O actriţă legendară a murit: „La revedere, regină a comediei!”

Actrița egipteană Soheir Al Bably a murit la vârsta de 84, după ce a intrat în comă diabetică. Fanii și colegii actriței au inundat rețelele de socializare cu mesaje de condoleanțe.
Alina Costache
22 nov. 2021, 10:08
O actriţă legendară a murit:

Lumea filmului egiptean a primit o veste teribilă. Legendara actriță Soheir Al Bably a murit, duminică, la vârsta de 84 de ani, informează thenationalnews.com.

Potrivit ginerelui lui Al Bably, Reda Taima, vedeta și-a petrecut ultimele zile din viață într-un spital din Egipt, la terapie intensivă, după ce a intrat în comă diabetică.

A murit actorul Art LaFleur, celebru pentru rolul lui Babe Ruth şi „M * A * S * H”

La scurt timp după ce s-a aflat că Soheir Al Bably a murit, fanii și colegii actriței au inundat rețelele de socializare cu mesaje de condoleanțe.

Într-o postare pe Twitter, actorul egiptean Mahmoud El-Bezzawy a spus că Al Bably a avut un rol important în drama și comedia egipteană.

„Îi spun ‘La revedere’ celei care m-a făcut să mă îndrăgostesc de teatru. La revedere, regină a comediei”, a fost mesajul postat pe Twitter de către regizorul Batoul Arafa.

Născută în 1937, Soheir Al Bably a arătat că are talent la actorie și la muzică încă din copilărie. Ea a fost sfătuită de tatăl ei să se înscrie la Institutul Superior de Arte Dramatice, precum și la Institutului de Muzică.

Cel mai de temut duşman al Patriarhului Kirill, al Rusiei, a murit în condiţii mai mult decât suspecte. Episcopul Diomid a decedat într-un accident, chiar de ziua şefului Bisericii Ortodoxe Ruse

În cariera sa, vedeta a jucat în zeci de filme și piese de teatru. În 1997, Soheir Al Bably a anunțat că se retrage din actorie, dar după nouă ani a revenit asupra deciziei și a jucat în serialul Qalb Habiba (n.r. – Inima unui iubit).

Al Bably a fost căsătorită de cinci ori. Primul ei soț a fost Mahmoud Al Naqouri, cu care a avut o fiică, pe Niveen. De asemenea, actrița a mai fost măritată cu cântărețul Munir Murad, precum și cu oamenii de afaceri Ashraf Al Sirjani și Mahmoud Ghoneim. Ultimul soț al vedetei a fost actorul egiptean Ahmed Khalil.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Ora de iarnă 2026 în România. Când se dau ceasurile înapoi în octombrie. Impactul asupra organismului și țările care nu mai schimbă ora
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte