Şofer şi proxent. Un taximetrist din Vaslui a fost arestat pentru trafic cu minore

Un taximetrist în vârstă de 32 de ani, din municipiul Vaslui, a fost arestat pentru trafic de minore şi de persoane, fiind acuzat că a racolat şi exploatat sexual două tinere atât în ţară, cât şi în bordeluri din străinătate, una dintre victime având 14 ani.
Romania TV
03 oct. 2013, 19:32
Şofer şi proxent. Un taximetrist din Vaslui a fost arestat pentru trafic cu minore

Magistraţii Tribunalului Vaslui au emis mandat de arestare preventivă pentru trafic de minore şi trafic de persoane pe numele unui bărbat de 32 de ani, taximetrist în Vaslui, care a obligat două tinere să practice prostituţia, una dintre ele având doar 14 ani.

Potrivit procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), taximetristul le-a racolat pe cele două tinere la începutul anului trecut şi, timp de un an, le-a exploatat sexual în municipiul Vaslui, printre clienţi fiind inclusiv colegi de breaslă ai bărbatului.

De altfel, cinci dintre aceştia au recunoscut în faţa anchetatorilor că au întreţinut, contra cost, relaţii sexuale cu tinerele, unii chiar şi în maşinile de taximetrie.

La sfârşitul anului trecut, cele două vasluience au fost duse în Italia de către tânărul de 25 de ani pentru a practica prostituţia, susţin procurorii DIICOT, însă, după o lună, toţi trei s-au mutat în Germania. Acolo, taximetristul le-a făcut conturi, cu fotografii indecente, pe un site specializat, pentru a-şi atrage clienţii care apoi erau duşi într-un bordel unde întreţineau relaţii sexuale pentru sume cuprinse între 50 şi 100 de euro.

Câştigul lunar al unei tinere era de 4.000 de euro, bani însuşiţi în cea mai mare parte de proxenet.

Tinerele au povestit anchetatorilor că erau bătute frecvent şi chiar ameninţate cu moartea dacă intenţionau să părăsească bordelul. În cele din urmă, una dintre vasluiencele exploatate sexual a reuşit să fugă, sesizând Poliţia din Germania. Odată alertată de către autorităţile germane, Poliţia Vaslui a reuşit să-l prindă pe taximetrist în momentul în care a revenit în ţară, însă tânărul a refuzat să colaboreze cu organele de anchetă.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Gică Hagi, „cadou” de 150.000 de euro pentru formația din SuperLiga. Clauza secretă a „tricolorului”
Capital.ro
Casa e a ta, dar există un detaliu care îți poate schimba impozitul. Ce verifică autoritățile
Playtech.ro
Când trebuie să ai banii în cont pentru rata la bancă. Ce se întâmplă dacă scadența pică sâmbătă sau duminică
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Emil Grădinescu, sunat de Gigi Becali după meciul FCSB-ului! Ce a vrut să-i transmită afaceristul: ”A fost singura dată din viața mea când am vorbit cu el la telefon”
MediaFlux
Răsturnare de situație! Unul dintre aceștia 5 ar putea fi noul premier al României
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte