni privind îngheţarea relaţiilor cu formaţiunea social-democrată din România nu reprezintă "poziţia de ansamblu a PES", adăugând că "aşteaptă cu interes" să afle care sunt aspectele care îngrijorează.
Romania TV
11 apr. 2019, 11:40
Socialiştii europeni îngheaţă relaţiile cu PSD până când Guvernul României se angajează să respecte statul de drept. Reacţia PSD

Anunţul a fost făcut de preşedintele PES, Serghei Stanișev, care a mai precizat că o discuţie formală cu social-democraţii români va avea loc în luna iunie, la întâlnirea preşedinţiei PES. Până atunci, PSD nu va fi invitat la niciun eveniment al socialiştilor europeni.

„La întrunire, preşedintele Serghei Stanișev a reafirmat îngrijorarea PES faţă de respectarea statului de drept în România. El i-a informat pe prim-miniştri, comisari şi lideri ai partidului că, până când Guvernul României nu îşi clarifică ataşamentul la valorile statului de drept şi nu urmează recomandările Comisiei Europene, conducerea PES consideră îngheţate relaţiile cu PSD, în aşteptarea unei discuţii formale cu preşedinţia PES, care va avea loc în iunie, şi unde se va clarifica apartenenţa PSD România la Partidul Socialiştilor Europeni. Preşedintele Serghei Stanișev a încheiat prin a preciza că PSD România nu va fi invitat la nici un eveniment organizat de PES până la întrunirea din iunie”, se arată în comunicatul PES.

 

PSD, despre anunţul PES: Aşteptăm cu interes să ne spună concret care sunt aspectele care îi îngrijorează

PSD susţine, într-un comunicat de presă, că anunţul liderului socialiştilor europeni privind îngheţarea relaţiilor cu formaţiunea social-democrată din România nu reprezintă „poziţia de ansamblu a PES”, adăugând că „aşteaptă cu interes” să afle care sunt aspectele care îngrijorează.

„Acest tratament al unor colegi din PES este inadmisibil. Ne putem aştepta la mistificări şi acuzaţii fără acoperire din partea adversarilor politici ai PSD, dar nu din partea propriei familii. Înţelegem că, în realitate, situaţia PSD nu a fost discutată în cadrul întâlnirii PES, ceea ce indică faptul că acea poziţionare nu reflectă poziţia de ansamblu a PES. Dar, dacă sunt colegi în PES care au îngrijorări cu privire la statul de drept din România, aşteptăm cu interes să ne spună concret care sunt aspectele care îi îngrijorează. Până acum, nimeni dintre cei care s-au arătat îngrijoraţi de situaţia din România nu a putut indica un element concret care să le justifice îngrijorarea”, susţine conducerea PSD după anunţul preşedintelui PES, Serghei Stanişev.

Potrivit PSD, „toată această poveste legată de statul de drept din România este mai degrabă o chestiune motivată de o logică electorală, decât de o îngrijorare reală” şi „toată această efervescenţă se va stinge după alegerile din 26 mai”.

„Atunci, după alegeri, situaţia va fi cu totul alta, când cei aleşi în numele PSD vor avea o poziţie mult mai puternică. Atunci va veni şi răspunsul nostru. Însă acum nu vom intra în acest joc şi nu e cazul să-i acordăm o atenţie mai mare decât e cazul”, se arată comunicatul PSD.

Dragnea, despre anunţul PES privind îngheţarea relaţiilor cu PSD: Noi nu avem aşa ceva în statut. Aici este 99% motivaţie electorală

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat joi, la Antena 3, referindu-se la anunţul PES privind îngheţarea relaţiilor cu PSD, că nu există aşa ceva în statut şi că este 99% motivaţie electorală în acest gest. El a afirmat că va da o replică după alegeri şi „doar dacă aceşti oficiali europeni or să vorbească despre marile cazuri de uriaşă corupţie din unele ţări din Vest, mită uriaşă dovedită, cazuri de corupţie serioasă ale unor multinaţionale”.

 
„Am văzut şi aşa-zişii mei colegi de la PES cu muşchii foarte încordaţi în care ne spuneau că îngheaţă relaţiile cu PSD. Noi nu avem aşa ceva în statut…Pentru o ordonanţă care nu există. Nu au putut să spună până acum, şi au fost întâlniri, discuţii: „Avem următoarele solicitări punctuale – să se modifice aia, să se modifice aia, să se modifice articolul ăla, sau să nu mai fie articolul ăla. Ne-au plimbat foarte mult cu discuţiile astea. După părerea mea, aici este 99% motivaţie electorală”, a afirmat Dragnea. 
 
El spune că foarte mulţi europarlamentari social-democraţi i-au relatat că după ce PPE au luat decizia de îngheţare a relaţiilor cu FIDEZ din Ungaria, au făcut presiuni şi la PES să facă ceva cu un partid şi au ales PSD,  ca să se echilibreze. 
 
„L-am văzut şi pe Guy Verhofstadt, de la ALDE, că-l certa şi el pe domnul Tăriceanu. Nimeni nu a înţeles de ce, absolut nimeni. Doar să încerce să spună că noi am avea nevoie de o ştampilă, de o legitimaţie ceva ca să existăm ca Partid Social Democrat, un partid cu o istorie de 120 de ani. Eu nu am de gând să le răspund, o să le răspund după alegeri şi doar dacă aceşti oficiali europeni or să vorbească despre marile cazuri de uriaşă corupţie din unele ţări din Vest, mită uriaşă dovedită, cazuri de corupţie serioasă ale unor multinaţionale. Atunci îi poi lua în serios. Când o să-i văd, de asemenea, că or să fie foarte preocuaţi de faptul că într-o ţară membră au existat protocoale secrete între serviciile de informaţii şi Parchetul General, DNA, DIICOT, ICCJ. În aceste condiţii, ce cetăţean din România, zdravăn la cap, mai are parte de o cercetare corectă şi de un proces corect?”, a subliniat Liviu Dragnea.

Preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES) Serghei Stanişev a anunţat miercuri îngheţarea relaţiilor cu PSD, exprimând îngrijorări legate de situaţia statului de drept în România

”În timpul reuniunii, preşedintele PES, Serghei Stanişev, a reiterat îngrijorările continue ale PES în legătură cu situaţia statului de drept în România. El i-a informat pe prim-miniştrii, comisarii europeni şi liderii de partide că, până când Guvernul român nu-şi va clarifica angajamentul în ceea ce priveşte statul de drept şi nu va respecta recomandările Comisiei Europene, conducerea PES va considera îngheţate relaţiile cu PSD, în aşteptarea unei discuţii oficiale, la următoarea reuniune a conducerii PES, în iunie, unde va fi luată în discuţie calitatea de membru PES a PSD România . El a încheiat spunând că niciun eveniment PES nu va fi organizat până atunci împreună cu PSD”, se arată într-un comunicat PES.

PSD a calificat atitudinea celor din PES ca fiind inadmisibilă şi că de fapt situaţia PSD nu a fost discutată la reuniunea PES

” Ne putem aştepta la mistificări şi acuzaţii fără acoperire din partea adversarilor politici ai PSD, dar nu din partea propriei familii. Înţelegem că, în realitate, situaţia PSD nu a fost discutată în cadrul întâlnirii PES, ceea ce indică faptul că acea poziţionare nu reflectă poziţia de ansamblu a PES. (…) Până acum, nimeni dintre cei care s-au arătat îngrijoraţi de situaţia din România nu a putut indica un element concret care să le justifice îngrijorarea”, afirmă PSD.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță. Video
Capital.ro
Banca blochează accesul la banii din cont. Situația în care nu se poate retrage cash. Documentul care trebuie prezentat
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?