SONDAJ INSCOP. Românii nu mai au încredere în sistemul de justiție. 67,4% consideră că nu este independent de influențe politice, 80.2% sunt de părere că legea nu este aplicată în mod egal pentru toți cetățenii

Potrivit unui nou sondaj INSCOP Research, realizat în perioada 12-15 ianuarie 2026, 70,5% dintre români au destul de puțină, foarte puțină sau deloc încredere în justiție, în timp ce 80,2% consideră că legea se aplică în mod egal pentru toți cetățenii în destul de mică măsură, în foarte mică măsură sau deloc.
Andrei Ene
20 ian. 2026, 16:20
SONDAJ INSCOP. Românii nu mai au încredere în sistemul de justiție. 67,4% consideră că nu este independent de influențe politice, 80.2% sunt de părere că legea nu este aplicată în mod egal pentru toți cetățenii
Validarea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României de către președintele Curții Constituționale, Marian Enache, 22 mai 2025. Sursă foto: Inquam Photos

Un nou sondaj realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro, în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group, a evaluat încrederea românilor în sistemul de justiție la nivelul lunii ianuarie 2026.

SONDAJ INSCOP. Românii nu mai au încredere în Justiție

La întrebarea „Câtă încredere aveți în Justiție”, 25,5% dintre cetățenii României au declarat că au încredere multă sau foarte multă în justiție (9,5%, respectiv 16,0%), în timp ce 70,5% declară că au destul de puțină, foarte puțină sau deloc (25,7% destul de puțină, respectiv 44,85% foarte puțină sau deloc).

Votanții PSD și AUR, persoanele cu vârsta între 18 și 44 de ani, cei cu educație primară sunt categoriile de populație care au un nivel de încredere în justiție ceva mai mare decât media populației. Au un nivel de neîncredere în justiție mai mare decât media populației în special votanții USR, persoanele de peste 60 de ani, cei cu educație superioară și locuitorii din urbanul mare.

Importanța unui sistem de justiție independent

92.3% dintre participanții la sondaj cred că este foarte important sau destul de important ca România să aibă un sistem de justiție independent (73.7% consideră că este foarte important, iar 18.6% cred că este destul de important). Doar 3,5% dintre români cred este deloc important sau destul de neimportant ca țara să aibă un sistem independent de justiție (1.3% destul de neimportant, iar 2.2% deloc important). 4.2% nu știu sau nu răspund la întrebare.

Citește și : Horaţiu Potra rămâne în arest. Fiul și nepotul lui mercenarului au fost eliberaţi „cu brăţară” de Înalta Curte

Independența Justiției de influențe politice

23.7% dintre cei intervievați cred că sistemul de justiție din România este independent de influențe politice, în timp ce 67.4% consideră că sistemul de justiție nu este independent de astfel de influențe. 8.6% nu știu, iar 0.4% nu răspund.

Sunt de părere că sistemul judiciar este independent de influențe politice în proporții ceva mai mari decât media populației în special votanții PSD și AUR, persoanele între 30 și 44 de ani, cei cu educație primară și locuitorii din mediul rural. Cred că sistemul judiciar NU este independent de influențe politice în proporții mai mari decât media în special votanții USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, locuitorii din București și din urbanul mare, angajații la stat.

Aplicarea egală a legii pentru toți cetățenii

Numai 5,7% dintre români consideră că legea este aplicată în mod egal pentru toți cetățenii (față de 12,6% în aprilie 2025), iar 10,9% în destul de mare măsură (față de 17,2% în aprilie 2025).

30,1% dintre cetățenii României consideră că legea este aplicată în mod egal pentru toți cetățenii în destul de mică măsură (față de 25,9% în aprilie 2025), iar 50,1% în foarte mică măsură sau deloc (față de 42,6% în aprilie 2025).

Astfel, s-a ajuns ca, în ianuarie 2026, 80,2% dintre români să creadă că legea se aplică în mod egal pentru toți cetățenii în destul de mică măsură, în foarte mică măsură sau deloc.

Cred că legea este aplicată în mod egal pentru toți cetățenii în mare măsură și destul de mare măsură, în proporții ceva mai ridicate decât media populației, în special votanții PSD și PNL și tinerii sub 30 de ani. Consideră că legea este aplicată în mod egal pentru toți cetățenii în mică/foarte mică măsură sau deloc în proporții ceva mai ridicate decât media populației în special votanții USR și AUR, respectiv locuitorii din urbanul mic

Metodologie

Datele au fost culese în perioada 12-15 ianuarie 2026. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Citește și : Bolojan, victorie în instanță. AUR a pierdut procesul pentru legile Justiției. Decizia premierului rămâne în picioare

Remus Ștefureac – director INSCOP Research:

„Datele arată o ruptură structurală între atașamentul normativ față de ideea de justiție independentă și experiența concretă a cetățenilor, care percep sistemul ca fiind vulnerabil la influențe externe și inechitabil în funcționare.

Se conturează un paradox sociologic: tocmai grupurile mai educate, urbane și mai conectate la viața publică sunt cele mai critice, semn că neîncrederea nu vine din dezinteres, ci din așteptări ridicate și evaluări informate.

Evoluția negativă a percepției privind aplicarea egală a legii indică o eroziune accelerată a legitimității instituționale, cu potențial de a alimenta fie un sentiment de revoltă, fie cinism civic, resemnare și retragere din participarea democratică. În ansamblu, justiția este percepută mai degrabă ca un ideal necesar decât ca o realitate funcțională, ceea ce reprezintă un risc major pe termen mediu pentru coeziunea socială și încrederea în statul român.”

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Tatăl lui Abi Talent, în comă, la spital! Bărbatul a suferit un accident rutier în Buzău
Fanatik.ro
Cristi Săpunaru s-a enervat în direct când a aflat salariul lui Olimpiu Moruțan la Rapid: ”Trebuie să și livrezi. Ceilalți n-ajung nici la jumătate”
Capital.ro
Cetățenii care sunt executați silit. Se emit somațiile pentru persoanele fizice și juridice. Taxele care se achită obligatoriu
Playtech.ro
Vremea schimbă foaia! Luna februarie aduce surprize uriaşe de la meteo, ce se întâmplă după episodul de ger
Adevarul
În China prinde contur ideea că încheierea războiului din Ucraina ar fi în interesul Beijingului
wowbiz.ro
Cătălin Crișan a ajuns de nerecunoscut, la doi ani după problemele de sănătate! Imaginile care i-au șocat pe fanii artistului: „Eu nu cred că e…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Teo Trandafir a dormit în același pat cu Julio Iglesias! Prezentatoarea a dezvăluit totul în platoul „Follow us”. Cum a reacționat Ilinca Vandici
iamsport.ro
Susține că apropierea de Mircea Lucescu i-a distrus relația cu Cornel Dinu: ”Știa că sunt prieten cu el, de aceea s-a comportat așa cu mine”
MediaFlux
Șeful Armatei le cere românilor să fie gata pentru orice: ”Pregătiți pentru un efort de război”
stirilekanald.ro
VIDEO Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend