Sondaj INSCOP. AUR coboară sub 40%, dar tot are mai mult ca PSD şi PNL la un loc. Şi USR scade aproape de 10%

Formațiunea politică AUR se menține pe prima poziție în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, dar coboară sub pragul de 40%, cu trei procente mai puțin decât în ianuarie 2026, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026.
Viorel Dobran
09 mart. 2026, 11:22
Sondaj INSCOP. AUR coboară sub 40%, dar tot are mai mult ca PSD şi PNL la un loc. Şi USR scade aproape de 10%

Sondaj INSCOP. Conform ultimului barometru, realizat în perioada 2-6 martie 2026, AUR se menține pe prima poziție în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, dar coboară sub pragul de 40%, cu trei procente mai puțin decât în ianuarie 2026.

Partidul condus de George Simion ar lua mai multe voturi decât reușesc să adune împreună social-democrații și liberalii, arată datele unui sondaj INSCOP Research. Totuși, AUR înregistrează o ușoară pierdere față de luna ianuarie a acestui an.

 

Ilie Bolojan riscă să fie demis după adoptarea bugetului. PSD se întrunește în ședință de urgență, se iau măsuri după blocajul negocierilor din Coaliție

 

09.03.2026-Barometrul-INFORMAT.RO-INSCOP-Vot-parlamentare

Metodologie: Datele au fost culese în perioada 2-6 martie 2026. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat, fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Prezentarea grafică a datelor este disponibilă aici: BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research – Ediția a VIII-a, martie 2026 / Intenție vot alegeri parlamentare

Barometrul INSCOP-Informat.ro arată că AUR coboară din nou sub pragul de 40%, ajungând la 38% în scădere față de cele aproape 41 de procente de la începutul anului. PSD și PNL sunt despărțite de 3-5 puncte procentuale în funcție de baza de raportare – respondenți care aleg un partid, respectiv respondenți care aleg un partid și sunt siguri că merg la vot, iar PNL și USR sunt despărțite de 1-3 puncte procentuale în funcție de aceleași criterii. Analizând datele INSCOP măsurate în ultimele 10 luni, nu se observă o tendință clară de creștere sau scădere pentru niciun partid politic din România„, spune Remus Ștefureac – director INSCOP Research.

Estimare participare la vot

Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” vor merge la vot și 10 ”sigur da” vor merge la vot, 16.2% dintre români au ales 1, 1.5% au ales 2, 0.7% au ales 3, 0.8% au ales 4, 3.3% au ales 5, 1.3% au ales 6, 3.1% au ales 7. 5% indică 8, 1.9% aleg 9 și 65.4% indică 10. 1% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Intenția de vot pentru alegerile parlamentare

Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu sigur vot (73.5% din total eșantion)

• AUR: 38% dintre alegători ar vota cu AUR (față de 40.9% în ianuarie 2026, 38% în noiembrie, 40% în octombrie, 40.8% în septembrie, 40.5% în iunie, 38.1% în mai 2025).

• PSD: 19.2% cu PSD (față de 18.2% în ianuarie 2026, 19.5% în noiembrie, 17.6% în octombrie, 17.9% în septembrie, 13.7% în iunie, 17.4% în mai 2025).

• PNL: 14.5% cu PNL (față de 13.5% în ianuarie 2026, 14.6% în noiembrie, 14.8% în octombrie, 15.2% în septembrie, 17.3% în iunie, 16% în mai 2025).

• USR: 11.4% cu USR (față de 11.7% în ianuarie 2026, 12.3% în noiembrie, 11.5% în octombrie, 12.8% în septembrie, 13.1% în iunie, 12.2% în mai 2025).

• UDMR: pentru UDMR ar vota 4% din alegători (față de 4.9% în ianuarie 2026, 4.8% în noiembrie, 5.2% în octombrie, 4% în septembrie, 5.2% în iunie, 4.5% în mai 2025).

• SENS: pentru SENS – 3.6% (față de 3.4% în ianuarie 2026, 3.2% în noiembrie, 3.4% în octombrie, 2.1% în septembrie, 2.4% în iunie 2025).

• SOS România: pentru SOS Romania – 3.3% (față de 2.8% în ianuarie 2026, 1.7% în noiembrie, 2% în octombrie, 2.8% în septembrie, 1.9% în iunie 2025).

• POT: pentru POT ar vota 3% dintre alegători (față de 1.5% în ianuarie 2026, 3.1% în noiembrie, 2.6% în octombrie, 3.3% în septembrie, 4.2% în iunie 2025)

• Alt partid: 1.6% dintre votanți ar da votul unui alt partid (față de 1.1% în ianuarie 2026, 1.8% în noiembrie, 1.6% în octombrie, 0.6% în septembrie, 0.5% în iunie 2025)

• Independent: 1.4% își exprimă preferința pentru un candidat independent (față de 2% în ianuarie 2026, 1% în noiembrie, 1.3% în octombrie, 0.6% în septembrie, 1.4% în iunie 2025).

EXCLUSIV Victor Ponta se declară în asentimentul preşedintelui Nicuşor Dan referitor la propunerea preşedintelui Macron de extindere a umbrelei nucleare pe continent: „Nu le poți spune americanilor: „Băi, nu mai avem nevoie de voi, că vin francezii”. Ar fi o trădare a intereselor României!”

 

Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă și au declarat că ar merge sigur la vot (53,8% din total eșantion)

38.6% dintre cei care au exprimat o opțiune de vot ar vota cu AUR, 16.9% cu PSD, 13.9% cu PNL, 13.4% cu USR. Pentru UDMR ar opta 4.4% dintre alegători, pentru SENS – 3.6%, pentru POT – 3.1%, iar pentru SOS Romania – 3.4%. 1.5% dintre respondenți își exprimă preferința pentru alt partid, iar 1.2% pentru un candidat independent.

BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research este un sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group.BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research își propune să aducă în atenția publică teme de interes pentru a stimula conversații naționale despre subiecte diverse și politici publice esențiale pentru prezentul și viitorul României, pornind de la opinia românilor în parteneriat cu centre de gândire și instituții academice de prestigiu. Este un demers prin care ne propunem să contribuim la consolidarea democrației prin utilizarea de instrumente științifice și credibile care aduc în prim-planul dezbaterii publice vocea cetățenilor.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum a fost surprinsă Ivana Knoll, frumoasa fană a Croației, pe străzile din SUA, înainte de meciul țării sale cu Anglia de la Cupa Mondială
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru cărțile de identitate. Suma pe care o vor plăti românii după 29 august
Playtech.ro
Card sau cash? Metoda de plată care te face să cheltui mai mulţi bani în fiecare lună
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
Fotbalistul român i-a închis telefonul în nas lui Giovanni Becali: ”Vreau să îți schimb viața!”
MediaFlux
Schimbări majore la Bacalaureat din 2030! Decizia Ministerului Educației merge spre publicarea în Monitorul Oficial
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?