Şoferul microbuzului implicat în accidentul de la Vâlcea, din a doua zi de Crăciun, cercetat penal

Vâlceanul care a condus microbuzul implicat în accidentul rutier petrecut pe DN 64 în localitatea vâlceană Băbeni, în urma căruia o femeie a murit, iar nouă copii ai conducătorului auto au fost răniţi, este cercetat de către procurori pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Romania TV
27 dec. 2011, 19:05
Şoferul microbuzului implicat în accidentul de la Vâlcea, din a doua zi de Crăciun, cercetat penal

Potrivit reprezentanţilor Parchetului Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, cercetarea are loc cu bărbatul în stare de libertate, anchetatorii urmând să stabilească împrejurările şi cauzele în care s-a produs accidentul.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost constituită o cauză penală în care se fac cercetări faţă de Mihai Petre pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, constând în aceea că în dimineaţa de 26 decembrie 2011, în jurul orelor 02.00, în timp ce conducea autovehiculul marca VW Transporter pe DN 64, pe raza localităţii Băbeni, a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane, cumnata conducătorului auto, şi vătămarea corporală a altor nouă persoane, copiii acestuia, toţi ocupanţi ai autovehiculului condus de către Mihai Petre. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Patru dintre copii, care au leziuni uşoare, au fost externaţi, iar cei cinci copii în stare gravă, cu fracturi şi leziuni multiple, au rămas internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, medicii confirmând că starea lor este stabilă.

O femeie a murit şi nouă copii au fost răniţi, dintre care cinci grav, în noaptea de duminică spre luni, după ce şoferul microbuzului în care se aflau a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a lovit de un copac, după care s-a răsturnat pe DN 64, în localitatea vâlceană Băbeni.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, un microbuz Iveco, în care se aflau 12 persoane – şoferul, o femeie un bărbat şi nouă copii care se întorceau de la colindat s-a răsturnat pe DN 64, în localitatea Băbeni, după ce conducătorul auto a pierdut controlul maşinii cu care se îndrepta spre Râmnicu Vâlcea, iar autovehiculul a lovit un copac, după care s-a răsturnat.

La faţa locului au ajuns şase ambulanţe şi un echipaj de descarcerare, în urma accidentului o femeie pierzându-şi viaţa, iar nouă copii fiind răniţi, între care cinci grav.

„În accident, femeia, pasageră în dreapta şoferului, a fost descarcerată dintre fiarele contorsionate şi transportată la spital în stare gravă, însă medicii nu au mai putut să o salveze. De asemenea, nouă copii au fost răniţi, dintre care cinci în stare gravă, Şoferul şi celălalt bărbat nu au fost răniţi. Şoferul şi cei nouă copii ai săi plecaseră la colindat, împreună cu doi adulţi, bărbatul şi o femeia, iar accidentul a avut loc când se întorceau spre casă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, subcomisar Eusebiu Predonescu.

Potrivit sursei citate, toţi răniţii au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea.

„Din primele cercetări a reieşit că şoferul ar fi adormit la volan, probabil că şi viteza a fost excesivă, iar microbuzul a părăsit carosabilul, a lovit un copac şi s-a răsturnat. Conducătorul auto a fost verificat cu aparatul etilotest şi s-a stabilit că nu era sub influenţa băuturilor alcoolice”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Unde trebuie să păstrezi pâinea ca să nu se usuce. Așa rămâne proaspătă mai mult timp
Fanatik.ro
Detaliul spectaculos de pe biletele și abonamentele fanilor Universității Craiova! Ce ascunde fiecare sector de pe „Ion Oblemenco”
Capital.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu Dacia. Decizia care poate schimba viitorul uzinei de la Mioveni
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A plecat de la FCSB și nu a uitat declarațiile lui Becali: ”A zis că sunt vai de mama mea. Despărțirea de mine s-ar fi putut face într-un alt mod”
MediaFlux
Sărbătoare în Calendarul Ortodox. Sfinții prăznuiți pe 9 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului