Şoferul care a provocat accidentul în Braşov, în care au fost implicate opt maşini, nu avea permis auto

Şoferul care a provocat, sâmbătă după-amiază, accidentul în care au fost implicate opt maşini, pe un bulevard intens circulat din municipiul Braşov nu avea permis de conducere. Tânărului în vârstă de 20 de ani i s-a întocmit dosar penal.
Iulian Tudor
04 feb. 2017, 16:23
Şoferul care a provocat accidentul în Braşov, în care au fost implicate opt maşini, nu avea permis auto

Cercetările poliţişrilor arată că tânărul de 20 de ani a venit cu viteză pe bulevardul Alexandru Vlahuţă, din Braşov, şi a intrat în plin în coloana de maşini care staţiona la semafor, conform news.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt la Poliţiei Braşov, Gabriela Dinu, tânărul nu avea permis de conducere de nicio categorie şi i s-a întocmit dosar penal pentru vătătamare corporală şi conducerea unui autoturism fără permis. De asemenea, tânărul este responsabil şi pentru pagubele cauzate, iar şoferii ale căror maşini au fost avariate se pot îndrepta împotriva sa în justiţie pentru recuperarea daunelor.

Accidentul s-a produs, sâmbătă, la ora 13.50, când opt autoturisme au fost implicate, iar patru dintre acestea au fost grav avariate. Patru persoane, doi adulţi şi doi copii, au ajuns la spital, însă rănile lor au fost minore şi sunt în afara oricărui pericol.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Miraj Tzunami, declarații acide la adresa lui Tzancă Uraganu! A sărit în apărarea Lambadei: „N-ai nicio valoare”
Fanatik.ro
Gigi Becali a calculat în direct câți bani a luat din transferuri în cel mai prost an la FCSB: „Cum să se compare ei cu împăratul?”
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 2 septembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Ai strâns bani „la saltea” și vrei să cumperi o locuință? Când poate ANAF să te întrebe de unde provin
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ilinca Vandici este însărcinată! Vedeta Kanal D va deveni mamă pentru a doua oară
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreia s-a stins din viață după o operație estetică de 10 ore. Suferise șase proceduri în aceeași intervenție
iamsport.ro
A pus tunurile pe Șumudică după ce a auzit ce i-a spus lui Becali: ”Nu se poate! Voi realizați treaba asta?!”
MediaFlux
Horoscop 2 septembrie 2026. O zi a surprizelor și a schimbărilor de planuri. Cine are parte de noroc și cine trebuie să fie atent
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor