Sondaj: Aproape jumătate dintre români vor relații economice mai apropiate cu Rusia

Peste jumătate dintre români se declară nemulțumiți de stadiul relațiilor bilaterale dintre România și Statele Unite, în timp ce un procent similar consideră că țara noastră ar trebui să dezvolte relații economice mai apropiate cu Rusia. Nemulțumirea este mai pronunțată în mediul urban, acolo unde mulți cred că războiul din Ucraina ar trebui să se încheie respectând condițiile stabilite de Statele Unite.
Alina Costache
06 ian. 2026, 15:28
Sondaj: Aproape jumătate dintre români vor relații economice mai apropiate cu Rusia

Un sondaj realizat de Avangarde între 27 și 30 decembrie 2025 arată că românii critică atât relațiile cu Washingtonul, cât și cu Rusia, și susțin, în mare parte, ca orice acord de pace să fie în conformitate cu cerințele Statelor Unite, scrie Adevărul.

În cazul în care pacea în Ucraina ar fi negociată în condițiile impuse de SUA considerați că aceasta ar trebui semnată în aceste condiții?

68% din respondenți indică „da”, în timp ce 18% indică „nu”.

Opiniile diferă însă între mediul urban și cel rural. În zonele rurale, procentul celor care nu sunt de acord cu această afirmație este mai ridicat decât în orașe.

Citește și: Acatistul Sf Ioan Botezătorul se citeşte pentru ajutor, întărire în faţa necazurilor şi curăţire sufletească

Dumneavoastră personal considerați că dacă România ar fi atacată de Federația Rusă, țara noastră ar fi apărată de NATO?

74% indică „da”, iar 17% au răspuns „nu”.

Încrederea în SUA scade însă în cazul celor din mediul rural, procentele fiind schimbate în sens invers cu peste 10%.

Din punctul dumneavoastră de vedere ar trebui reintrodus serviciul militar obligatoriu în România?

Opiniile românilor sunt aproape împărțite în mod egal: 49% susțin introducerea serviciului militar, în timp ce 47% se opun. Diferențele se observă între mediul urban și rural: în orașe, majoritatea consideră că serviciul militar ar trebui introdus, în timp ce în zonele rurale părerea predominantă este opusă.

Din punctul dumneavoastră de vedere România ar trebui să se înarmeze rapid pentru a își consolida capacitatea de apărare?

71% indică „da”, iar 22 indică „nu”. Procentul celor care consideră că ar fi nevoie de o înarmare mai rapidă este mai mare în mediul urban, iar cei care indică „nu” sunt mai numeroși în mediul rural.

Dumneavoastră personal sunteți mulțumit de nivelul relațiilor bilaterale dintre România și SUA?

36 au indicat „da”, iar 56% au indicat „nu”. Cei mai numeroși nemulțumi sunt în mediul urban.

Ținând cont de modul în care arată astăzi Federația Rusă, economic vorbind, credeți că România ar trebui să aibă relații mai apropiate, economice, cu aceasta?

48% au răspuns „da”, iar 49% „nu” când au fost întrebați despre necesitatea unei relații mai apropiate. Diferențele se observă între mediul urban și cel rural: în orașe, procentul celor care consideră că ar fi nevoie de o apropiere mai mare este mai ridicat, în timp ce în mediul rural opinia dominantă este că o astfel de relație nu este necesară.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.000 de persoane, prin metoda CATI. Eroarea maximă de eșantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3,4%. Avangarde este deținut de sociologul Marius Pieleanu.

Citește și: Doi bărbați au murit după ce ar fi sărit de pe un bloc din Arad! Poliția investighează cazul

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitura la care speră Rapidul în ianuarie: transfer de 1,5 milioane de euro
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT