Sorin Blejnar, cercetat penal pentru instigare la evaziune fiscală

Ales de stat să-i reprezinte interesele, şeful ANAF, Sorin Blejnar, nu e atât de curat pe cât se credea şi pe cât ar fi vrut să pară. Iar acum s-a trezit cu un dosar penal pentru instigare la evaziune fiscală. Cum a ajuns aici, a dezvăluit Romania TV, în emisiunea "Secrete de stat".
Romania TV
03 feb. 2012, 20:07
Sorin Blejnar, cercetat penal pentru instigare la evaziune fiscală

Procurorii DNA îl cercetează penal pe Sorin Blejnar pentru instigare la evaziune fiscală. Şeful ANAF dădea, pe bani grei, cursuri de furat pentru mai marii contrabandei cu petrol. Dovada procurorilor a fost prezentată vineri seară în emisiunea „Secrete de stat”, de la Romania TV.

Procurorii DNA au deschis un dosar nou pe numele lui Sorin Blejnar şi al lui Codruţ Marta, fostul său şef de cabinet, pentru instigare la evaziune fiscală. Şeful Fiscului apare în acest dosar ca protector al celei mai mari reţele de contrabandă cu motorină şi benzină. Capul reţelei este Attila Peter Racz, unul dintre cei mai prolifici importatori de petrol la negru din România, care are legături şi cu mafia italiană.

Potrivit DNA, şeful Fiscului ar fi coordonat ani buni contrabanda cu ţiţei din România. Mai mult, şi-a dezvoltat propria reţea ilegală, condusă de Racz Peter Attila, unul din capii contrabandei cu combustibili din ţara noastră.

Cei doi au mai fost anchetaţi de DNA în 2008, în urma unui denunţ al unui om de afaceri prahovean, Vlad Constantin. Blejnar a fost acuzat atunci, că, prin Racz Atilla percepea mită pentru fiecare cisternă cu motorină care intra în ţară, legal sau ilegal. La acea vreme, Blejnar era adjunctul şefului de la Garda Financiară, structura centrală. În denunţul de la DNA, Constantin a povestit cum Racz Peter a încercat să îi cumpere firma. Compania prahoveanului era importantă pentru reţeaua de contrabandişti pentru că avea autorizaţie de import şi comercializare combustibili în România. După refuzul omului de afaceri de a-şi vinde compania, a fost năpădit de controale. Într-un singur an, garda financiară i-a călcat pragul de 73 de ori.

Ce a urmat, se regăseşte în stenograme.

Racz: Măi, tată, tu ai făcut o greşeală, nu ştiu ce ai vorbit de el.
Vlad Constantin: De cine?
Racz: De omu’ de cine vorbim. N-are, nu mai vorbim numele lui…
Vlad Constantin: Ă… de Sorin? Aşa.
Racz: Ai vorbit prostii. Că-l termini tu, că-l dai tu jos.”
Vlad Constantin: Bă, m-au enervat ăia la control atunci, mă.
Racz: Ştiu, tată, da’ ai zis, ai vorbit prostii şi s-a enervat lumea (…)
Vlad C: Şi nu putem să cădem la pace, aşa cum ai zis cu el?
Racz: Ba da, mă, putem, da’ …ă … Deci, ca să te lase el în pace, da, asta se poate. (…)
Vlad Constantin: Păi, şi cum facem cu ăsta, cu Sorin, să ne lase?
Racz: Păi, vorbesc eu (…) la tonă se plăteşte (…) 25 de euro la tona de motorină.

Cu astfel de interceptări în buzunar, procurorii DNA au dispus totuşi, în 2009, neînceperea urmării penale a lui Sorin Blejnar şi a lui Racz Attila. Mai mult, denunţat direct de omul de afaceri prahovean, Blejnar nici nu a fost interceptat de oamenii legii

În vara lui 2011, şeful secţiei de combatere a corupţiei, Lucian Papici, a infirmat însă ordonanţa de neîncepere a urmării penale din 2009 şi a deschis un nou dosar. Acum, pe lângă probele vechi, au apărut alte detalii despre reţeaua lui Blejnar. Mai ales că membrii reţelei, văzând că nu li se întâmplă nimic, au devenit mai neglijenţi şi şi-au dat drumul la gură, la telefon.

Convorbire 4.03.2011
Livadariu Stelian: Tu nu înţelegi, firma e luată la ochi, e în filaj! Firma e în filaj. Nu poţi face nimic cu ea. Da’ nu mi-o z… mi-o zis oameni ăi de sus! Aia e terminată  (…) Vor să ajungă la Sorin (în şoaptă) Blejnar.
Harasim Cornel: Blejnar?

Sorin Florea şi Sorin Blejnar sunt cei doi Sorin care se regăsesc în interceptările procurorilor DNA. Florea este comisar general adjunct al Gărzii Financiare. Potrivit DNA, este şi unul dintre prietenii apropiaţi ai fraţilor Livadariu Ion şi Stelian, acoliţii lui Racz Peter Atilla, capul reţelei de contrabandă.

Convorbire 25.03.2011
Harasim: Nu ţi-am mai zis o dată că l-o chemat? Tu nu m-ai crezut…
Livadariu Stelian: Aicea şi pe urmă şi la DNA? Pentru Sorin şi cu Sorin ălă? DNA-ul te ia când cu anticorupţie! Ai înţeles? (…)
Livadariu: Dacă ăştialalţi! Sorin ăla acuma…
Harasim: Cum?
Livadariu: Sorin de la … (neinteligibil)
Harasim: Da’ ăsta ce mai zice, Sorin? Ce?
Livadariu: Sorin e urmărit pas cu pas!
Harasim: Care din ei? Amandoi! (…)
Harasim: Şi cu cine ai vorbit? Cu Florea sau cu…
Livadariu: Nu, Sorin.
(…)
Livadariu Stelian: Tu nu ai văzut ce l-au vrut să-l… tocat prin televiziune? O ieşit bine, a fost deştept aici. L-o luat pe „nu” în braţe: Nu, nu, nu! Ai văzut cum? Îl ţin ăia. Îţi dai seama că pe urmă a fost la parchet.

Cea mai evidentă legătură dintre contrabandişti şi conducerea ANAF este cea stabilită prin intermediul şefului de cabinet al lui Sorin Blejnar, Alexandru Codruţ Marta.

SMS, 24.09.2010, ora 17.34, Marta Codruţ Alexandru către A. Racz: „Nu mai scoate maşinile până după 1 octombrie. Decât cu marfă bună. Aruncă orice hârtiuţe şi agende ai. Schimbă telefoanele. Aşa e mai bine. Nu ai probleme, acum, dar nu se ştie.”

Convorbire 21.02.2011
Marta Codruţ Alexandru: Bine, atunci, mă cauţi joi să-mi aduci aparat nou.
Racz Peter Attila: Da, da, păi, aşa fac.
Marta Codruţ Alexandru: Ok, nu-i o… nu-i o problemă de asta şi poate nu vii cu mâna în buzunar, aşa…”

După arestarea unor şoferi şi a administratorului cu două clase, pus de faţadă de capii reţelei, ceilalţi membri au început să ameninţe că spun totul anchetatorilor. Atunci au început telefoanele de intimidare. Pe lângă ameninţările către familie şi apropiaţi, mafioţii s-au folosit şi de „faima” şefului ANAF.

Convorbire C. Harasim – S. Livadariu
Harasim Cornel, ameninţat: M-a pus să mă uit pe ecran.
Livadariu Stelian: Pe ce?
Harasim Cornel: Pe ecran. Zice: „Uită-te pe ecran!” şi mi-a închis!
Livadariu Stelian: Şi cine era?
Harasim Cornel: SORIN BLEJNAR!”

Creierul dovedit al afacerilor cu petrol este Racz Peter Attila. (intră schema cu Racz în mijloc )Potrivit DNA, relaţiile lui se întind la cel mai înalt nivel. În reţeaua dezvoltată, Racz vorbea doar cu Livadariu Ion. În schimb, el asigura protecţia din partea autorităţilor. De la afaceri cu Gabriel Bivolaru, fostul lider PSD, până la negocieri cu actuala putere, Racz avea mai multe uşi deschise chiar şi în justiţie.

16.05.2011, ora 15.22, Racz apelat de Pocse Ioan Viorel
Pocse: Vezi că m-a sunat Viorel Gavră (n.r. prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor), diseară, pe la 7, 7 jumate, maxim până-n 8 merge până sus la tine la masă cu încă 3 de pe la CSM la el aici şi vor la Rustic. Să fii şi tu acolo să mai vorbeşti şi tu cu el un pic.
Racz: Du-i în cramă, vor în cramă, masă mai retrasă? (…)
Pocse: Stai şi tu o oră cu ei, tati.

 

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Dieta medicilor coreeni care te ajută să slăbești 13 kilograme într-o lună. Rezultatele vor începe să se vadă după trei zile
Fanatik.ro
Dawa a ieșit din aeroport uitându-se pe tabletă la Africa de Sud – Camerun: „Știu că Ngezana a luat galben!”. Foto exclusiv
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii au drept de contestație. S-a dat termen de 10 zile după afișarea listei cu plățile
Playtech.ro
Nicolas Maduro a fost dus în închisoarea de care se teme orice deținut. De ce este numită „Iadul pe Pământ”
Adevarul
Trei cazuri medicale bizare care au uimit lumea: cum a rămas o tânără însărcinată doar prin sex oral
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Iulian s-a stins din viață la 22 de ani, în Germania! Tatăl tânărului a primit vestea în prima zi a anului 2026: „De astăzi e oficial, am rămas fără puiul meu drag!”
iamsport.ro
Finanțatorul din SuperLiga care ar fi, de fapt, miliardar în euro. S-ar afla în top 7 cei mai bogați români
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri de Bobotează. Ce nu este bine să faci în această zi
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend