Sondaj Salvaţi Copiii: Reunirea familiilor din Diaspora este complicată. Mamele care muncesc în străinătate nu găsesc job în România

Numărul mamelor care lucrează în străinătate, pentru că nu își găsesc de lucru în România este dublu față de cel al taților. Mai mult de jumătate din părinții cu copiii în țară lipsesc o treime din copilăria acestora.
Viorel Dobran
30 oct. 2025, 21:08
Sondaj Salvaţi Copiii: Reunirea familiilor din Diaspora este complicată. Mamele care muncesc în străinătate nu găsesc job în România

Diaspora românească ar reveni în ţară, dar situaţia este complicată. Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate a făcut necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate copiilor, părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând din 2010. Peste 16.000 de copii şi 10.500 de adulți, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat de servicii de suport direct (consiliere psiho-socială, suport școlar şi activități de socializare pentru copii; educație parentală, consiliere socială şi îndrumare juridică pentru adulți).

Peste 000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, prin activități directe, iar peste 5.000.000 de persoane prin campanii media și online.

Aproape jumătate (46%) dintre părinții plecați la muncă în Diaspora își motivează decizia invocând salariul insuficient pentru familie, în vreme ce 28% afirmă că motivul este îmbunătățirea situației financiare a familiei, 9% faptul că au rămas fără un loc de muncă în România, 5% motive legate de construirea/renovarea/extinderea unei case, iar 3% un plus financiar necesar studiilor copiilor. O diferență semnificativă între femei și bărbați este ponderea dublă în rândul femeilor (10% vs. 5% în rândul bărbaților) care declară că nu și-au găsit loc de muncă în România, ceea ce evidențiază nevoia de locuri de muncă pentru femeile cu educație medie și elementară, arată datele unui studiu european realizat de Salvați Copiii România.

82% dintre părinți au intenția de a renunța la munca în străinătate în următorii ani. Motivele care i-ar convinge să renunțe mai repede la munca în străinătate sunt legate de locuri de muncă mai bine plătite în România, menționate de 75% dintre părinți, taxe mai mici de plătit, menționate de 51% dintre părinți, eventuale probleme familiale în cazul a 46% dintre părinți, infrastructura de sănătate mai bună, 41% din părinți. Urmează serviciile publice de mai bună calitate (40%), infrastructura de educație pentru copii mai bună (37%), să se simtă în siguranță în țară (22%), înaintarea în vârstă (12%).

Părinții din eșantion sunt plecați în medie de șase ani, atât mamele cât și tații, iar 67% dintre tații care au participat la sondaj și 75% dintre mame sunt plecate de mai mult de trei ani. Mai mult de jumătate din părinții cu copii în țară lipsesc o treime din copilăria acestora, în special vârsta educației primare mici și a preadolescenței. Mai mult, 41% dintre părinții plecați la muncă în străinătate au mai mult de 6 ani de când muncesc în afara țării (aproape 20% din vechimea legală în muncă)​.

Principalele ocupații ale părinților incluși în studiu sunt, în cazul taților, de lucrător în construcții (50%), lucrător agricol (12%), șofer (8%), ospătar (5%), iar în cazul mamelor de îngrijitoare vârstnici (17%), menajeră (17%), lucrător agricol (15%), casier (10%).

În ceea ce privește relația cu copiii rămași în țară, 41% dintre părinții plecați la muncă în Diaspora consideră că în relația cu copilul le lipsește cel mai mult timpul petrecut împreună, 33% momentele importante din viața copilului, 21% dragostea copilului, iar 6% comunicarea cu copilul.

 

Date relevante din ancheta sociologică despre românii din Diaspora

  • 48% dintre tați declară că nu resimt stări de disconfort psihologic. Doar 17% dintre mame afirmă același lucru.
    Singurătatea (57%) și tristețea (51%) caracterizează majoritatea mamelor plecate la muncă în străinătate.
    Sentimentul că nu pot face față situației din țara de destinație este resimțit de mame (30%) de trei ori mai acut decât de tați (11%).
    Cu toate acestea, doar între 8-10% dintre părinții plecați la muncă în străinătate declară că au consultat un psiholog. Ponderea este de aproape cinci ori mai mare în rândul femeilor (14%) decât în rândul bărbaților (3%).
    91% dintre respondenții la studiu consideră că menținerea legăturii emoționale cu copilul/copiii din România reprezintă principala provocare pe care o întâmpină ca părinte aflat la muncă peste hotare.
    83% dintre părinți menționează probleme de integrare culturală și adaptare în țara de rezidență, iar 26% comunicarea cu instituțiile din România (școala/grădinița copilului, primărie, instituții fiscale etc.).

 

Principalele lipsuri pe care le au în țara de destinație din punct de vedere emoțional sunt legate de lipsa copilului/copiilor, pentru 94% dintre părinți, lipsa familiei, pentru 80% dintre părinți, sprijinul din partea României, pentru 55% dintre ei, sprijinul din partea țării de destinație, menționat de 40% din ei și lipsa prietenilor, menționată de 22%.
„Fenomenul copiilor rămași în țară, în vreme ce părinții lor sunt nevoiți să muncească în străinătate este unul cu multiple fațete și cu consecințe atât psiho-emoționale, cât și sociale. Cei mai mulți părinți pleacă pentru că în țară simt că nu au de ales, pentru a-și putea ține copiii în siguranță socio-economică și pentru a putea susține educația copiilor.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Organizaţia „Salvaţi copiii” cere înăsprirea legilor care reglementează industria jocurilor de noroc. 14% dintre copii recunosc că au jucat pe bani jocuri de noroc

Studiul a fost realizat în cadrul proiectului Sună-i zilnic! – Conexiune dincolo de granițe, implementat de Organizația Salvați Copiii, cu finanțare de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în perioada iulie-octombrie 2025, destinat părinților români care muncesc în străinătate.

Sondajul a fost efectuat în rândul părinților care lucrează în străinătate, în Italia, Germania, Spania, Marea Britanie, Franța, Austria, Belgia, și ai căror copii cu vârste între 0-17 ani sunt în România. Colectarea datelor a pornit din țară, de la gospodării cu copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și a fost dublată de colectare prin intermediul grupurilor de emigranți români pentru muncă din țările incluse în eșantion. Aplicarea chestionarelor s-a realizat printr-o metodologie mixtă (CATI, CAWI) pe un volum de 400 de respondenți, reprezentativ pentru părinții plecați la muncă în străinătate în cele 7 state mai sus menționate, cu o marjă de eroare de +/-5% pentru un interval de încredere de 95%.

 

Educaţia la cote de avarie: sărăcia afectează drastic performanţa şcolară, meditaţiile discriminează, unii copii se pierd pe drum şi cei mai mulţi ar vrea să emigreze

De 35 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului și care cuprinde 30 de membri și desfășoară în prezent programe în 108 țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 4.150.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii România.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Câte miliarde a plătit România dobânzi și comisioane la datoria publică. Cum a modificat Bolojan împrumuturile făcute de Ciolacu
Capital.ro
S-a aflat cum a fost manevrat Călin Georgescu. Anca Alexandrescu a încercat să-l păcălească: A realizat că e folosit și n-a mai acceptat
Playtech.ro
Cum face Cătălin Scărlătescu piftia de casă. Rețeta moștenită de la bunica lui
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Noi întreruperi ale curentului electric în București, Ilfov și Giurgiu. Zonele unde alimentarea cu energie va fi oprită temporar
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online